Invitatie la cantat: colinde si gospel, la concertul de Anul Nou al Asociatiei Culturale TGP

Asociația Culturală TGP îi așteaptă pe timișoreni la tradiționalul său concert de Anul Nou. Acesta este programat duminică, 3 ianuarie la ora 17, la Biserica Reformată-Cetate din Piața Maria, și, ca de obicei, publicul este invitat să cânte alături de artiști.

AFIS Light of the World

Concertul din 2016 se numește „Light of the world” și este susținut de Dominic Samuel Fritz (vocal și pian), Petre Ionuțescu (trompetă), Johnny Kui (chitară) și Sergiu Cătană (tobe). Toate textele – colinde cunoscute, dar și câteva piese gospel – vor fi proiectate pe un ecran, iar spectatorii sunt invitați să cânte alături de artiști. „De fapt, nici nu există spectatori. Provocăm publicul să devină un cor ad-hoc, garantăm că este o experiență perfect posibilă. Un concert la care toată lumea cântă este un mod cum nu se poate mai frumos de a încheia sărbătorile și de a-ți încărca bateriile la început de an”, spune Dominic Samuel Fritz, președintele Asociației Culturale TGP.

Asociația Culturală TGP i-a obișnuit deja pe timișoreni cu evenimente precum Timișoara Gospel Project sau Gospel Fără Bariere, în care corurile se constituie pe durata fiecărei ediții și își încetează existența la finalul concertelor. Asociația Culturală TGP, fondată în 2012, are ca scop promovarea valorilor spirituale și sociale prin artă, asumându-și misiunea de a organiza proiecte culturale acccesibile oricui, care aduc împreună oameni din medii sociale diferite.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (January 2nd, 2016 at 08:55 )

Gospelul este un gen muzical specific Timişoarei, Banatului, nu-i aşa? Aici, încă din secolul al XVIII-lea, pe plantaţiile de orez de la Banloc, scalvii negrii cântau Negro spiritual, apoi, după eliberarea din sclavie, au trecut în perioada “la belle epoque” la cântece vesele religioase baptiste, mulţumiţi de faptul că habsburgii nu i-au ţinut niciodată în lanţuri precum au făcut-o exploatatorii albi din sudul USA. Iar tu, Marea Asociaţie Timişoara Culturică-Culturea 2021, dai în Europa cu proiecte care promovează muzica negrilot baptişti din America. N-ai la îndemână muzică religioasă catolică, ortodoxă sârbească, ortodoxă românească, reformată veche, muzica de cult evreiască sau chiar otomană? Nimic, Neumannii cu gospelul. Din Mica Vienă, Timişoara se transformă în Coliba unchiului Tom.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top