Paradis pentru cititori! Festivalul International de Literatura revine la Timisoara

Trei zile cu și despre literatură. Asta li se pregătește timișorenilor care vor trece în această săptămână pe la noua ediție a Festivalului Internațional de Literatură. Alături iubitorii de carte se vor afla invitați speciali precum Andrei Pleșu, Ioana Pârvulescu sau Mircea Mihăieș.

În perioada 21 – 23 octombrie, cititorii din toate colțurile țării sunt așteptați la Timișoara, unde vor avea ocazia să se bucure de trei zile dedicate literaturii. Este vorba despre cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Literatură, care pune accentul pe Europa Centrală și de Sud – Est. Evenimentul pleacă de la sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest” și se adresează tuturor categoriilor de vârstă. Veți putea lua parte, astfel, la prezentări, lecturi publice, dezbateri, proiecții de film legate de literatură, discuții între elevi și scriitori renumiți și multe altele. Din „arsenalul” de invitați de anul acesta fac parte nume importante atât din țară, cât și din alte țări. Printre cei prezenți la eveniment se numără Meir Shalev (Israel), György Dragomán, György Dalos (Ungaria), Radka Denemarková (Republica Ceha), Marjana Gaponenko (Austria, Ucraina), Lidija Dimkovska (Republica Macedonia), Adisa Basić (Bosnia si Hertegovina), Andrei Pleșu, Ioana Pârvulescu, Cristian Teodorescu, Ioan T. Morar, Bogdan-Alexandru Stănescu, Miruna Vlada și mulți alții.

Program

Miercuri, 21 octombrie
ora 18 – Deschiderea celei de a IV-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, Muzeul de Artă

„La Vest de Est / La Est de Vest” – Robert Şerban, președintele Festivalului
Dialog deschis, cu tema „Nevroze, dileme, utopii”
Participă: György Dalos (Ungaria), Radka Denemarková (Republica Cehă), Andrei Pleșu, Ioana Pârvulescu (România)
Moderator: Mircea Mihăieș, eseist, scriitor și critic literar
Dialog cu publicul

Joi, 22 octombrie

ora 18 – Lectură Marjana Gaponenko – din povestirea Wintertraum (apărută în antologia Weihnachten kann kommen, Suhrkamp Verlag, 2013), traducere din limba germană de Maria Irod
Lectură Meir Shalev – din Roman rusesc: ediția în limba română, Editura Univers, 2014, traducere din limba ebraică de Gheorghe Miletineanu
Lectură György Dragomán – din romanul Rugul: ediția în limba română, Editura Polirom, 2015, traducere din limba maghiară de Ildikó Gábos-Foarță
Lectură Cristian Teodorescu – din romanul Șoseaua virtuții. Cartea câinelui, apărut la Editura Cartea Românească, 2015
Lectură Ioan T. Morar – fragment inedit, din volumul în pregătire, Sărbătoarea corturilor
Dialog deschis – moderatoare: Ana Pușcașu, poetă și cercetătoare literară
Dialog cu publicul

Vineri, 23 octombrie, ora 18
Lectură Lidija Dimkovska – selecție de poeme, din volumul Diferență, apărut la Editura Tracus Arte, în 2012, traduceri în limba română: Constantin și Gabriela Abăluță, Ioana Ieronim, Dagmar Maria Anoca și autoarea
Lectură Adisa Basić – selecție de poeme, în traducerea Ljubinkăi Perinac Stankov
Lectură Miruna Vlada – din volumul Bosnia. Partaj, apărut la Editura Cartea Românească, în 2014
Lectură Bogdan-Alexandru Stănescu – din volumul anaBASis, apărut la Editura Cartea Românească, în 2014
Lectură Petru Ilieșu – din cartea-instalație Bottle Book. Capitolul II (2014)
Dialog deschis – moderator: Matei Martin, jurnalist la Dilema veche și la Radio România Cultural
Dialog cu publicul
Închiderea celei de a IV-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs

Cam cât poți să fii interimar pe o funcție de conducere în România? Cât vrea cel care te numește. La Timișoara, Poliția Locală este condusă cu numire directă de trei ani și jumătate, dar acest lucru s-ar putea schimba. Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi va propune ca, prin lege, interimatele să fie limitate la șase luni, cu o singură posibilitate de prelungire de trei luni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Timisul devastat de furtuna primeste de la guvern de 4 ori mai putini bani decat Maramuresul. Inca se calculeaza pagubele

Guvernul a alocat, în ședința de joi, bani pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni. Timișul, județul cel mai afectat de vijelia din 17 septembrie, primește doar 2,2 milioane de lei, pentru lucrări extrem de urgente. Evaluarea pagubelor în tot județul va fi finalizată în această săptămână.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisul devastat de furtuna primeste de la guvern de 4 ori mai putini bani decat Maramuresul. Inca se calculeaza pagubele

Economic vezi arhiva Economic

Noul mecanism de plata a TVA, in dezbatere la Camera de Comert

Legislaţia în domeniul aplicării taxei pe valoarea adăugată în noua variantă, defalcată, a fost subiectul celui mai nou seminar organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş. Şefii Finanţelor timişorene au venit să discute cu contribuabilii pe tema noului mod de aplicare a TVA, de la 1 ianuarie 2018.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul mecanism de plata a TVA, in dezbatere la Camera de Comert

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Guvernul a alocat, în ședința de joi, bani pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni. Timișul, județul cel mai afectat de vijelia din 17 septembrie, primește doar 2,2 milioane de lei, pentru lucrări extrem de urgente. Evaluarea pagubelor în tot județul va fi finalizată în această săptămână.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisul devastat de furtuna primeste de la guvern de 4 ori mai putini bani decat Maramuresul. Inca se calculeaza pagubele
Cam cât poți să fii interimar pe o funcție de conducere în România? Cât vrea cel care te numește. La Timișoara, Poliția Locală este condusă cu numire directă de trei ani și jumătate, dar acest lucru s-ar putea schimba. Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi va propune ca, prin lege, interimatele să fie limitate la șase luni, cu o singură posibilitate de prelungire de trei luni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top