L-au facut sa planga, dar acum Robu ii asteapta pe cei de la Continental cu bani la Poli

Aflată într-o acută criză financiară, echipa de fotbal ACS Poli Timișoara este pe cale să primească o mână de ajutor cu totul și cu totul neașteptată. Surse din cadrul clubului ne-au dezvăluit că au fost demarate negocieri de sponsorizare cu faimoasa firmă Continental.

Poli - Pandurii 46

Aceleași surse susțin că negocierile sunt purtate în mod excepțional chiar de primarul Nicolae Robu, patronul spiritual al echipei. Dacă totul decurge bine, negocierile se vor finaliza în luna decembrie, cu un consistent contract de sponsorizare. Tot în luna decembrie expiră contractele pe care Poli le are acum mai multe firme, dar se speră și în prelungirea acestora. În cazul Continental, trebuie spus că, în urmă cu o lună, Robu a amenințat cu relocarea fabricii de la Pădurea Verde, în cazul în care aceasta mai poluează. „M-am săturat şi de Continental Cauciucuri, şi de Azur, şi de altele care n-au fost identificate, m-am săturat şi de promisiuni, şi de angajamente. Le-am spus că pe mine nu mă interesează cât investesc. Lucrurile sunt sunt foarte grave şi cred că trebuie să recurgem la măsuri radicale: ne lipsim de acele locuri de muncă, ne lipsim de contribuțiile la bugetul local şi la bugetele centralizate, preferăm să respirăm un aer curat, un aer sănătos”, spunea primarul. Într-un moment de sinceritate, el a povestit și cum i s-a pus pata pe cei de la Continental. „Am constatat când am mers pe teren că în acea zonă aproape de Pădurea Verde, în loc să simți mirosul de pădure, simți miros de cauciuc parcă ars. S-a întâmplat asta în timpul zilei. Cetățenii reclamă mai mult poluarea olfactivă mai ales în timpul nopții (…) Eu cer Gărzii de Mediu să facă controale, să aplice sancțiuni pentru orice poluatori”, declara, pe 30 octombrie, edilul liberal.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

ZERO ZERO a spus: (November 18th, 2015 at 16:14 )

Banii n-au miros, este ? Rămâne cum am stabilit.

blue a spus: (November 18th, 2015 at 16:53 )

Adica liber la poluare contra sponsorizare.

++ a spus: (November 18th, 2015 at 18:02 )

da, sint de acord. sa se inchida fabrica si sa se astepte un nou investitor care nu poluaza si nu rispandeste nici un fel de miros cind fabrica ceva, din contra lasa aerul curat si sanatos pentru a-l respira.
dar au fost intrebati si oamenii (si familiile) aia de acolo care isi pierd locul de munca si banii care ii cistigau?
la primarie se inghesuie multi investitori straini cu carnete de cecuri pentru populatia timisorii si a primariei timisorene in special, asa ca ai de unde alege.
e cazul ca rectorul asta, care totusi a facut multe pina acum, sa devina primar din sef de santier, daca poate.

INO a spus: (November 18th, 2015 at 18:07 )

BEY!ASTA ESTE!TE POLUEZ! TE POLUEZ ȘI CU CEVA BANY!ORICUM CONTINENTALUL NU SE POATE ÎNCHIDE!ÎNCHIPUIȚIVĂ CE AR FI PENTRU MUNCITORI FĂRĂ LOCURI DE MUNCĂ!AȘA CĂ BRAVO ROBU!ȘTIE EL DE CE!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

KOKS a spus: (November 18th, 2015 at 18:18 )

Inca o dovada de integritate si consecventa.
bine spune zero-zero: banii n-au miros! as completa ca Tov Robu e in stare s-o vand si pe ma-sa atunci cand interesul personal o cere. Concluzie: Niciun dram de onoare, demnitate sau integritate.
Esti la fel de jegos ca toti politicienii damboviteni si nu numai, Tovarase Robu!!

Rumburak a spus: (November 18th, 2015 at 19:31 )

decit sa arunce bani unor baieti care dupa o saptamina de mers in cluburi alearga obositi dupa un “bostan de piele” Continental mai bine ar ridica un cos de dispersie de 50-100 de metri (chiar daca aeroportul este aproape), asa investitorul care a ridicat deja un bloc din 10 la citeva sute de metri de fabrica o sa isi poata vinde apartamentele si nu o sa intre intr-o paguba de zeci de milioane de euro. nu mai vorbim de restul “prostilor” cu drept de vot care respira putoare nepoluanta chiar si in cartierele departate de fabrica.

alb-violet a spus: (November 18th, 2015 at 21:25 )

Deci “se face”. Asta inspre disperarea unora 🙂
Daca nu retrogradam, deranj mare…

@Rumburak a spus: (November 18th, 2015 at 22:51 )

nu inteleg.

Gheorghe a spus: (November 19th, 2015 at 09:00 )

Desteptilor! Revolutionarilor! Daca se inchide ce fac? Vin la voi la usa dupa salariu? Nu va doare nici unde de altii ! Marii ecologisti ai Timisoarei,care se gandesc numai la ei, ceilalti sa plece? Nu?

Gică a spus: (November 19th, 2015 at 09:17 )

Dacă se sponsorizează,nu-i problemă că ne poluează,iar dacă nu,atunci se trece la amenințări!!!!! Asta sună în genul, CINE NU-I Cu Noi,Este ÎMPOTRIVA NOASTRĂ !!! Și uite așa Tov.Lae Robu își dă arama pe față,un fel de Stăpânul Orașului.Parcă am scăpat de Comunism!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Unda verde va fi una dintre mandriile Timisoarei! E concluzia la care a ajuns primarul Robu

Sistemul de management al traficului a umplut orașul de semafoare, dar primarul Nicolae Robu spune că, în cele aproximativ cinci săptămâni, de când este în funcțiune, se văd deja primele rezultate. Acestea sunt, în opinia edilului, pozitive, ceea ce face din acest sistem „un nou proiect de succes implementat de administrația Robu”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unda verde va fi una dintre mandriile Timisoarei! E concluzia la care a ajuns primarul Robu
Noul Hyundai i20 Active - Casa Auto Timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Uber

Sport vezi arhiva Sport

Inceput bun, final slab! BC Timisoara pierde la Cluj

Primul meci din returul sezonului regulat s-a dovedit o misiune imposibilă pentru „leii” de la BC Timişoara. Elevii lui Nenad Mandic au contat doar în prima repriză pe terenul liderului UBT Cluj Napoca. Adelenii s-au impus cu 98-81 (50-43) în faţa unei echipe ce a pus probleme cu adevărat printr-un singur jucător, Mladen Jeremic - marcator a 36 de puncte!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inceput bun, final slab! BC Timisoara pierde la Cluj
Centrul de Echitatie Herneacova

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

DHL, dupa un an la Timisoara: crestere de 20% la expedieri internationale / FOTO

DHL, liderul pieţei internaţionale de curierat expres şi logistică, are un an de când a inaugurat terminalul de la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara. Investiţia a fost de un milion de euro, iar rezultatele se văd: volumul expedierilor internaţionale a crescut, față de noiembrie 2015, cu 20%!
Citeşte tot articolul Citeste articolul DHL, dupa un an la Timisoara: crestere de 20% la expedieri internationale / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primul meci din returul sezonului regulat s-a dovedit o misiune imposibilă pentru „leii” de la BC Timişoara. Elevii lui Nenad Mandic au contat doar în prima repriză pe terenul liderului UBT Cluj Napoca. Adelenii s-au impus cu 98-81 (50-43) în faţa unei echipe ce a pus probleme cu adevărat printr-un singur jucător, Mladen Jeremic - marcator a 36 de puncte!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inceput bun, final slab! BC Timisoara pierde la Cluj
Sistemul de management al traficului a umplut orașul de semafoare, dar primarul Nicolae Robu spune că, în cele aproximativ cinci săptămâni, de când este în funcțiune, se văd deja primele rezultate. Acestea sunt, în opinia edilului, pozitive, ceea ce face din acest sistem „un nou proiect de succes implementat de administrația Robu”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unda verde va fi una dintre mandriile Timisoarei! E concluzia la care a ajuns primarul Robu
Secţia de transplant celule stem de la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu din Timişoara a fost complet renovată, în urma iniţiativei Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă” şi a mai multor sponsori. Copiii internaţi aici vor beneficia de condiţii mult mai bune şi de un mediu mai vesel, care să îi ajute în trecerea peste momentul prin care trec.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sectia de transplant celule stem de la Spitalul de Copii, renovata cu donatii de 500.000 de euro
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top