De ce nu mai votez cu liberalii. Daca vreau populism, am PSD

Liberalii tocmai ce-au și-au început campania electorală pentru la anul pierzând un vot. Al meu. E, mare lucru nu-i, ar zice Gorghiu, Atanasiu și Nicolae Robu! „Am pierdut un vot, dar am câștigat zeci de mii de adepți” din rândul bugetarilor cadorisiți cu 10% majorare salarială. Așa ar suna un calcul superficial elaborat de făcătorul de sondaje Adrian Pășcuță. Numai că acest calcul nu face decât să acopere o lașitate petrecută în Camera Deputaților zilele trecute. La finalului unui vot din care aflăm că România are numai bugetari cărora politicienii trebuie să le poarte de grijă patru ani de mandat. Bugetari și, firește, asistații social de care se ocupă primarii și baronii locali. Restul populației, cei din privat, contribuabilii reali la aparatul administrativ, rămâne să fie reprezentat de unul-doi economiști raționali de prin ministerul de Finanțe, de raportorii de la Bruxelles ori scorțoșii FMI, îngroziți de populismul autorităților de la București.

În realitate, liberalii nu vor câștiga mai nimic prin această atitudine populistă, după ce, cu o zi înainte, cei de la PNL au apucat să obiecteze la oportunitatea acestei majorări de salarii în sectorul bugetar. Liberalii n-ar vrea nici să-ngroape țara în obligații care, la un moment dat, ar putea fi greu de onorat de un guvern al lor, dar n-ar vrea nici să dea prost la electoratul bugetar. Cu jumătăți de măsură rostite nu vor câștiga nimic, ba chiar vor pierde. Bugetarii care își doresc numai majorări de salarii, fără să se întrebe de unde vin banii, vor fi în primul rând votanți de PSD, că doar PSD i-a învățat așa până acum. De ce ar vota bugetarii cu PNL, când știu că până și populismul la liberali nu e unul sincer? Gorghiu recita la finalul votului de miercuri o minciună ce te revoltă formidabil. „PNL întotdeauna a votat majorări de salarii la bugetari.” Nu zău?! Tăriceanu, cât de labil a fost și este în fața ciolanului, s-a împotrivit majorării salariilor profesorilor cu 50% propuse de PSD și PDL în 2008. Și a avut dreptate, chit că, în paralel cu această mostră de luciditate, și-a satisfăcut alte mofturi de cheltuieli pe final de mandat. Însă acea mostră de populism cu majorarea salariilor dascălilor a eșuat jalnic sub ochii iresponsabili ai inițiatorilor văzuți cu sacii electorali în căruță.

>Contraargumente sunt, bineînțeles. E adevărat că de corupție nu poți scăpa cu salarii mici în administrație. Dar toate la timpul lor. Salariul mediu brut în zona privată este de circa 2.500 lei, cât în cel mai sărac sector bugetar, învățământul. Dar avem medii de 3.500 în administrație, iar dezechilibarea în continuare a acestei balanțe nu ajută deloc societatea. Până una-alta, unul cere mită și alte foloase necuvenite, iar celălalt, din privat, oferă așa ceva, de multe ori doar pentru a i se aplica legea. Nu poți dezvolta o societate fără instruire profesională, educație și asta nu merge fără profesori care-și duc existența decent. Numai că toate astea trebuie să se întâmple fără să-ți compromiți ziua de mâine ție și celorlalți concetățeni, investițiile, și reforma care să genereze performanță, nu așa a-nboulea, că vin alegerile.

Când șvabii au plecat din Banat vânduți la bucată de comuniști, în gospodăriile nemțești s-au așezat, temeinic, moldovenii. Unii poate că au preluat din rânduiala locului, dar bătrânii spun că au fost din aceia care iarna au băgat dușumeaua pe foc, că lemnul de aia e lemn, să ardă, nu să calci pe el. Prin Oltenia sunt alte obiceiuri. Porcul nu ține până dau roșiile anul viitor, să mănânci o șuncă cu branză și ceapă. Nu, sărbătoarea de Ignat aduce fericire pentru proprietar și neamuri în ziua cu pricina și nu multe altele după aceea. Cine știe dacă nu la fel se vor petrece lucrurile și cu salariile bugetarilor. Dar politicienii care mor doar de grija bugetarilor habar n-au că în sectorul privat mai muncește multă lume și pe 1.000 de lei, iar din coșul național nu mai apucă să se întoarcă la acel amărât mare lucru.

La plecare, Victor Ponta s-a lăudat că a lăsat cămara plină. Plină cu niște bani luați din taxe de la privat și dați apoi pe consum la bugetari, într-un aparat supraponderat și criminal de neperformant. Ce poți să faci cu banii „lăsați” de Ponta dacă nu să-i arunci ca apa în nisipul masei bugetarilor? De ce n-ar beneficia și privatul de investiții de la buget? De ce n-ar avea salariatul din sectorul privat drumuri mai bune, măcar un kilometru de autostradă începută sub guvernul PSD, școli autorizate sanitar sau ISU, spitale decente și altele? De ce? Pentru că nu sunt bani. Pentru că banii merg în salarii și în piață, pentru consum. Dar nu la toți, ci doar într-o jumătate a electoratului, cel bugetar. În fața populismului demolator al întregii clase politice stai și te întrebi cum au dus-o nemții după război. Au avut salarii mari sau au investit în reclădirea țării? Da, a fost planul Marshall, dar cine naiba i-a pus să-și reconstruiască țara, când puteau să majoreze salariile la bugetari?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

de savoya a spus: (November 13th, 2015 at 11:15 )

Bun articol,mai putin partea cu moldovenii si oltenii(desi sunt banatean in “toalili mele”)
E clar ca PNL-ul trece printr-o perioada de deruta(generata in primul rind de fuziunea cu PDL),iar daca nu va reveni la principiile pe care le-a aparat de-a lungul timpului va esua lamentabil in viitoarele alegeri.Capacitatea de regenerare si de manipulare a PSD-ului s-a dovedit remarcabila in timp si daca e sa dau acum un prognostic cred ca vor obtine niste rezultate sensibil mai bune ca PNL-ul.
La PNL Timis situatia este catastrofala cu omul -orchestra Robu la pupitru.Ma rog e problema lor interna ,dar ar trebui facut ceva pina nu e prea tirziu!

anteconbega a spus: (November 15th, 2015 at 09:15 )

Unii sigur au preluat din rânduiala locului!. Ştirulubatecul universitar Lorin Fortuna, cel care a stat zi şi noapte în balconul Opere la Revoluţie, e bucovinean la bază. Lingvist, eseist, traducător, venit la Timişoara din sudul Moldovei, marele profesor universitar doctor în filologie Gheorghe Tohăneanu a fost unul dintre întemeietorii învăţământului filologic universitar timişorean. Întemeiatorul nefrologiei în UMF a fost un ieşean, prof. dr. docent Zosin. Sigur, pot fi date exemple şi “pe invers”, doamna Grapini este şi ea din acelaşi oraş moldav ca Tohăneanu, dar asta e altăm âncare de peşte. Cu oltenii, no coment, un singur nume, e drept, odios : Ilie Matei. Cât despre cei care şi-au ars duşumelele ca să se încălzească, cel puţin la Giarmata au fost rromi. Pe scurt, ţigani.

ioana a spus: (November 15th, 2015 at 14:02 )

Sa nu uitam, ROBU a majorat cu 12% salariile din primarie. Liberalii angajati acolo pe criterii “meritocratice” au nevoie de lefuri pe masura. A facut din primarie mosia lui. Nici pe vremea lui Ciuhandu parca nu era asa tiganie. Acum nu e niciun respect fata de lege. Exista o singura lege. Legea lui “cum vrea Robu”. Treziti-va pana nu e prea tarziu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Faimosul Epure, greu de scos din Bastionul Theresia / FOTO

O firmă a omului de afaceri Dorin Epure continuă să stea ilegal în Bastionul Theresia, deși contractul de închiriere cu CJ Timiș, proprietarul spațiului, este expirat de 11 luni. Într-unul dintre localuri, aproape nimic n-a fost mutat de la locul lui. CJ Timiș a apelat la instanță pentru a-l evacua pe Epure, dar, între timp, nu-și poate scoate la licitație proprietățile.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Faimosul Epure, greu de scos din Bastionul Theresia / FOTO
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Roxana Iliescu a fost demisa, nu si-a dat demisia de la presedintia PMP Timis

Motivând că are foarte mult de muncit pentru binele judeţului, vicepreşedintele CJ Timiş, Roxana Iliescu, şi-a anunţat demisia din funcţia de lider interimar a PMP Timiş. Un mare neadevăr, fiindcă Iliescu a fost destituită din funcţie cu votul cvasiunanim al conducerii PMP Timiş. Mai exact, 33 de membri din 34 au votat pentru demitere.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roxana Iliescu a fost demisa, nu si-a dat demisia de la presedintia PMP Timis

Sport vezi arhiva Sport

Timisoara Saracens pierde la masa verde si e amendata cu 30.000 de euro!

Un comitet disciplinar independent convocat de organizatorii Challenge Cup a dat miercuri „sentința”: Timișoara Saracens nu a făcut ce trebuia făcut pentru pregătirea și protejarea suprafeței de joc a Stadionului „Dan Păltinișanu”, clubul încălcând regulile de desfășurare a competiției.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisoara Saracens pierde la masa verde si e amendata cu 30.000 de euro!
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Mesaj anti-gratiere de la Timisoara: In democratie, hotii stau la puscarie! / FOTO

În jur de 100 de oameni au protestat miercuri seară în Piața Victoriei, în ziua în care guvernul a scos în dezbatere publică două proiecte de grațiere, respectiv modificări ale Codului Penal. Dacă acestea vor intra în vigoare, politicieni, oameni de afaceri și diverși funcționari condamnați sau anchetați vor scăpa basma curată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesaj anti-gratiere de la Timisoara: In democratie, hotii stau la puscarie! / FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Posta Romana are, in sfarsit, un oficiu special pentru firme

Oficiul poştal din zona Sălii Olimpia din Timişoara a fost transformat, special pentru a atrage noi clienţi. Dacă pe zona persoanelor fizice Poşta Română stă relativ bine, mai rău e atunci când vine vorba de mediul de afaceri. Tocmai pentru a atrage firmele, a fost amenjat noul Oficiul Poştal Business, o premieră în Timiş.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Posta Romana are, in sfarsit, un oficiu special pentru firme

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O firmă a omului de afaceri Dorin Epure continuă să stea ilegal în Bastionul Theresia, deși contractul de închiriere cu CJ Timiș, proprietarul spațiului, este expirat de 11 luni. Într-unul dintre localuri, aproape nimic n-a fost mutat de la locul lui. CJ Timiș a apelat la instanță pentru a-l evacua pe Epure, dar, între timp, nu-și poate scoate la licitație proprietățile.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Faimosul Epure, greu de scos din Bastionul Theresia / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top