Arta x 2! Gemenele Nora si Nada expun picturi spectaculoase la Timisoara

Pictura! Acesta este unul dintre multele lucruri pe care gemenele Nora și Nada le au în comun. Tinerele artiste au decis să-și împărtășească talentul și cu publicul timișorean, așa că au expus în orașul de pe Bega o colecție spectaculoasă de lucrări.

nora si nada

Curioșii vor putea să descopere mai multe lucrări interesante, dar și să afle detalii despre universul artistic, cu totul special, pe care l-au creat cele două surori gemene. Nada și Nora Stingu au descoperit arta încă din copilărie, iar desenul și pictura au devenit în foarte scurt timp o formă de exprimare pentru acestea. Născute la Reșița, cele două surori s-au mutat la București, unde au studiat arta. Ambele tinere au licență și master în Pictură de la Universitatea Națională de Arte din București. Mai mult, Nada a fost, până în 2011, preparator universitar în cadrul aceleiași instituții. Cât despre Nora, aceasta este membru în Uniunea Artiștilor Plastici din România din 2008, iar în 2013 a fost coordonator în cadrul Metropolis Art Collection. Cei care vor să descopere picturile interesante realizate de cele două gemene sunt așteptați în fiecare zi, între orele 9 și 18, la Bastionul Theresia, corp A. Mai multe informații despre artiste pot fi găsite aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ploile de sâmbătă ar putea crea probleme în bazinele mai multor râuri, avertizează hidrologii. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, un cod galben de inundaţii pentru mai multe râuri din judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Mehedinţi.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se umfla raurile din Timis
Derby-ul violet dintre Politehnica şi FC Argeş din etapa a doua a ligii secunde s-a jucat în condiţii speciale. Pe căldură înăbuşitoare, dar şi pe ploaie torenţială. Adăugând faptul că meciul a fost plăcut, bun pentru acest eşalon, cei prezenţi pe stadionul Ştiinţa vor rămâne cu o amintire deosebită.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol pe Stiinta, iar punctele raman in Banat
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top