Pregatiri pentru Targul de Craciun: peste 100 de comercianti interesati si o casuta de ciocolata

Căciuli, fulare, globuri, ciocolată – peste 100 de comercianți sunt interesați de căsuțele Târgului de Crăciun organizat de Primăria Timișoara. Dosarele urmează să fie evaluate și, până la finele acestei săptămâni, vor fi anunțați cei care îndeplinesc condițiile. Târgul va fi deschis oficial pe 1 decembrie.

cupola luminite

Înscrierile pentru Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara s-au încheiat vineri. Au fost depuse 106 dosare ale comercianților, care au, și în acest an, „tradiționalele” oferte de mănuși, fulare, căciuli și papuci de casă. Nu lipsesc, evident, ornamentele pentru pomul de Crăciun și dulciurile de tot felul, dar nici faimoșii… colaci secuiești. Va exista, foarte probabil, căsuța cu murături și, în premieră, o căsuță de ciocolată! Este cea de-a noua ediție a Târgului de Crăciun în Piața Victoriei. Primăria va încerca, din nou, să amplaseze câteva căsuțe și în piațeta din fața Școlii Generale 30, în zona Soarelui, dar totul depinde de interesul comercianților. În acest an, târgul nu se va extinde și în Piața Libertății, așa cum spunea, în 2014, primarul Nicolae Robu. Asta, pentru că lucrările de reabilitare nu sunt finalizate integral. În Piața Victoriei vor fi amplasate între 90 și 100 de căsuțe și va exista, din nou, o zonă specială pentru gurmanzi. Va fi montată, de asemenea, cupola luminoasă, care, anul trecut, avea 60.000 de beculețe. Târgul va fi deschis oficial pe 1 decembrie, când va fi pornit și iluminatul artistic.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Nu vrem demolarea Gradinii de Vara Capitol! Cinefilii din Timisoara reactioneaza

Cinefilii timișoreni resping ideea demolării Grădinii de Vară Capitol. Primarul Nicolae Robu a anunțat că acolo ar putea fi ridicat Multiplexity, Centrul de Artă, Tehnologie și Experiment asumat în proiectul Capitală Europeană a Culturii. Prima reacție a fost a celor de la Ceau Cinema, iar pe rețelele de socializare alți timișoreni strâng deja semnături pentru salvarea grădinii.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vrem demolarea Gradinii de Vara Capitol! Cinefilii din Timisoara reactioneaza
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Muresan: AJF Timis trebuie sa faca parte din activul obstesc, presedintele sa nu fie remunerat

Cu doar câteva zile înainte de alegerile pentru stabilirea viitorului preşedinte alş Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, Ioan Mureşan, unul dintre cei patru candidaţi, a făcut public programul prin care speră să-i convingă pe oamenii de fotbal din judeţ să-l aleagă. Fostul arbitru a candidat şi în urmă cu patru ani pentru funcţia supremă în fotbalul judeţean.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Muresan: AJF Timis trebuie sa faca parte din activul obstesc, presedintele sa nu fie remunerat
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

De ce n-avem racord la A1 pe la Sinandrei. De 4 ani, Ministerul Transporturilor ne da cu flit

De 4 ani. De atâta timp stă pierdut prin sertarele de la Ministerul Transporturilor proiectul descărcării către Timișoara de pe autostrada A1 la Sînandrei. Dincolo de frumoasele promisiuni ale politicienilor, orașul de pe Bega nu are ieșire la autostradă, iar șefii „drumarilor” se ascund în spatele diverselor avize. Deputatul USR Cătălin Drulă spune că, dacă ar exista voință, situația ar putea fi deblocată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce n-avem racord la A1 pe la Sinandrei. De 4 ani, Ministerul Transporturilor ne da cu flit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cinefilii timișoreni resping ideea demolării Grădinii de Vară Capitol. Primarul Nicolae Robu a anunțat că acolo ar putea fi ridicat Multiplexity, Centrul de Artă, Tehnologie și Experiment asumat în proiectul Capitală Europeană a Culturii. Prima reacție a fost a celor de la Ceau Cinema, iar pe rețelele de socializare alți timișoreni strâng deja semnături pentru salvarea grădinii.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vrem demolarea Gradinii de Vara Capitol! Cinefilii din Timisoara reactioneaza
Șapte zile – atât mai are termen guvernul până să fie reclamat de primarul Nicolae Robu la Comisia Europeană, pe tema vaporașelor. Edilul admite însă că n-a fost la București, să discute concret, ci a trimis doar documente, pentru că... nu era normal să meargă la guvern, înainte ca acesta să afle exact cum funcționează.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporasele mai asteapta 7 zile. De ce n-a batut Robu cu pumnul in masa la guvern: Nu e asta principala problema a tarii
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top