Daniel Stanciu, apucaturi de selectioner! Oficialul lui Poli a luat-o pe urmele lui Iordanescu

Daniel Stanciu și Anghel Iordănescu sunt legaţi de o acţiune comună. Nu este vorba despre vreo tactică de joc. Nici despre vreo idee legată despre alcătuirea primului 11. Nici măcar despre cum ar trebui făcută selecția la prima reprezentativă de fotbal.

stanciu

Credința este cea care îi leagă pe cei doi oameni de fotbal. Este de notorietate faptul că Anghel Iordănescu pupă icoane aproape neîncetat în timpul jocurilor de fotbal. La fel ca și Iordănescu, în timpul jocului cu FCSB, Daniel Stanciu a fost surprins de camerele de luat vederi în timp ce pupa o… icoană. „Este adevărat, pupam o icoană, la fiecare joc fac asta pentru că sunt credincios”, ne-a spus Stanciu. Din nefericire pentru echipa timişoreană, el s-a apucat cam târziu să pupe icoana şi să invoce divinitatea, Poli fiind condusă în acel moment cu 3-0 de echipa bucureşteană, cu ceva mai bine de zece minute înainte de finalul jocului. Singura „minune” a constat în golul de generic înscris de fundaşul Dan Popescu, insuficient în economia clasamentului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Mitropolit bulit a spus: (December 22nd, 2015 at 13:51 )

Cand nu ai rezultate, ce faci? Puoi si lingi icoane in vazul lumii. Ca trebuie sa te vada toata lumea cat de mare credincios esti. Sincer sa fiu, ma asteptam la mai mult din partea acestui personaj. Am inteles ca castiga vreo 5 mii de euro pe luna. Daca e asa, cineva trebuie sa justifice suma pe care o primeste Stanciu, pentru ca nu vad folosul. Amin!
Poate ca ar trebui dusi ji jucatorii sa pupe niste moaste, ca de aia nu mai castiga echipa. Tare as vrea sa il vad pe Flocea cum pupa si el icoane si linge moaste.

alex a spus: (December 22nd, 2015 at 17:04 )

multumea divinitati ptr scorul exact

Miculas a spus: (December 22nd, 2015 at 21:37 )

Stați liniștiti , la cat de nesimțit este Stanciu , acest teatru ieftin o sa iasă la suprafața .
Anton este mana in mana cu Stanciu la tot felul, dar toate o sa iasă la iveală intr-o zi.
Cum dracu clubul se împrumuta prin oraș si președintele sta ascuns într-un birou.
Demisia , nesimțiți ordinari .

INO a spus: (December 22nd, 2015 at 23:48 )

BEY!STANCIU ȘI IORDĂNESCU MAI AU CEVA ÎN COMUN!NU AU NIMIC DE A FACE CU FOTBALUL DAR LE ABURESC SPURCAȚI CU ICOANE SPURCATE ȘI SUFLÂRI MOA RTE! BUT WILL BE OVER SOON FOR THE PEOPLE TOO!SHIT HOOLS!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

polistu a spus: (December 23rd, 2015 at 00:23 )

Ba piticanie avortata ce esti daca te mai intalnesc in Timisoara ai sa pupi la icoane de pe patul de spital la casa austria dupa ceti rup eu picioarele ,, ba jegule neai distrus echipa cu adunaturile alea de pensionari care iai adus sa luati bani si comisioane degeaba iai cu tine pe Zicu …Goga …Sarmov… Khirstain …si Rufino si mergeti la dracu in praznic de AVORTATII…

Gică a spus: (December 23rd, 2015 at 09:44 )

Săptămâna trecută era ,,varză” prin cluburi! Halal manager!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timis ia atitudine: protest in fata prefecturii

Organizațiile județene ale PNL organizează luni, 20 noiembrie, în toată țara, proteste împotriva Guvernului PSD-ALDE. Acestea fac parte din campania de informare lansată în scopul determinării parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moțiunii de cenzură împotriva demiterii Guvernului Tudose.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timis ia atitudine: protest in fata prefecturii
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Cum sa pierzi un joc pe care l-ai dominat, in doar 13 secunde?!

SCM Timişoara - CSBT Alexandria se anunţa un meci obişnuit din campionatul primei ligi de baschet feminin, cu două echipe de valori apropiate, în care orice se poate întâmpla. Chiar aşa a fost, s-a întâmplat de toate pe un final nebun de joc, cu un arbitraj incredibil de slab, dar şi cu nervi de necontrolat din partea oficialilor echipei gazdă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum sa pierzi un joc pe care l-ai dominat, in doar 13 secunde?!
Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Școala poate fi și cool. Ea poate însemna și momente de neuitat, aventuri și întâmplări minunate alături de colegii de clasă. Agenția de turism Ultramarin a pregătit un nou concept de excursii pentru elevi. „Cool School by Ultramarin” înseamnă excursii și tabere personalizate în „săptămâna Altfel” sau în timpul vacanțelor școlare.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cool School, cu Ultramarin: excursii de neuitat, cu colegii de scoala. Trebuie doar sa spui unde vrei
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top