Jandarmii se pregatesc de meciul cu Dinamo

Peste 150 de jandarmi şi opt câini de la Gruparea de Jandarmi Mobilă vor asigura ordinea la meciul de fotbal dintre ACS Poli Timişoara şi Dinamo Bucureşti. Acesta este programat sâmbătă, 7 noiembrie, pe stadionul „Dan Păltinişanu”, de la ora 20.30.

Foto BI 126

Accesul spectatorilor în incinta arenei se va face începând cu ora 18.30, urmând să fie deschise 11 porţi, astfel: Tribuna I – C, D, E, F, G, Tribuna II – L,M,N. Peluza Sud – I, H şi Peluza Nord – poarta P. Partida este considerată una cu grad mediu de risc, în condițiile în care clubul Dinamo nu organizează deplasarea suporterilor proprii la Timişoara. Dacă mergeți la meci, mai trebuie să știți că accesul auto în zona stadionului „Dan Păltinişanu” este interzis în totalitate. În plus, servirea băuturilor alcoolice la societăţile comerciale din zona stadionului va fi restricţionată între orele 17 și 23. „Legislaţia interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, aşadar spectatorii nu au voie să deţină sau să introducă în stadion astfel de obiecte. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură și este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte”, transmit reprezentanții jandarmilor. În luna iulie, un suporter timișorean a primit interdicție de a ma intra pe un stadion timp de jumătate de an, după ce a încercat să sară un gard înspre galeria adversă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

INO a spus: (November 7th, 2015 at 20:44 )

BEY!FLOCEA!DUTE ȘI LASĂ TIMIȘOARA ÎN FOTBAL!AI ÎNCEPUT IAR CU RUFINO ÎN LOC DE ELEK!IAR CEILALȚI ACCIDENTAȚI DE FORMĂ VAI DE PU LA LOR!ORICUM VĂ DORESC VICTORIA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul Hyundai i20 Active - Casa Auto Timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Uber

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

autostrada 1

Autostrada Lugoj – Deva e programata sa fie finalizata in 2017

De la jumătatea acestei luni ar trebui să putem circula pe încă un tronson de autostradă în Timiş. Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a anunţat, la Braşov, că în acest an vor fi deschişi circulaţiei doar cei 15 kilometri din lotul 2 al autostrăzii care leagă Lugojul de Deva. Aceştia vor lega localităţile Traian Vuia de Margina, scoţând traficul în afara Făgetului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Lugoj – Deva e programata sa fie finalizata in 2017

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De la jumătatea acestei luni ar trebui să putem circula pe încă un tronson de autostradă în Timiş. Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a anunţat, la Braşov, că în acest an vor fi deschişi circulaţiei doar cei 15 kilometri din lotul 2 al autostrăzii care leagă Lugojul de Deva. Aceştia vor lega localităţile Traian Vuia de Margina, scoţând traficul în afara Făgetului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Lugoj – Deva e programata sa fie finalizata in 2017
Peste câteva zile, aveți din nou posibilitatea de a vă alege reprezentanții în Parlamentul României. Partidul Social Democrat vine în fața dumneavoastră cu o echipă de candidați formată din oameni tineri, dar cu experiență, bine pregătiți în domeniile lor de activitate, care trăiesc aici în județul nostru. Considerăm că în Timiș și Timișoara există oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul (P) Stimati timisoreni
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top