Poli a ramas fara presedinte! Liviu Anton si-a dat demisia

Situația clubului Poli se încurcă și mai tare! Marți seară, președintele Liviu Anton și-a dat demisia din funcție! Clubul nu mai primește bani de la primărie de jumătate de an și sunt din nou restanțe la plata salariilor. Asta, după ce, luna trecută, s-a împrumutat de la impresarul Cristea Opria, pentru a putea da bani jucătorilor.

robu si anton
Poli Timișoara termină anul în corzi, cu restanțe salariale către jucători, pe care i-ar putea pierde, fără să ia vreun ban, până la reluarea campionatului, în februarie, și acum și fără președinte! Liviu Anton a decis să renunțe la această funcție, pe care o ocupa din luna iulie 2014. Omul de afaceri n-a vrut să comenteze foarte mult. „Sunt motive personale, asta am scris și în demisie. Voi rămâne însă alături de Poli. Voi sprijini în continuare clubul, dar fără semnatură”, ne-a declarat Anton. Nu se știe cine îi va lua locul, dar soluția ar putea veni de foarte aproape. „Ar putea fi dl Staicu, are experiență în domeniu și cunoaște foate bine clubul”, mai spune Liviu Anton. Situația de la Poli este foarte complicată, în condițiile în care primăria nu a putut vira niciun leu în conturile clubului în ultimele șase luni, după ce Camera de Conturi Timiș a hotărât că finanțarea este ilegală. PMT a contestat decizia la Curtea de Conturi, dar nu a primit încă un răspuns. „Prof. univ. dr. ing. Liviu Anton și-a depus joi demisia din funcția de președinte al Consiliului Director al clubului de fotbal ACS Poli Timișoara. Motivația este una pur de ordin personal, fără nicio legătură cu rezultatele echipei. Dl Anton va rămâne în continuare alături de club, însă fără asumări oficiale de responsabilități. Îi mulțumesc în primul rând că a acceptat, la rugămintea comună a mea și a lui Titu Bojin, să preia până acum această funcție grea și, în al doilea rând, pentru modul competent, caracterizat prin corectitudine și rigoare, în care a exercitat-o”, ne-a declarat primarul Nicolae Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

teo musante a spus: (decembrie 23rd, 2015 at 10:28 )

A plecat si asta , e clar ca NU MAI SUNT BANI ! altfel nu pleca ………el doar incasa fara sa faca nimic .

croko a spus: (decembrie 23rd, 2015 at 10:32 )

Cum sa stea omul fara salar,la cat a muncit?!?

Claudiu a spus: (decembrie 23rd, 2015 at 10:39 )

Cui ii pasa de Recas?

++ a spus: (decembrie 23rd, 2015 at 11:45 )

se ruineaza o echipa din cauza incompetentei a doi oameni: Titu Bojin si Nicolae Robu.

uiuiiiuiui a spus: (decembrie 23rd, 2015 at 11:50 )

asta e chiar nesimtire sa lasi jucatorii fara salarii de craciun si anul nou si sa te ascunzi in spatele a unei decizii a curtii de conturi. daca unul ca Robu nu-i in stare sa sustina o echipa de fotbal la nivelul unui oras ca Timisoara ca primar atunci trebuie sa lase locul de Primar altuia care poate.

INO a spus: (decembrie 23rd, 2015 at 16:46 )

BYE!SA JUCAT FOTBAL!?NU!ATUNCI CE BANI VREȚI MU MI ILOR!UIEE LA TOȚI ȘI DESFIINȚAREA!ORI FOTBAL DE CALITATE!ȘI ATUNCI EU INO ȘTIU SIGUR CĂCI ȘI BANI VOR VENI ȘI CULMEA TOT DE LA PRIMĂRIE!MAI EXISTĂ ȘI VARIANTA UNUI TRANSFER DE PE URMA CĂRORA SE VOR PLĂTI RESTANȚELE! DAR ASTA NU AR FI O SOLUȚIE!SAU VENIREA UNUI INVESTITOR SERIOS ÎN ACEST CAZ MAI MULT DIN JUMATATE DE ECHIPÂ SE VA RENUNȚA LA JEGOȘI CA ȘI SARMOV,ARTEAN, CURTEAN, SASHA,RUFINO,BOCȘAN, MELINTE,CÎNU,GOGA ȘI CHIAR STANCIU ȘI FLOCEA CU VRÂJEALA LOR!ASTA AR FI VARIANTA CEA MAI BUNĂ!PENTRU CĂ ALTFEL CE ROST ARE SĂ-L DAI PE FLOCEA AFARĂ ORICUM POLI JOACĂ PLAY -OUT ȘI MAI SÎNT ȘI ALTE ECHIPE MAI SLABE DECÎT POLI! DECI TREBUIE EVITATĂ RETROGRADAREA ȘI DIN VARĂ SCHIMBĂRI RADICALE LA CLUB DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

poli21 a spus: (decembrie 23rd, 2015 at 17:52 )

Oare tion cind va renunta la jegosul de ino ? Daca la Gataia nu mai sunt paturi libere, macar ajutati cititorii tion sa nu mai treaca prin senzatiile de greata la citirea scirboseniilor ce se doresc a fi comentarii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top