PSD cere dezbatere publica pe tema accesului biciclistilor in centrul Timisoarei

Vestea că bicicliștii nu mai au voie să circule prin zona centrală a Timișoarei a ridicat semne de întrebare pentru liderii PSD Timiș, care susțin că o astfel de decizie ar trebui luată doar după o dezbatere publică. Președintele PSD Timiș, Sebastian Răducanu, crede că există și alte soluții.

protest biciclisti21

Decizia municipalității de a interzice accesul bicicliștilor în zona centrală a orașului a generat o mulțime de reacții din partea celor care practică mersul pe două roți. Denumiți „bicicliști răi” de primarul Nicolae Robu, mai mulți timișoreni au protestat împotriva acestei decizii. De partea acestora lor sunt și reprezentanții PSD Timiș. „Această decizie este, din punctul meu de vedere, lipsită de sens. Nu trebuie să sufere toți bicicliștii pentru unii teribiliști, dar propun primarului Robu o dezbatere publică, considerând că această problemă se poate rezolva prin dialog deschis și nu printr-o decizie personală”, a declarat Sebastian Răducanu, liderul PSD Timișoara. Acesta propune, de exemplu, trasarea unei piste speciale pe strada Mărășești, unde, consideră el, este loc și pentru pietoni, dar și pentru bicicliști sau rolleri. Pe de altă parte, Răducanu este de părere că primăria ar trebui să se concentreze mai mult pe modul în care sunt folosite spațiile din centrul orașului. „Zonele turistice trebuie să aibă o dezvoltare coerentă. Cred că e mai important să vedem ce spații sau ce tip de afaceri se pot dezvolta în zona centrală, astfel încât să fim și noi atractivi dintr-un punct de vedere. E mai important decât să ne luăm de niște bicicliști. Mi se pare anormal ca în centrul orașului să găsim trei spații, nu am nimic cu astfel de afaceri, de ruletă, de păcănele. Mi se pare total aiurea. Mai sunt și magazine uitate de lume”, a mai spus Răducanu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Noni a spus: (October 10th, 2015 at 15:40 )

Cand o sa aiba psd puterea pot sa dea drumul si la tramvaie prin Centru…pana atunci, subiectul a fost epuizat…ciocu mic PCR…

ion a spus: (October 10th, 2015 at 18:08 )

Noni, nu mai bea ca iar vorbesti prostii !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Sorin Grindeanu vine la Timisoara!

Instalat în decembrie 2016 în fruntea Guvernului României, Sorin Grindeanu vine, vineri, pentru a două oară la Timișoara. Dacă prima dată a dat declarații de la CJ Timiș, instituție pe care a condus-o timp de aproape jumătate de an, de această dată, Grindeanu va participa la ședința Comitetului Executiv Județean al PSD Timiș.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Sorin Grindeanu vine la Timisoara!

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

RATT are TelVerde pentru persoanele cu dizabilitati. La noua luni de la amenda pentru discriminare

La nouă luni de când primarul Nicolae Robu a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru că persoanele cu dizabilități locomotorii nu au asigurate condiții în mijloacele de transport în comun, RATT ia primele măsuri. Exact nouă luni este și termenul acordat de CNCD, pentru remedierea situației.
Citeşte tot articolul Citeste articolul RATT are TelVerde pentru persoanele cu dizabilitati. La noua luni de la amenda pentru discriminare

Economic vezi arhiva Economic

Openville Timisoara va fi principalul centru de business din vestul Romaniei

Cel mai mare dezvoltator de proiecte mixte din România, grupul Iulius reprezintă un investitor activ şi pe piaţa office. După inaugurarea primului imobil din ansamblul Openville Timişoara, compania a ajuns să dețină peste 106.000 mp de spaţii office, în nouă clădiri clasa A, realizate sub brandul United Business Center (UBC).
Citeşte tot articolul Citeste articolul Openville Timisoara va fi principalul centru de business din vestul Romaniei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Instalat în decembrie 2016 în fruntea Guvernului României, Sorin Grindeanu vine, vineri, pentru a două oară la Timișoara. Dacă prima dată a dat declarații de la CJ Timiș, instituție pe care a condus-o timp de aproape jumătate de an, de această dată, Grindeanu va participa la ședința Comitetului Executiv Județean al PSD Timiș.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Sorin Grindeanu vine la Timisoara!
La nouă luni de când primarul Nicolae Robu a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru că persoanele cu dizabilități locomotorii nu au asigurate condiții în mijloacele de transport în comun, RATT ia primele măsuri. Exact nouă luni este și termenul acordat de CNCD, pentru remedierea situației.
Citeşte tot articolul Citeste articolul RATT are TelVerde pentru persoanele cu dizabilitati. La noua luni de la amenda pentru discriminare
CJ Timiș nu pare să vrea să renunțe la Aviația Utilitară, societate care nu mai are bani și nici director. Pe 15 martie va avea loc AGA, când, teoretic, ar putea fi luată o decizie asupra viitorului aerodromului de la Cioca. Încă nu este clar ce șanse de salvare de la dispariție are societatea, dar Călin Dobra vorbește despre reorientarea spre turism și agrement.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soarta aerodromului Cioca ar putea fi decisa la jumatatea lunii martie
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top