Sf. Nicolae, aparatorul credintei

Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinității, datorită multelor minuni săvârşite atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa. Arhiepiscopul Mirei Lichiei s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică. Sf. Nicolae este patronul Greciei, Rusiei şi al multor oraşe din Apusul Europei.

sf. nicolae

Rămas orfan devreme, Sfântul Nicolae şi-a împărţit toată averea moştenită de la părinți. S-a gândit apoi să-şi petreacă viaţa în tăcere şi singurătate, însă Dumnezeu stabilize altă misiune pentru el: „În mijlocul poporului să-ţi săvârşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine”. Sfântul s-a dovedit un bun păstor al turmei sale. E părintele bun şi înţelept care dăruieşte lumină şi har credincioşilor, e ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei ortodoxe. În vremea lui Diocleţian, Sfântul Nicolae a fost aruncat în temniţă, însă a continuat să vorbească și de după gratii despre cuvântul lui Dumnezeu. La sinodul ecumenic de la Niceea, în anul 325, Sf. Nicolae a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Sfântul, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat lui Arie o palmă. Potrivit bisericii, de la această palmă a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu o nuielușă, în semn de avertisment. Nicolae a murit în 340, iar din 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică din Bari.

nuiele de mos nicolae7

Copiii au fost învăţaţi că, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine şi le încarcă ghetuțele cu dulciuri, jucării sau daruri, dar unii găsesc şi câte o nuieluşă. De Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru ca acestea să înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spun tradiţiile populare. Multe ţări au propriile obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae. În Olanda, episcopul călătoreşte pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care află cum s-au purtat copiii în timpul anului. Cei cuminţi sunt răsplătiţi cu daruri, iar cei obraznici sunt luaţi de asistentul său, Black Peter. În Germania, Sfântul Nicolae călătoreşte tot cu un însoţitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate şi o nuia în mână. Copiii obraznici sunt pedepsiţi cu lovituri de nuia. Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun că ele sunt aduse de îngeri.

În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte, este iscoadă a diavolului, stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec, apără soldaţii în război, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite. Aceasta este ziua în care binele învinge, prin credinţă, răul, iar în popor este numită Sânicoară. Peste 800.000 de români sunt sărbătoriți de ziua Sfântului Nicolae. Mai mult de jumătate sunt bărbați, care poartă numele de Nicolae, Niculai, Nicuşor, Niculae sau Nicu, iar restul sunt femei, care se numesc Nicoleta, Niculina, Nicolina sau Nicola.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

INO a spus: (decembrie 6th, 2015 at 13:00 )

BEY!PLECAȚI DE AICI CU DUMNEZEU-IISUS-SATAN!CEI 3 ȘI TOȚI CE CRED ÎN EI SÎNT UN SPIRIT MO RT! ȘI NU AU DE A FACE CU SPIRITUL VIEȚI ETERNE!DE AICI ȘI TOATE NECAZURILE CE SE PETREC ÎNAINTE DE ORICE CLIPEALĂ!
PENTRU CĂ DUMNEZEU-IISUS-SATANA UNA SÎNT!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica, demis de la le şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la le şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la le şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Top