DNA a descins in Primaria Resita! Mihai Stepanescu, dus la audieri

Procurorii DNA Timișoara au descins, joi dimineață, în biroul primarului Reșiței, Mihai Stepanescu. Acesta este suspect într-un dosar de corupție în care mai sunt efectuate alte patru percheziții.

stepanescu

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2014 – 2015. În cursul zilei de 19 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în cinci locații situate în municipiul Timișoara și municipiul Reșița, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații”, precizează un comunicat al DNA. Instituția publică este Primăria Reșița, fiind vizat însuși edilul șef Mihai Stepanescu. Acesta este primar din 2008, câștigându-și ambele mandate din postura de independent. În prezent însă, el este președinte executiv al PSD Caraș-Severin. UPDATE: Mihai Stepanescu va fi audiat la sediul DNA Timișoara. Surse judiciare, citate de Mediafax, susțin că Stepanescu este suspectat că a pretins şi primit bani, cu titlul de mită, de la societatea comercială Elis Pavaje Alba, „în legătură cu atribuirea şi derularea unui contract de lucrări publice încheiat de Primăria Reşiţa cu firma respectivă, reprezentată de Stelian Tăune, în valoare de aproximativ 600.000 de lei”. Edilul ar fi pretins şi primit de la societatea comercială aproximativ 10% din valoare plăţilor făcute de primărie. (sursa foto: www.expressdebanat.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Poli a inceput seria amicalelor cu doua victorii

Început bun în testele de pregătire ale iernii. Prim-divizionara Poli Timişoara a învins sâmbătă ACS Ghiroda din liga a III-a cu 1-0, prin golul talentatului Lucian Oprea. Duminică, Poli a trecut mult mai clar, cu 4-0 la Sebiș, de echipa locală Naţional, în al doilea test din această iarnă. Au punctat Bîrnoi, Drăghici, Zaluschi și Popovici.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli a inceput seria amicalelor cu doua victorii
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Declaratia 600, amanata pentru luna martie

Celebrul formular 600 introdus de Finanţe din acest an va fi cel mai probabil modificat. Peste 200.000 de persoane erau vizate de noul document, unul extrem de neclar, care obliga oamenii să anunţe ANAF asupra veniturilor pe anul precedent pentru stabilirea anticipată de plăţi la contribuţiile sociale şi de sănătate pentru anul 2018.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Declaratia 600, amanata pentru luna martie

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ședință extraordinară de numai câteva minute la CJ Timiș. S-au împărțit, în doi timpi și trei mișcări, cele 55,6 milioane de lei, provenind din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale. A existat o singură obiecțiune, a unui consilier UNPR care n-a fost de acord cu banii primiți de o primărie liberală.
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timis a impartit 55 de milioane de lei catre primarii. Consilier UNPR: Sa lasam politicul si sa facem administratie!
Celebrul formular 600 introdus de Finanţe din acest an va fi cel mai probabil modificat. Peste 200.000 de persoane erau vizate de noul document, unul extrem de neclar, care obliga oamenii să anunţe ANAF asupra veniturilor pe anul precedent pentru stabilirea anticipată de plăţi la contribuţiile sociale şi de sănătate pentru anul 2018.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Declaratia 600, amanata pentru luna martie
Piețe SA așteaptă de trei luni rezultatul unei expertize care să stabilească exact ce trebuie făcut pe șantierul deschis în Badea Cârțan. Lucrările au fost oprite după ce s-au prăbușit două grinzi, vestea proastă fiind că ele ar putea fi relicitate, asta după ce va fi modificat în prealabil proiectul. Între timp, comercianții îngheață în Piața Traian.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Blocaj total in Piata Badea Cartan. Ar putea fi organizata o noua licitatie de lucrari / FOTO
Sindicatul Armonia din STPT a depus, luni, o petiție la Primăria Timișoara, cerând plata imediată a salariilor restante. În caz contrar, oamenii nu exclud o grevă care ar paraliza orașul de pe Bega. Primarul Nicolae Robu spune că în 10 zile vor fi achitate toate datoriile, câte puțin în fiecare zi. Dacă acest lucru îi mulțumește pe sindicaliști vom vedea pe 24 ianuarie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trag sau nu pe dreapta autobuzele si tramvaiele? Vatmanii si soferii au primit promisiuni ca li se platesc salariile
Primăria Timișoara angajează trei consilieri în viitoarea unitate de implementare a proiectelor legate de Capitala Culturală Europeană. Concursul pentru structura care va fi în subordinea directă a primarului Nicolae Robu are loc în scurt timp, iar candidații vor fi evaluați de Sanda Greblă și Rodica Aurelian. Edilul a atacat de curând activitatea echipei conduse de Simona Neumann.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sanda Grebla evalueaza viitorii angajati care se vor ocupa in PMT de Capitala Culturala
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top