Se vand abonamente Timpark pentru 2016, preturile raman neschimbate

Șoferii timișoreni pot cumpăra, de acum, abonamente Timpark pentru anul viitor. Acestea au prețuri neschimbate din 2013, iar în plenul de marți al CL, SDM va prezenta o notă justificativă, solicitată de consilierii locali, care au aprobat totuși tarifele.

parcare bratianu2

În noiembrie, consilierii locali au votat proiectul conform căruia parcarea în sistem Timpark nu se va scumpi nici anul viitor. Tarifele au fost modificate, de altfel, ultima dată, în 2013. Înainte de a vota, consilierii locali PSD au cerut o notă justificativă din partea SDM, iar marți după-amiază o vor și avea pe ordinea de zi a plenului. Abonamentele pentru anul 2016 pot fi cumpărate de la sediul Timpark, Spl. Nicolae Titulescu nr. 10, de luni până vineri, între orele 8 și 20. Sistemul Timpark prevede trei zone tarifare: roșie (I), galbenă (II) și albastră (III). În zona verde (0), care include parcările cu barieră de la Modex și Hotel Central, dar și alte două parcări de lângă Piața 700, nu pot folosite abonamente. În zona verde, anul viitor se va plăti tot 3 lei/oră prin vouchere, respectiv 0,75 euro/oră + TVA prin SMS; în zona roșie – 1,5 lei/oră prin vouchere și 0,50 euro/oră prin SMS; în zona galbenă – 1 leu/oră prin vouchere și 0,35 euro/oră prin SMS; în zona albastră – 0,50 lei/oră prin vouchere și 0,25 euro/oră prin SMS. Prețul unui abonament general lunar este de 42,84 lei, unul trimestrial costă 122,85 lei, iar unul anual, 445 de lei. Un abonament la purtător costă 85,68 lei / lună, 245,70 lei / trimestru și 890 de lei / an. Un abonament de locatar este 51,23 lei – anual. Un abonament în zona roșie este 34,23 lei / lună, 98,28 lei / trimestru și 355 de lei / an; în zona galbenă – 27,93 lei / lună, 80,01 lei / trimestru și 290 de lei / an; în zona albastră – 21,42 lei / lună, 61,74 lei / trimestru și 222,50 lei / an.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs

Cam cât poți să fii interimar pe o funcție de conducere în România? Cât vrea cel care te numește. La Timișoara, Poliția Locală este condusă cu numire directă de trei ani și jumătate, dar acest lucru s-ar putea schimba. Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi va propune ca, prin lege, interimatele să fie limitate la șase luni, cu o singură posibilitate de prelungire de trei luni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Putem sta linistiti, sarbii se ocupa de raurile comune de la granita cu Romania

Specialiştii din domeniul apelor din zona Banatului şi au verificat, în zona de graniţă, instalaţiile hidrotehnice din Serbia. Având în vedere că numeroase ape au cursul de curgere pe teritoriul ambelor ţări, nefuncţionarea acestor instalaţii poate afecta atât teritoriul României, cât şi cel al Serbiei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Putem sta linistiti, sarbii se ocupa de raurile comune de la granita cu Romania

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sunt cinci zile de la furtuna care a măturat orașul și bezna încă e la ea acasă în Timișoara. Primarul Nicolae Robu a publicat o listă cu străzi pe care nu funcționează iluminatul stradal, dar de pe ea lipsesc artere importante, precum Calea Aradului, Calea Lipovei sau Calea Șagului. PMT a plătit, în ultimii ani, milioane de euro către Enel pentru un serviciu care are o mulțime de hibe.
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timisoara e inca bezna pe strazi. Robu a trimis Enel solicitare de urgenta
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top