Hoti de buzunare prinsi de jandarmi, dupa ce au jefuit si au batut niste tineri

Scene incredibile, chiar de Ziua Națională, la Timișoara. Niște hoți de buzunare care „acționau” în tramvaiul 8 au furat un portofel, apoi, confruntați de victimă, au devenit violenți. Jandarmii au reușit să prindă două dintre hoațe.

DUSTER INTERVENTIE

O femeie care mergea cu tramvaiul 8 pe sensul spre Gara de Nord a trecut printr-o experiență foarte neplăcută luni seară. Timișoreanca a fost buzunărită în mijlocul de transport de o bandă de hoți care își făcea veacul acolo. Femeii i-a fost sustras portofelul în care avea 400 de lei. Când să coboare, ea și-a dat seama că a fost jefuită și,împreună cu doi prieteni care o însoţeau, i-a abordat pe cei care au sustras banii, cerându-le să înapoieze portofelul. Hoţii, șase la număr, au devenit violenți și i-au lovit pe cei trei tineri, după care, profitând de stupoarea acestora, după care au luat-o la fugă. Sosiţi la faţa locului, în baza semnalmentelor primite, jandarmii au verificat zona, reuşind în scurt timp să le identifice pe T.S. şi I.P., ambele în vârstă de 26, fiind recunoscute de persoana păgubită. Jandarmii au întocmit pe numele hoațelor acte de constatare privind săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

george a spus: (December 2nd, 2015 at 18:14 )

Va rog sa le dati numele si pozele infractorilor. Nu ii mai aparati. Promit ca daca le dati pozele imi iau concediu impreuna cu inca vreo 4 colegi si ne plimbam toata ziua pe liniile pe care opereaza si rezolvam noi problema daca organele nu pot. Cu mainile si picioarele rupte pe caldaram datorita legitimei aparari la care trebuie sa recurgem nu cred ca o sa mai incerce vreodata, sau cel putin nu aici in oras.

gelu a spus: (December 2nd, 2015 at 22:35 )

de cand naiba am sesizat toate organele de ordine din timisoara si efectiv nu le pasa de timisoreni. toata lumea care circula cu tramvaiele i cunoaste pe hoti si noaptea in somn
RUSINE PRIMARIA TIMISOARA
RUSINE POLITIA LOCALA, NATIONALA
RUSINE RATT, CA NU OFERA CONFORM LEGII SIGURANTA CALATORILOR

Gino de Mehala a spus: (December 3rd, 2015 at 11:01 )

Impresia generala este ca CINEVA NU VREA SA FACA ORDINE !!! Oare de ce ???

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Sorin Grindeanu: Nu am raspuns niciodata de patrimoniu la Primaria Timisoara

Premierul Sorin Grindeanu a comentat, sâmbătă seară, dosarul DNA care cercetează vânzarea de către Primăria Timișoara a aproape 1.000 de locuințe. Social-democratul a fost viceprimar atât în timpul ultimului mandat al lui Gheorghe Ciuhandu, cât și în primele șase luni din cel dintâi mandat al lui Nicolae Robu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Sorin Grindeanu: Nu am raspuns niciodata de patrimoniu la Primaria Timisoara

Sport vezi arhiva Sport

Cupa Romaniei ramane un vis pentru Leii din Banat! Poate la anul…

BC SCM Timişoara a „reuşit” una din cele mai slabe partide din acest sezon competiţional, chiar într-un meci care îi putea aduce un drum spre cupele europene. „Leii din Banat” au fost învinşi la scor în sferturile Cupei României, de la Sibiu, de campioana en-titre şi finalista anului trecut, CSM Oradea, 72-92.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Romaniei ramane un vis pentru Leii din Banat! Poate la anul…
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Exceptie de neconstitutionalitate, invocata in dosarul Poli

Avocaţii unor inculpaţi din dosarul privind finanţarea clubului de fotbal Politehnica Timişoara invocă excepţia de neconstituţionalitate. Apărătorii, inclusiv cel al fostului primar Gheorghe Ciuhandu, susțin că abuzul în serviciu şi complicitatea la această infracţiune nu ar mai fi prevăzute în legea penală.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Exceptie de neconstitutionalitate, invocata in dosarul Poli

Economic vezi arhiva Economic

Renovari de 2 milioane de lei la peroane si WC-uri in Gara de Nord. Modernizarea asteapta pana in 2020

Două milioane de lei – aceasta este suma pe care CFR o va investi, în 2017, în Gara de Nord Timișoara. Se va lucra la peroane, copertine, WC-uri și corpul E, însă o modernizare ca la carte nu va fi gata mai devreme de 2020. În 2021, Timișoara este Capitală Europeană a Culturii.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Renovari de 2 milioane de lei la peroane si WC-uri in Gara de Nord. Modernizarea asteapta pana in 2020

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

E jumătatea lunii februarie și toată lumea începe să viseze tot mai mult la aerul călduț de primăvară. Pentru a grăbi sosirea mult așteptatului anotimp, copiii de la Montessori au alungat frigul invocând simpatice... animale din fabule. I-au ajutat și părinții, dar și artiștii de la Opera Națională.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Veselie si culoare: Fasching la Montessori / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top