Sambata neagra: ziua cu 9 morti

Încă două victime grav rănite în incendiul din clubul Colectiv au pierdut lupta cu viața sâmbătă seară. Bilanțul zilei de sâmbătă este foarte trist: nouă morți, din care șapte în București și doi în Olanda. În total, 41 de oameni au decedat până acum.

colectiv

La opt zile de la incendiul devastator din clubul Colectiv, numărul morților a ajuns la 41. Numai sâmbătă s-au înregistrat nouă decese, iar medicii se așteaptă la ce e mai rău în zilele următoare. Sâmbătă seară, alte două tinere au încetat din viață: Elena Toader, de 30 de ani, la Spitalul Floreasca, respectiv Mavi Serian, o turcoaică de 25 de ani, la Spitalul Bagdasar. Ambele erau în stare critică, având arsuri pe suprafeţe mari din corp şi arsuri ale căilor respiratorii. Tot sâmbătă, în spitalele din București au încetat din viață alte cinci victime. Alte două au murit în Olanda, acolo unde fuseseră transportate pentru tratament. Tot sâmbătă, Cristian Popescu Piedone și două angajate ale Primăriei sectorului 4 au fost arestați în dosarul în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu autorizarea clubului Colectiv.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Robu cere din nou stadionul de la CJ Timis, dupa anularea meciului din Challenge Cup al Timisoara Saracens

CL Timișoara a votat, încă din septembrie, o hotărâre prin care solicită de la CJ Timiș drept de administrare asupra stadionului „Dan Păltinișanu”. Arena este tot la Județ, iar acum primarul Nicolae Robu anunță public că vrea s-o ceară din nou. Declicul: meciul anulat al Timișoara Saracens din Challenge Cup, după ce s-a constatat că gazonul nu corespune standardelor unei astfel de competiții.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu cere din nou stadionul de la CJ Timis, dupa anularea meciului din Challenge Cup al Timisoara Saracens
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

UNPR, partidul cu cea mai mare gaura dupa alegerile locale: peste 1 milion de lei cheltuiti ilegal

Candidații de la alegerile locale nu au putut justifica peste 3 milioane de lei din suma cheltuită pentru campania electorală. Recordul îl deține UNPR, care nu va primi înapoi niciun leu din cei peste 1,04 milioane folosiți pentru promovarea candidaților! Întreaga campanie electorală de la „locale” a costat aproximativ 50 de milioane de lei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul UNPR, partidul cu cea mai mare gaura dupa alegerile locale: peste 1 milion de lei cheltuiti ilegal

Sport vezi arhiva Sport

Timisoara Saracens – Stade Francais ramane meci anulat pana la noi ordine

Întâlnirea dintre Timişoara şi Paris din cadrul etapei a V-a a Challange Cup se transformă într-o poveste fără sfârşit. Deşi s-au mai jucat meciuri din această competiţie, chiar şi pe un teren cu zăpadă la -20 de grade Celsius, francezii de la Stade Francais au refuzat jocul și e posibil ca regulamentele internaţionale să-i dea dreptate.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisoara Saracens – Stade Francais ramane meci anulat pana la noi ordine
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Nu aveti caldura sau apa calda? Reclamati la Colterm, sunt multe avarii

Gerul din ultima săptămână, urmat de încălzirea bruscă a vremii a afectat o parte din rețeaua de termoficare a Timișoarei. În mai multe zone din oraș, oamenii au făcut mai multe reclamații, pe care Colterm susține că le-a rezolvat în cel mai scurt timp posibil. Vestea proastă este astfel de situații sunt așteptate și în zilele următoare.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu aveti caldura sau apa calda? Reclamati la Colterm, sunt multe avarii

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CL Timișoara a votat, încă din septembrie, o hotărâre prin care solicită de la CJ Timiș drept de administrare asupra stadionului „Dan Păltinișanu”. Arena este tot la Județ, iar acum primarul Nicolae Robu anunță public că vrea s-o ceară din nou. Declicul: meciul anulat al Timișoara Saracens din Challenge Cup, după ce s-a constatat că gazonul nu corespune standardelor unei astfel de competiții.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu cere din nou stadionul de la CJ Timis, dupa anularea meciului din Challenge Cup al Timisoara Saracens
Candidații de la alegerile locale nu au putut justifica peste 3 milioane de lei din suma cheltuită pentru campania electorală. Recordul îl deține UNPR, care nu va primi înapoi niciun leu din cei peste 1,04 milioane folosiți pentru promovarea candidaților! Întreaga campanie electorală de la „locale” a costat aproximativ 50 de milioane de lei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul UNPR, partidul cu cea mai mare gaura dupa alegerile locale: peste 1 milion de lei cheltuiti ilegal
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top