Samartinean: Nu vom ezita sa facem schimbari in partid, PNL trebuie sa fie 100% pregatit de alegeri

PNL Timișoara face ultimele pregătiri din punct de vedere organizatoric pentru alegerile din 2016. Liberalii vor ca, în momentul în care va începe campania electorală, organizația municipală să funcționeze ceas. Copreședintele Cornel Sămărtinean vorbește despre schimbările care trebuie făcute, deși, ca orice schimbări, acestea implică și unele supărări.

Cornel Mircea Samartinean deputat PDL (5)

„Suntem într-un proces permanent de organizare și administrare vizavi de împărțirea orașului în cele 22 de zone funcționale la nivel de partid. Analizăm fiecare structură de zonă și, evident, ca în orice asemenea configurații, există mici probleme. De exemplu, în zona Lipovei, Ovidiu Ciuhandu a fost președinte, dar a fost înlocuit cu Adrian Lulciuc. Ciprian Bogdan a fost și el președinte, dar a fost înlocuit. Sunt și alte zone care trebuie analizate, iar în situația în care vedem că lucrurile nu funcționează nu vom ezita să facem schimbări. PNL trebuie să fie pregătit pentru campania pentru alegerile locale”, spune deputatul Cornel Sămărtinean, copreședinte al PNL Timișoara. Liberalii trebuie, de acum încolo, să se mobilizeze serios, în vederea alegerilor de anul viitor. Nu se acceptă niciun fel de „chiul”, din partea nimănui. „Implicarea la nivel de structură de zonă, tot ceea ce înseamnă oameni, adeziuni, administrare, este esențială. În ceea ce privește campania electorală există o nouă lege, iar aici oamenii sunt foarte importanți. Nu mai putem să lipim tot felul de afișe. Va fi foarte importantă componenta umană. Pentru acest lucru este nevoie de oameni implicați, care să fie alături de tine și să fie în contact permanent cu cetățenii. Vrem să ținem ritmul la un nivel care să ne permită să câștigăm alegerile de anul viitor. Celor care nu se implică și nu arată că-și doresc cu adevărat să fie alături de noi le va fi foarte greu să acceadă spre vreo funcție”, a mai spus deputatul. Conform acestuia, timișenii se înghesuie se se înscrie în PNL. „Avem zeci de adeziuni în fiecare săptămână, oameni din toate categoriile care vin spre partid. Unii vin la sugestia altor colegi care activează deja, alții vin pentru că-și doresc să se implice”, a explicat Cornel Sămărtinean.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În Moșnița Nouă se ridică tot mai multe locuințe, iar numărul de construcţii finalizate şi intabulate în ultimii ani a crescut permanent. Cumpărătorii de terenuri ori de locuințe se reorientează puternic spre această comună datorită prețurilor accesibile și conexiunilor rutiere facile cu Timișoara, dar și datorită respectării, de către administrația locală, a reglementărilor urbanistice.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mosnita Noua, alternativa tot mai cautata de cei care vor sa se mute la casa
Aveți studii agricole sau silvice? Vă puteți angaja la Protecția Muncii, la Poliția Locală Timișoara. Dacă vreți la Control Intern, trebuie să aveți competență în redactare și să puteți face efort prelungit. Altfel, polițiștii „de stradă” trebuie să știe să meargă pe bicicletă. Sunt 11 posturi scoase la concurs, în mai multe departamente.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politia Locala scoate la concurs 11 posturi. Unii candidati fac abdomene, altii au abilitati de redactare
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top