Steaua – Poli, derby-ul celor mai urmarite echipe din Liga I

Poli Timișoara va juca joi seară în deplasare în sferturile Cupei Ligii un meci de care pe care cu campioana României, dar și câștigătoarea la zi a competiției, Steaua București. Neînvinsă de la venirea lui Florin Marin pe banca tehnică, ACS Poli se deplasează în Capitală pentru probabil cel mai greu meci de până acum.

ACS Poli - Petrolul 03

Chiar dacă partida se desfășoară în a treia competiție ca valoare, un meci cu Steaua rămâne unul foarte important pentru Timișoara. Și dacă din punct de vedere a pozițiilor din campionat (Steaua locul 2, Poli locul 9) nu se poate vorbi de un derby, din alt punct de vedere avem de-a face totuși cu un meci între primele două clasate. E vorba de clasamentul spectatorilor pe teren propriu din turul acestui campionat, Steaua și Poli ocupând primele două poziții. (Steaua a avut o medie de 7.457 de spectatori pe meci, iar Poli, de 6.814.) În ultima conferință de presă dinaintea partidei, Florin Marin a admis că Steaua pornește cu prima șansă. Dar asta nu înseamnă că timișorenii vor merge ca mielul la tăiere, fiind luate în calcul chiar și loviturile de departajare. „Orice ehipă are puncte forte sau slabe, nu există echipă care să nu fie vulnerabilă în anumite poziții, dar asta voi vorbi cu jucătorii mei. Vom căuta să jucăm la calificare. Trebuie să luăm în calcul și penalty-urile. Am desemnat și executanții”, a declarat antrenorul bănățenilor.

De partea cealaltă, Steaua are un adevărat „complex Flocea”, antrenor care e neînvins în fața campioanei din august 2009, când Florin Marin conducea Ceahlăul Piatra Neamț. Mai mult, în ultimele trei partide în fața Stelei cu tot atâtea echipe (Poli, Oțelul, Ceahlăul), Florin Marin a ieșit învingător de fiecare dată. Chiar și steliștii au recunoscut acest complex. „Chiar vorbeam cu Mirel zilele astea și ne ziceam că trebuie să găsim antidotul ca să-l batem pe Florin Marin. Sperăm ca măcar joi seara să ne impunem, după ce am pierdut ultimele trei dispute directe cu echipa dânsului”, a declarat Nicolae Dică. Dacă se va califica în careul de ași al Cupei Ligii, Poli va juca cu învingătoarea din partida Viitorul – Astra. Meciul Steaua – Poli va începe la ora 21 și va fi transmis în direct pe canalele Digi Sport 1 și Dolce Sport 1.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (October 15th, 2015 at 12:56 )

BEY!PENTRU MINE INO EXISTĂ DOAR O ECHIPĂ CÎȘTIGĂTOARE POLI TIMIȘOARA!!HAIDE!POLI VICTORIE CU FCSB-UL LUI JIJI OIERUL!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

 
INO a spus: (October 15th, 2015 at 13:24 )

BEY!ÎNCĂ UNA BUNĂ!SĂ SPERĂM CĂ PROBLEMELE CU ARBITRAJUL ÎMPOTRIVA CELOR DE LA POLI SA TERMINAT!ALTFEL JUCĂM DEGEABA FOTBAL!HAIDE POLI TIMIȘOARA!!HAIDE!POLI VICTORIE CU FCSB!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Grindeanu „a plecat genunchiul” in fata lui Dragnea. Va merge in diplomatie?

Sorin Grindeanu s-a întors spășit la Liviu Dragnea, care l-a reprimit cu o atitudine „părintească”, după cum a mărturisit fostul premier. Sau, cum ar spune personajele din „Game of Thrones”, Grindeanu „a plecat genunchiul” în fața șefului PSD, motiv pentru care ar putea să primească un post în diplomație.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grindeanu „a plecat genunchiul” in fata lui Dragnea. Va merge in diplomatie?
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Biocombustibil din plante rafinate, o idee care ar putea aduce 10.000 de euro la Climate Launchpad

Un nou procedeu de realizare a produselor bio şi a biocombustibilului prin rafinarea plantelor a fost ideea considerată câştigătoare a competiţiei Climate Launchpad. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara a găzduit finala naţională a competiţiei de idei în domeniul bio şi a protecţiei mediului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biocombustibil din plante rafinate, o idee care ar putea aduce 10.000 de euro la Climate Launchpad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mandatul de prefect al lui Mircea Băcală s-a încheiat, iar Timișul marchează o premieră. În ședința de guvern de miercuri, premierul Mihai Tudose a numit-o în funcția de prefect pe Eva Andreaș, una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale fostului prim-ministru Sorin Grindeanu. Este prima femeie care ocupă acest post.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eva Andreas este noul prefect de Timis!
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top