Medicii timisoreni ajuta victimele de la Colectiv! Sunt cei mai buni din tara in utilizarea plamanului artificial

Mai mulți medici din Timișoara îi vor ajuta pe doctorii din București care se ocupă de victimele tragicului incendiu din clubul Colectiv. Doi dintre ei au plecat deja spre capitală, pentru a monta un plămân artificial, iar alți patru vor pleca vineri.

plaman

Marius Păpurică și Claudiu Neamțu, medici la Secția de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Județean Timișoara, au plecat joi la București, pentru o intervenție complexă. Una dintre victimele de la Colectiv are nevoie de un plămân artificial, acesta urmând să fie montat cu ajutorul medicilor timișoreni. Pacientul este internat la Spitalul „Bagdasar-Arseni”. Tot de la ATI vor pleca alți patru medici. Aceștia vor rămâne în capitală pentru a desfășura diferite activități medicale, printre care și gărzi. „Doi colegi de la Terapie Intensivă au plecat deja la Bucureşti. Centrul de la Timişoara are cea mai mare experienţă în montarea plămânului artificial. Prima montare va fi la Spitalul Bagdasar, urmând să meargă apoi la Pantelimon. Alţi patru medici vor pleca spre spitalul din Bucureşti, unde vor lucra o săptămână, câte doi pe unitatea medicală. După o săptămână, dacă va fi nevoie, vor veni alţi patru medici din Timişoara”, spune Marius Craina, managerul SCJUT.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Cum sa pierzi un joc pe care l-ai dominat, in doar 13 secunde?!

SCM Timişoara - CSBT Alexandria se anunţa un meci obişnuit din campionatul primei ligi de baschet feminin, cu două echipe de valori apropiate, în care orice se poate întâmpla. Chiar aşa a fost, s-a întâmplat de toate pe un final nebun de joc, cu un arbitraj incredibil de slab, dar şi cu nervi de necontrolat din partea oficialilor echipei gazdă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum sa pierzi un joc pe care l-ai dominat, in doar 13 secunde?!
Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top