Simonis: Nu e momentul ca eu sa fiu cel care il inlocuieste pe Nicolae Robu

Ce vrei să te faci când o să fii mare? Primar! Cam așa vede lucrurile social-democratul Alfred Simonis, care a declarat, joi, că onoarea cea mai mare pentru un timișorean este să devină primarul orașului. Cu toate acestea, el susține că nu a luat în calcul varianta de a candida pentru această funcție, deși și-ar dori.

Alfred Simonis, presedinte TSD Timis,  consilier local  02

Alegerile locale bat la ușă, dar la PSD încă e încă mister mare în ceea ce privește candidatul care va intra în lupta pentru scaunul de primar al Timișoarei. Unul dintre cei care și-ar dori o astfel de funcție este social-democratul Alfred Simonis. Există însă un impediment. „Pentru un timișorean cea mai mare onoare pe care poate să o aibă este să ajungă primarul Timișoarei. Cred însă că nu e momentul ca eu să fiu cel care îl înlocuiește pe Nicolae Robu. Să spunem că am alte priorități și așteptăm să mai acumulăm experiență. În urma unei evaluări pe care o să mi-o fac eu alături de colegii mei voi hotărî la ce voi candida. Nu am spus că nu vreau să fiu primarul Timișoarei, am spus că cea mai mare onoare pentru un timișorean este aceea de a fi primarul Timișoarei. Cred însă că la 30 de ani e ușor cam devreme pentru așa ceva”, a declarat Simonis.

În timp ce Simonis se mai gândește ce funcție i s-ar potrivi mai bine, alți PSD-iști au început să depună deja cereri la partid. „La ora actuală se desfășoară o selecție internă și se depun cereri pentru diferite funcții. Vom vedea. E ca la liceu sau ca la facultate… se înscriu mulți, dar nu toți reușesc. Eu recunosc că m-am înscris la consiliul local. El (n.r. – Alfred Simonis) încă nu s-a înscris, el e mai prudent”, a spus Daniel Idolu. În ceea ce privește stabilirea unui candidat pentru funcția de primar al Timișoarei, reprezentanții PSD continuă să ridice din umeri. Până la sfârșitul anului, PSD Timiș va anunța, totuși, pe cine vor arunca în lupta cu Nicolae Robu. „Ne pregătim ca atunci când vom da o soluție să și câștigăm cu ea”, a concluzionat Simonis.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Monica Hărmănescu, Timișoara a spus: (November 19th, 2015 at 19:14 )

🙂

 
blue a spus: (November 19th, 2015 at 19:56 )

Cata modestie … Asta nu e cumva idiotul ala ce zicea ca-l are ca model in viata pe iliescu? Oricum, daca Robu a ajuns primar inseamna ca si asta are sanse mari.

 
@ blue a spus: (November 19th, 2015 at 23:49 )

CORECT! la cata prostie e in TM dupa robu trebuie sa urmeze ceva si mai dramatic 🙂

 
vasi a spus: (November 20th, 2015 at 04:49 )

Cine draq il voteaza pe avortonul asta?Sa zica ce treaba a avut el ca director la aeroportul timisoara si cine la cocotat candva acolo?Ai fost cumva expert in management aeroportuar?

 
Tata Oancea a spus: (November 20th, 2015 at 12:09 )

Voi sunteti dusi cu pluta, ati ajuns sa-l faceti mare pe Simonis? Cum sa se puna problema sa ajunga asta primar. Robu e un infumurat penibil dar hai sa nu-l inlocuim cu un spargator de parcometre!

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Grindeanu „a plecat genunchiul” in fata lui Dragnea. Va merge in diplomatie?

Sorin Grindeanu s-a întors spășit la Liviu Dragnea, care l-a reprimit cu o atitudine „părintească”, după cum a mărturisit fostul premier. Sau, cum ar spune personajele din „Game of Thrones”, Grindeanu „a plecat genunchiul” în fața șefului PSD, motiv pentru care ar putea să primească un post în diplomație.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grindeanu „a plecat genunchiul” in fata lui Dragnea. Va merge in diplomatie?
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Timișoara se va stropi din nou contra țânțarilor și a altor insecte cel puțin la fel de enervante care vă fac viața grea. Primăria a atribuit contractul de dezinsecție scos la licitație la un sfert din suma estimată! Acesta va fi valabil 6 luni și rămâne de văzut ce se va putea face cu 40.000 de euro.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se stropeste in sfarsit contra tantarilor! Primaria Timisoara are contract de dezinsectie
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top