Parlamentarul roman si moastele electorale ale Sfintei Parascheva

„Parlamentarii români și-au luat o zi liberă de Sfânta Parascheva.” O știre aparent banală, fiindcă ești deja vaccinat față de mai toate golăniile onor parlamentarilor români și nu te mai miră nimic. De ce te-ar mai șoca sesiunea de lins moaște de la Iași, când unica preocupare din ultima perioadă a acelorași aleși este să-și mărească pensiile? De ce te-ar mira că oamenii mai vor o zi liberă, când mai toată treaba lor se este să-și upgradeze imunitatea în fața legii? Că-n rest, în afară de somn și tras pârțuri în bănci, mari probleme nu mai au. Neamurile și beizadelele și le-au rezolvat (se vede din numărul mare de parlamentari cu rudele angajate), comisioanele încă vin, oricât s-ar agita DNA, doar mici emoții pentru alegerile de anul viitor mai sunt. Atunci când – Doamne ajută! – și numărul aleșilor va fi ceva mai mic.

Privită însă această știre puțin mai atent, se poate vedea că nu e chiar atât de banală. An de an asistăm la un spectacol absolut grotesc, cu aceste pelerinaje la moaștele Sfintei Parascheva. O reprezentație aparent ilară și de care mulți fac mișto, dar foarte tristă în realitate. E chiar mai mult de plâns decât de râs. Aici nu mai e vorba de credință. Aici e cu totul altceva, e un obscurantism de Ev Mediu. La care se adaugă o doză bună de mondenități, burlesc și mizerie cât încape. Și deasupra tuturor e umilința la care se pretează atât de multă lume. Da, e un crâmpei a unei Românii a contrastelor, o Românie în care avem yuppies de multinaționale care se îmbracă la Milano, dar și amărâți care dau bani la vrăjitoare. O fi România „etern fascinantă”, dar poate în secolul XXI ne putem lipsi de astfel de „fascinații”.

Nu spun că ar trebui interzise aceste pelerinaje care nu fac deloc cinste României. Dar măcar nu ar mai trebui încurajate. Dacă de la cele mai multe televiziuni devenite adevărate focare de infecție și din care se revarsă zilnic tone de gunoaie nu poți să te aștepți la nimic bun, ar trebui ca alții să intervină. Nu cu forța, ci cu mult tact. Or, faptul că și parlamentarii participă la această olimpiadă absolut neigienică de lins moaște nu face decât să mărească miza caraghioasei reprezentații. Știu că acești aleși nu dau doi bani pe moaște, fie ele și ale Sfintei Parascheva, și întreaga acțiune are un puternic caracter electoral cu un an înainte de alegeri. Dar, dacă nu poți face bine, măcar să nu faci rău. Și să te abții de la promovarea cu prezența ta a acestui spectacol caraghios. Și poate chiar e păcat de la Dumnezeu să-ți faci campanie și să profiți la modul ordinar de tot ce are mai retrograd acest popor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Local a spus: (October 16th, 2015 at 10:34 )

Sfintele moaste continuă să dea mărturie, nu doar pelerinilor ce vin la Iaşi zilele acestea, ci tuturor celor ce caută cu adevărat pe Dumnezeu, cum că e firesc să ai împotrivire din partea lumii. E firesc să devii incomod, nebun chiar, în ochii celor ce le binevesteşti pe Fiul lui Dumnezeu, Cel Răstignit şi Înviat. Dar că o astfel de atitudine nu e menită să te descurajeze, ci să te ajute să dobândeşti acea desăvârşită smerenie, cea care te înalţă până la a-L vedea pe Dumnezeu precum este (Cf. I Ioan 3, 2). Când poţi păstra pacea într-o inimă zdrobită, dar mângâiată de cuvintele Domnului, în pofida respingerii, atacurilor sau indiferenţei celor din jur tău, înseamnă că eşti pe Cale. Să te uiţi atunci cu atenţie: vei întrezări, la un moment dat, ca tovarăşi de drum, şi pe înflăcărata Marie Magdalena, şi pe Ioan cel ce glăsuieşte neîntrecut, şi pe Parascheva cea cu pas de pelerin. De voieşti, îi poţi vedea chiar acum, în cei ce aşteaptă, răbdători, să ajungă la limanul sfinţeniei – cel cu chip de baldachin înflorit şi raclă de argint aurit.

 
Sasa a spus: (October 16th, 2015 at 14:46 )

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
3. Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
4. Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.
5. Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.
6. Sa nu ucizi.
7. Sa nu fii desfranat.
8. Sa nu furi.
9. Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

Esec sub Turnul Chindiei. Politehnica vine cu mana goala de la Targoviste

Stări diferite la cele două echipe Târgovişte şi Politehnica înainte de meciul direct. Dâmboviţenii aveau doar un punct după două partide, în timp ce bănăţenii debordau de încredere după două victorii la rând în debutul acestui sezon de ligă secundă. Meciul direct însă a arătat o altă realitate. Chindia, care învinsese Politehnica şi anul trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Esec sub Turnul Chindiei. Politehnica vine cu mana goala de la Targoviste
MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 11 noi cazuri de rujeolă au fost înregistrate în Timiş în ultima săptămână, după o perioadă în care nu au mai fost consemnate probleme. Totuşi, numărul de bolnavi rămâne cu mult mai mic decât cel al cazurilor care apăreau în perioada maximă a epidemiei. Ultima raportare a Centrul Național de Supraveghere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou, probleme cu rujeola in Timis
Stări diferite la cele două echipe Târgovişte şi Politehnica înainte de meciul direct. Dâmboviţenii aveau doar un punct după două partide, în timp ce bănăţenii debordau de încredere după două victorii la rând în debutul acestui sezon de ligă secundă. Meciul direct însă a arătat o altă realitate. Chindia, care învinsese Politehnica şi anul trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Esec sub Turnul Chindiei. Politehnica vine cu mana goala de la Targoviste
Ripensia – Snagov, două echipe creditate fără prea mari şanse de supravieţuire în liga secundă, au început excelent campionatul. Timişorenii au debutat cu două victorii, în timp ce ilfovenii aveau şi ei patru puncte, după o victorie şi o remiză, astfel că erau premise de un fotbal atractiv. Şi aşa a fost pe stadionul din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine e pe primul loc? Ripensia e!
OUG 28 este o „tâmpenie”, iar situația clubului ACS Poli nu este deloc roz. Nu sunt bani și, în plus, „PSD și acoliții săi” s-au pus de-a curmezișul în ceea ce privește finanțarea de la bugetul local. Primarul Nicolae Robu anunță că a discutat cu nu mai puțin de 4 potențiali investitori și cere răbdare. Totul, într-un „comunicat privind ce se mai întâmplă la Clubul de Fotbal ACS Poli”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul 4 investitori, interesati de ACS Poli. Robu a anuntat ca a purtat primele negocieri
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top