Timisoara, parte din valul de lumina care comemoreaza copiii plecati prea devreme dintre noi

Bebelușii și copiii care au plecat prea repede din această lume vor fi comemorați, din nou, în această săptămână. În cinstea lor se vor aprinde lumânări în diferite țări de pe glob. Astfel, pentru micuți se va crea un adevărat „văl de lumină”.

luminari

„Ziua internațională a comemorării bebelușilor și a copiilor” va fi celebrată joi, 15 octombrie. În cadrul acțiunii vor participa mai multe țări, precum Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, Japonia, dar și multe altele din Europa. Lumânările vor fi aprinse la ora 19, ora locală a fiecărei țări, ele urmând să ardă timp de o oră. Astfel, un „val de lumină” va face înconjurul pământului pe o durată de 24 de ore. În România, evenimentul a ajuns la cea de-a șasea ediție, fiind pus la cale de Organizația EMMA. Vor fi aprinse lumânări în peste 18 orașe, printre care și Timișoara. Locuitorii orașului de pe Bega care doresc să participe la eveniment sunt așteptați la Parohia Ortodoxă Română Blașcovici, de strada Bârzava nr. 4. „Dorința noastră este, ca prin acest eveniment de comemorare, să determinăm creşterea solidarităţii umane și să sensibilizăm societatea vizavi de astfel de drame, oferind astfel alinare părinților îndoliați dar și să atragem atenția asupra ratei ridicate a mortalității infantile din România. Cine nu poate ajunge la eveniment poate totuși participa indirect, aprinzând lumânări oriunde s-ar afla”, a spus Bianca Brad, fondatorul Organizației E.M.M.A.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect

Nicolae Robu este, fără discuții, câștigătorul absolut al alegerilor din PNL Timiș. Are exact echipa pe care și-a dorit-o și e convins că filiala a ieșit mai puternică după scrutin. Într-o postare pe Facebook, șeful liberalilor ține scorul ca la meci și revine la una dintre temele sale favorite: „zmeii” care nu pot niciodată să câștige o bătălie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

Adio, Europa! Timisoara Saracens pierde returul cu Krasny Yar si rateaza calificarea în Challange Cup

Nu a fost ziua lor... chiar în momentul în care era nevoie mai mult ca niciodată de o evoluţie consistentă a bănăţenilor de la Timişoara Saracens. Campioana naţională de rugby nu a profitat de victoria din deplasare, 17-12 în faţa ruşilor de la Krasny Yar Krasnoyarsk, şi a capotat pe teren propriu, 18-27.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adio, Europa! Timisoara Saracens pierde returul cu Krasny Yar si rateaza calificarea în Challange Cup
MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicolae Robu este, fără discuții, câștigătorul absolut al alegerilor din PNL Timiș. Are exact echipa pe care și-a dorit-o și e convins că filiala a ieșit mai puternică după scrutin. Într-o postare pe Facebook, șeful liberalilor ține scorul ca la meci și revine la una dintre temele sale favorite: „zmeii” care nu pot niciodată să câștige o bătălie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin. Purtătorul de biruință este sărbatorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. Sf. Gheorghe este patronul spiritual al Casei Regale a Angliei, ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei, dar și al armatei române. Sân-George este protectorul naturii înverzite, al vitelor și al oilor.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfantul Gheorghe, purtatorul de biruinta
Alin Nica a pierdut competiția pentru președinția PNL Timiș și nu-și dorește funcția de secretar general. El spune că acum este momentul ca echipa care a „câștigat” alegerile de anul trecut să conducă filiala și să-și demonstreze valoarea. Nica afirmă, pe de altă parte, că unii dintre colegii săi se gândesc la varianta de a părăsi partidul, însă nu crede că aceasta este soluția.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: Nu ma pot ridica la standardul impus in filiala de Alin Popoviciu, dar mergem inainte
Prim-vicepreședinte (Domeniul Strategii Politice și Comunicare): Marilen Pirtea – 344 voturi Prim-vicepreședinte (Domeniul Politici Publice): Gheorghe Nastor (145 voturi) Vicepreședinți: Cosmin Costa (251 voturi) – Departamentul pentru Politici Economice, Mediu de afaceri, Dezvoltare Regională și Fonduri Europene Carmen Popescu (271 voturi) – Departamentul pentru Politici Sociale, Relații cu Sindicate, Patronate, Organizații Neguvernamentale și grupuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt prim-vicepresedintii si vicepresedintii PNL Timis
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top