Adio, gard! Parcul Justitiei are deja alei si banci noi / FOTO

Va fi gata până la finele anului, cu tot cu peluză și bănci noi! Reabilitarea Parcului Justiției, proiect care a prins ultimul tren de finanțare pe fonduri europene, a intrat în linie dreaptă. Sâmbătă a „căzut” gardul și mai sunt în lucru ultimele detalii.

parcul justitiei

Lucrările de reabilitare din Parcul Justiției, începute la finele verii, sunt aproape gata. Contractul a fost semnat în luna iulie, la o valoare de 2.09 milioane de lei, și a fost adjudecat de SC Lovrintim SRL. Conform proiectului, urma să fie pus gazon pe o suprafață de aproape 17.000 metri pătrați și să fie plantate peste 110.000 de flori, lalele, narcise, ghiocei, brândușe sau spânz. După o perioadă în care lucrările au stagnat, s-a intrat într-un ritm alert. La începutul lui noiembrie s-au montat rulourile de gazon, soluție pentru care s-a optat în condițiile în care era prea târziu pentru plantarea de sămânță de gazon. Au fost montate, de asemenea, aspersoarele de la sistemul de irigare și bordurile. Aleile au fost refăcute integral, pe structură din pavele de beton, care permite infiltrarea apei, și au fost montate și băncile. Săptămâna viitoare vor fi aduși și stâlpii de iluminat fotovoltaici, dar și coșurile de gunoi. Sâmbătă după-amiază, muncitorii lucrau la demolarea gardului, operațiunea fiind „dirijată” de Adrian Bere, șeful Direcției de Mediu a PMT. Conform acestuia, vechiul gard și cărămida vor ajunge la Zoo, unde vor fi refolosite. La fel s-a întâmplat și cu dalele care existau pe anumite porțiuni din vechile alei. Lucrarea s-a făcut contracronometru, pentru că dacă parcul nu este finalizat până la 31 decembrie 2015, primăria va pierde banii europeni.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Noni a spus: (decembrie 5th, 2015 at 23:26 )

Superb! Am trecut pe acolo si arata extraordinar fara gard! Felicitari domnule primar! O noua reusita! Sa moara carcotasii de ciuda!

poli21 a spus: (decembrie 5th, 2015 at 23:38 )

Probabil ai trecut cu masina si ai parcat pe aleea care da spre bl. Loga. Sau poate nu ai fost tu , ci alt timisorean ” civilizat „.

Sandy a spus: (decembrie 7th, 2015 at 18:15 )

Vedeți ce se întâmplă cu spațiul verde de pe latura Muzeului Banataului dinspre Studio: fără nicio opreliște, nesimțiții trec cu mașinile pe acolo, pe alee, lasă deja șanțuri provocate de cauciucuri prin spațiul verde, fără să le pese câtuși de puțin. Așa vor procveda și cu Parcul Justiției, pe care-l vor transforma într-o parcare de duzină, stricând cît pot. Că așa sunt cocălarii. Puneți ceva în locul gardului, să le taie cheful celor cu mașini să intre pe acolo. Eventual poliția să înceapă să împartă amenzi și pe la Muzeu, pentru că nu este nevoie să aștepte prea mult. Clienți au berechet.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Top