La Poli doar jocul merge bine, restul e dezastru

Poli traversează una dintre cele mai faste perioade din acest campionat. Și nu doar prin prisma rezultatelor obținute în ultimele etape, dar mai ales datorită jocului consistent. Cu toate că nu sunt de neglijat nici cele cinci puncte obținute în ultimele trei meciuri, din care două în deplasare, în fața unor echipe cu pretenții mari. Doar gafele de copii sau arbitrajele potrivnice ne-au lăsat fără câte două puncte la Astra și Botoșani sau măcar câte unul cu Dinamo și CFR Cluj. Repet însă, îmbucurător este jocul echipei, tot mai închegat, mai elaborat. Lucru observat și de comentatorii neutri din fotbal. Poli nu mai este echipa mică de la începutul campionatului, o ciucă a bătăilor, de care nu îi era teamă nimănui.

După mai multe experimente s-a închegat un grup de jucători care formează cu adevărat o echipă. Cei doi spanioli, Hernandez și Llorente, joacă tot mai bine, la fel Melinte, Luchin, iar de Dan Popescu nu mai pomenesc, fiindcă este cel mai constant jucător de la început. Mai sunt și minusuri, se așteaptă mai mult de la Zicu sau Bărbuț, care pare să nu mai fi progresat în ultimii doi ani. Dar, una peste alta, Poli merge bine, se văd trasee în joc, iar aici e amprenta lui Florin Marin. Contestat și înjurat la venirea pe Bega, „Domnul Flocea” a trecut peste toate, iar acum culegele roadele perseverenței, dar și experienței sale.

Din păcate, jocul și ultimele rezultate ale echipei nu oglindesc sub nicio formă ceea ce se întâmplă în interiorul clubului. Parafrazându-l pe Murphy, dacă un lucru merge bine, de ce să nu-l facem să meargă prost? Nu e un secret, situația financiară la club e catastrofală. Echipa n-a mai primit bani de la „patroni”, Consiliul Local și Consiliul Județean, de prin luna mai, după ce Camera de Conturi Timiș a stabilit că finanțarea ar fi ilegală. Cu toate că această decizie nu este executorie, cei din primărie au tremurat pe ei de frică și n-au mai dat niciun ban. De mai bine de o jumătate de an, clubul s-a descurcat din ce a produs, plus prima tranșă de pe drepturile de televiziune. Ba chiar lucrări la stadion, cum ar fi instalația de încălzire a gazonului sau vestiarele, au fost făcute din banii clubului, nu ai CJT, care e proprietarul. Mai trebuie spus că și în cazul în care nu exista blocajul Curții de Conturi, Poli avea al treilea buget de la coadă din echipele din prima ligă.

Chiar și băncile au refuzat să crediteze clubul care a vrut să gireze împrumutul cu a doua tranșă din drepturile de televiziune. S-a ajuns în situația incredibilă ca o persoană fizică, impresarul Cristea Opria, să împrumute clubul. Evident că, în schimb, va avea tot felul de pretenții. Și nici asta nu e de ajuns. În club s-au format tot felul de bisericuțe care se luptă între ele la baionetă. Șeful de la Marketing, Radu Birlică, îl atacă în public pe managerul Daniel Stanciu. Acesta din urmă stă mai mult pe la televiziunile din București, dar fără a vorbi prea mult despre Poli. Unii au sperat că, având multă vizibilitate, Stancu va pune presiune pentru ca măcar să nu mai avem arbitraje nefavorabile, ceea ce nu s-a întâmplat. Unii din club, la care se adaugă Opria, au vrut chiar să-l dea afară pe Florin Marin. Una pesta alta, în spatele jocului tot mai dătător de speranțe se ascund foarte multe frământări.

Toată lumea așteaptă acum răspunsul de la contestația făcută la Curtea de Conturi București. Nimeni nu mișcă un deget, chit că există o lege care permite finanțarea clubului de la bugetele locale. Nu există un plan B, adică un plan de acțiune în cazul în care răspunsul întârzie sau va fi negativ. În atare condiții, nu doar că nu vor mai veni jucători noi la Poli, dar s-ar putea să-i pierdem și pe cei actuali. Ce-i de făcut? În orice astfel de situație, „patronatul” (CLT și CJT) ar trebui să intervină să-și respecte promisiunile financiare pe care le-a făcut. Cum? De aceea au fost aleși să se descurce și la greu, nu doar când totul e bine. Altfel, păcat de jocul bun al echipei și – de ce nu? – de caracterul dovedit de jucătorii lui Poli care au osul în pofida situației albastre de la club. În limbaj popular, la Poli s-a făscut din rahat bici. Dar mult nu mai poate rezista.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

dan a spus: (decembrie 4th, 2015 at 12:29 )

Iar seful Sunda imparte banii de spaga de la parinti cu Frusa,fara sa-i deranjeze cineva.Incredibil!!!!

** a spus: (decembrie 4th, 2015 at 19:23 )

Robu, daca vrea sau nu, va fi principalul paratraznet in cazul ca ACS Poli rateaza salvarea de la retrogradare. Asta cit timp o echipa ca si Chiajna isi finanteaza fara probleme echipa nu e decit just.

Jony a spus: (decembrie 4th, 2015 at 21:41 )

Nu mor caii cand vor cainii…

INO a spus: (decembrie 5th, 2015 at 00:46 )

BEY!PLECAȚI DE AICI CU TIKI TA -KA KA MA KA!REZULTATE 0 ȘI JOC FĂRĂ VALOARE!PUNCTELE VORBESC!AȘA CĂ MAI ESTE MULT PÎNĂ LA CE TREBUIE SĂ FIE LA TIMIȘOARA O ECHIPĂ DE FOTBAL!ÎNSĂ LE DORESC SUCCES CELOR DE LA SARACENS TIMIȘOARA ȘI MÎINE SĂ BATĂ BAIA MARE ȘI SĂ CÎȘTIGE ȘI CAMPIONATUL ROMÂNIEI ȘI TOT ODATĂ ȘI A TREIA CUPĂ LA RÎND ÎN ACEST AN!HAI TIMIȘOARA VICTORIE LA RUGBY ȘI CHIAR LA FOTBAL CU ECHIPA LUI HAGI CARE PÎNĂ ACEST AN AVEA PARTE DOAR DE MECIURY DUBIOASE !HAIDE POLI TIMIȘOARA!!HAIDE!POLI!VICTORIE

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Renne a spus: (decembrie 5th, 2015 at 18:35 )

Pai ăla care este președinte Anton ce face ? El de ce nu aduce bani pt club? Sau e doar un HOT care vrea doar publicitate ? De Stanciu știm ce poate -nimic

Vikkk a spus: (decembrie 5th, 2015 at 18:38 )

Pai marketing poate sa vorbească ca a dus sponsori , restul ce fac ?

anteconbega a spus: (decembrie 6th, 2015 at 08:19 )

Provenit din fostul UASCR, Don Anton prinde muşte la Club, că el cu Merţanu capitalist, nu cu Lăstunul comunist. La meci a fost şi un moment solemn: Dembo şi alţi veterani ai fotbalului bănăţean au primit de la doi oficiali, unul cu gura mare şi cu părul vopsit la coafor, altul cu un zâmbet înţelept, dar trist, nişte foi subţiri de hârtie pe care scria Diplome. Iar Viitorul, înduioşat de sărăcia autorităţilor locale în materiale promoţionale, a bătut Poli doar cu 2-1…

Miculaș a spus: (decembrie 6th, 2015 at 17:54 )

Pai escrocul de Anton fura bani cu Stanciu, ce sa fac el.
Primarul doarme pe el si clubul se împrumuta in oraș, dar reclamele cu casa auto merg gratis fara ca Anton sa fac ceva pentru club.
Cum dracu sa venim la stadion sa vedem cei mai Ipotești oameni de conducere din istoria Poli.
Anton ești o mizerie pentru club , in loc sa aduci bani tu te ascunzi .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top