Opt ore de muzica de basm: feerie in biserica / FOTO

Muzică feerică, proiecții spectaculoase, ore întregi de spectacol sonor! De asta au avut parte timișorenii care au trecut, duminică, pragul Bisericii Romano-Catolice din Piața Bălcescu. Aceasta a devenit, pentru opt ore, scena pe care s-a derulat povestea fascinantă imaginată de Daniel Dorobanțu.

concert dorobantu11

„Liniștea cuprinsurilor” s-a derulat duminică, 18 octombrie, timp de opt ore, în Biserica Romano-Catolică din Piața Bălcescu. Liniștea lăcașului de cult a fost animată de muzica liniștitoare a lui Daniel Dorobanții, iar pereții și altarul s-a colorat datorită unor proiecții video absolut fascinante. Muzica și imaginea s-au potrivit de minune, creând un ambient cosmic, perfect pentru meditație sau visare. Senzaționalul spectacol auditiv și video a durat nu mai puțin de opt ore. Daniel Dorobanțu a fost cel care s-a ocupat atât de partea sonoră, cât și de imagine. Mai mult, dacă o parte din concert a fost pregătită din timp, alta a însemnat, de fapt, ore în șir de improvizație. Timișorenii au părut foarte încântați de eveniment, iar numărul vizitatorilor au fost unul mare. Astfel, în perioada concertului, biserica a fost vizitată de câteva sute de persoane. Chiar dacă cei mai mulți spectatori au fost tinerii, publicul a fost unul variat. De la copii, la persoane la vârsta a treia, spectacolul a fost pe gustul tuturor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

santier-martirilor9

Mizeria de pe santierul din Calea Martirilor ar trebui sa dispara pana la Craciun / FOTO

Se lucrează mizerabil pe Calea Martirilor, iar primăria ar putea amenda firmele, dacă nu închid cum trebuie șantierul pe durata iernii. Nicolae Robu admite însă că există o indulgență față de nesimțirea cu care mulți constructori tratează timișorenii și explică de ce s-a ales o astfel de abordare: „Noi ne concentrăm pe mizele mari, ca să avanseze lucrarea”!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizeria de pe santierul din Calea Martirilor ar trebui sa dispara pana la Craciun / FOTO
Noul Hyundai i20 Active - Casa Auto Timisoara

Politica vezi arhiva Politica

votare

Ce voteaza romanii pe 11 decembrie: ingineri, economisti, dar si un balerin si un astrolog!

Foarte probabil, România va avea, după 11 decembrie, un parlament foarte colorat. Raportat la profesiile celor care candidează, cei mai mulți aspiranți la un fotoliu de deputat sau senator sunt ingineri. Sunt însă și meserii mai puțin obișnuite, cum ar fi bijutier, balerin sau astrolog, dar există și casnici, și președinți.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce voteaza romanii pe 11 decembrie: ingineri, economisti, dar si un balerin si un astrolog!
Uber

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Se lucrează mizerabil pe Calea Martirilor, iar primăria ar putea amenda firmele, dacă nu închid cum trebuie șantierul pe durata iernii. Nicolae Robu admite însă că există o indulgență față de nesimțirea cu care mulți constructori tratează timișorenii și explică de ce s-a ales o astfel de abordare: „Noi ne concentrăm pe mizele mari, ca să avanseze lucrarea”!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizeria de pe santierul din Calea Martirilor ar trebui sa dispara pana la Craciun / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top