Tainuire, complicitate, duplicitate? Despre barbatia lui Bogdan Herzog

„Singurul lucru pe care nu l-am făcut încă contra domnului Robu sunt niște adrese către Procuratură și DNA”, a declarat, într-o emisiune TV, consilierul local ex-PNȚCD Bogdan Herzog, acest Carmen Obârșanu masculin al luptei civice timișorene. În primul rând, mai spune aprigul opozant, ar fi vorba despre informații puturoase din povestea cu demontarea „Acvariului” din Piața Operei, dar și informații despre proiectul cu anveloparea blocurilor din Timișoara. Enigmatic nevoie mare, Herzog a dat de sub sprânceană impresia că ceva nu a fost în regulă cu demolarea „Acvariului” și că acel ceva ar putea să-l înfunde pe actualul primar. Pentru cine nu știe încă, acea construcție numită de noi „Acvariul” a apărut după ce un spațiu din pasaj a fost vândut cu 170.000 de euro de Primăria Timișoara și a fost recumpărat ani buni mai târziu cu peste un milion. Curat-murdar și pentru asta chiar nu-l înțeleg pe Bogdan Herzog.

Păi, bine, bine, domnule Herzog, nu merge așa, că eu aș avea informații despre manevrele ce s-au făcut, dar mă mai gândesc dacă le zic! Unde este civismul din matale, unde e grija pentru banul public, dacă nu spui la procuror cine ne-a furat? Cu treburile astea nu e de joacă. Ia să te duci dumneata la DNA să spui ce știi, dar de la începutul poveștii, nu numa’ de la spartul ei. Eu nu cunosc atâtea despre subiect, dar mă gândesc că primul aspect pe care-ar trebui să-l povestească Bogdan Herzog este cum a fost vândut terenul de sub pasaj pe vremea primarului Ciuhandu. Cum s-au luat acei 170.000 de euro de către municipalitate în zona zero a orașului tocmai de la cumpărătorul Sergiu Știrbu, Dumnezeu să-l ierte. Poate nu este lipsit de importanță să-i facă cu ochiul zbanghiu procurorului, sugerându-i că e tare interesant cum treaba asta s-a produs tocmai când primarul Ciuhandu avea nevoie în majoritatea CLT de consilierul local liberal Știrbu. Și care consilier a trecut brusc la PNȚCD, să vezi coincidență.

Povestea merge mai departe. Cu siguranță Bogdan Herzog, ca „băiat de mingi” la familia Ciuhandu, știe că această monstruoasă lucrare a fost autorizată inițial de CJT, pe vremea președintelui Șipoș, dar mai știe și de tot balamucul și discuțiile de apoi din consiliul local, cu amenințări prefăcute cu dărâmarea coșmeliei, ba chiar și pura întâmplare cu abandonarea în sertarul primarului a unei decizii de demolare, atât cât era nevoie ca „acvariștii” să conteste și să obțină în justiție blocarea operațiunii. Tare m-aș bucura ca dl Herzog, civic cum îl știm, să dea pe goarnă toate astea în fața procurorilor anticorupție. Să depistăm și ce „mânării” ar fi făcut primarul Robu când a redat acel spațiu normalului, cumpărându-l cu un milion de euro, dar și ce „șmenuri” s-au făcut atunci când mai multe instituții ale statului, printre care și cea condusă de primarul Ciuhandu, au participat la vinderea dubioasă a acelui imobil către un om aflat într-o relație politică cu decidenții, cu 170.000 de euro. Iar apoi, autorizarea, nedemolarea și tot lanțul de întâmplări care au împlinit acea batjocură la adresa esteticului centrului orașului.

Cum, nu merge așa? Primarul Ciuhandu n-are nicio vină? Numai Robu? Bun așa. Hai să vorbim atunci despre un alt imobil al municipalității care era la mustață să fie vândut mult sub prețul pieței, cu pagubă pentru patrimoniul public, și despre care dl Herzog ar trebui să vorbească când merge pentru primar la DNA. Da, e vorba de sediul PSD Timiș. Pentru care consilierul „independent” a stat ghiocel în biroul viceprimarului PSD, luând notițe alături de liberalii lui Robu despre cum trebuie votat în ședința de plen. A, nici despre prejudiciul ăsta nu vorbim? Perfect. Mergem la culcare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

herzogheria a spus: (octombrie 29th, 2015 at 11:40 )

cum a putut rectorul serban sa pateze imaginea UPT sa dezonoreze universitatea asociinduse cu acest politician corespondent la vocea rusiei si manipulator de suporteri naivi?! cand se stie ca deciziile la asu se iau la bierhaus!
realizati un interviu cu rectorul serban, ce ganduri are cu ASU? chiar vrea sa ajunga in liga1?! daca da cum? cu ce bani? cine plateste acum deplasarile? salariile jucatorilor? se platexc taxe aferente? din ce cont vin banii pentru astea? stie? cine sunt persoanele de decizie din club? nume prenume? cine numeste antrenorii? cine l-a adus pe codrea? pe boiangiu pe alin stoica? etc. afisele pentru meciuri cine le plateste? care este bugetul echipei? etc..
ar fi bine pentru toata lumea sa se clarifice intentiile! cine au fost persoanele cu care a discutat asociera asta? nu-l deranjeaza pe rector, faptul ca, comferintele de presa ale echipei s-au defasurat in birtul politicianului?

Cand realizati interviul? daca nu sunteti in stare sa realizati interviul degeaba!

@herzogheria a spus: (octombrie 29th, 2015 at 20:46 )

baiete, herzog nu e seful ASU. e doar si el un bagator de seama. cam cum esti tu. te agita dragostea fata de imaginea Universitatii? Dar dragostea fata de imaginea orasului nu te agita cu nimic, micutule pupator in fund?

+#+#+ a spus: (octombrie 29th, 2015 at 23:01 )

este un anti-Timisoara. pentru Timisoara era strabunicul sau care pe vremea comunistilor pastea o vaca linga Flora ca tatal lui sa aiba ce minca ca si copil.

opinia a spus: (octombrie 30th, 2015 at 16:05 )

in sfarsit un articol cu greutate……imi place ai dat unde trebuie….jos clanul cihandu

anteconbega a spus: (noiembrie 1st, 2015 at 10:34 )

Biata Carmen Obarsanu, a ajuns la gura dlui Eugen Sasu. Sic transit….

Av Obirsanu Carmen a spus: (noiembrie 2nd, 2015 at 09:02 )

Domnule Sasu, invata intai sa imi scrii numele si apoi foloseste-l.A auzit cineva de un lucru bun pentru comunitate facut de dumneata?. Ai aparat vreodata interesul colectivitatii?Ma indoiesc. Intamplator am citit acest material dupa citeva zile de la publicare , semn ca nu dau doi bani pe aberatiile dumitale .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top