Stiati ca avem un Sport Club Municipal?

Știați că Primăria Timișoara a înființat Sport Club Municipal? Bineînțeles că știați, de vreme ce a anunțat asta edilul Nicolae Robu, iar scandalul cu Radu Țoancă a făcut deliciul publicului. Cum care Radu Țoancă? Consilierul local PSD demisionar, care a dat concurs pentru un post la spații verzi în Parcul Copiilor, pentru ca mai apoi să conducă interimar SCM-ul, ca o banală „găselniță”.

Dar că peste 600.000 de euro bani de la bugetul muncipal au fost votați în noiembrie pentru acest proaspăt club sportiv, care va funcționa cu secții de handbal, rugby și baschet, știați? Că fotbalul nu se pune, că nu permite FRF? Și asta știați, cum să nu?! Și că acești bani trebuiau cheltuiți până la 31 decembrie 2015, dar nu pe salarii neplătite din urmă, că nu e voie, ci doar pe chestiuni curente? Foarte bine atunci. Dar că nu trebuie să ne facem griji că nu se vor consuma banii la timp, că oamenii au intrat în pâine și au făcut plăți la greu?

Știați că Radu Țoancă nu a dus încă banii acasă, cum bănuiau unii dintre noi, și că bugetul anual se va învârti cam între 3 și 4 milioane de euro? Se lucrează la asta. Vreo 500.000 pentru baschet, că au lotul mai mic (11 jucători), sub un milion la handbal (cca 20 jucători) și vreo 2 milioane la rugby (până în 40 jucători, unii mai bine plătiți).

Evident că știați și că cel mai mare salariu din SCM, fie că e vorba de vreo vedetă de rugby, handbal sau un începător la baschet, nu poate depăși salariul lui „nea Johnny” Cojocari, secretarul primăriei, care pleacă acasă cu 8.700 lei pe lună, aproape 2.000 de euro. Și că suplimentele pentru prestatorii de servicii sportive nemulțumiți vor trebui aduse din mediul privat, că de aia sunt manageri experimentați la fiecare secție a clubului?

Știați că cluburile existente BC Timișoara, CH CSU Politehnica și Saracens RCM UVT vor fi preluate de clubul municipal pe propriile certificate sportive chiar în timpul competiției și că nu-și vor pierde numele, tradiția și culorile, cum ne-am speriat noi și rectorul politehnist Viorel Șerban?

Știați că, totuși, Radu Țoancă va duce bani acasă din club, dar pe un salariu de vreo 2.700 lei, ca șef serviciu în primărie. Și că șefii secțiilor clubului, având și ei contracte de prestări sportive (nu leafă de bugetar la primărie), încasează fiecare vreo 4.500 lei, adică 1.000 de euro? Și că „săracu’” Radu Țoancă va mai trebui să dea într-o lună concurs pe post, dar că omul învață bine și nu va avea emoții nici de data aceasta?

A, nu știați toate astea? Păi de unde să le știți? Nici eu nu le știu. Doar că Sport Club Municipal este un club municipal, iar la o administrație publică de unde vreți atâta transparență? Și nici măcar nu sunt încă lucruri de ascuns. Doar cineva să aibă inspirația să le comunice, să nu existe senzația că ceva se face pe ascuns.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

ady a spus: (decembrie 14th, 2015 at 15:20 )

Noroc cu rugbyul,ca la restul….La baschet suntem ultimii in clasament,la handbal ne-a batut Turda(mare metropola europeana),la fotbal un egal amarat cu Chiajna(alta mare metropola).

miri a spus: (decembrie 14th, 2015 at 18:30 )

ia uite cine a juns in fruntea sportului local! de toata jena!

INO a spus: (decembrie 14th, 2015 at 20:01 )

BEY!SASULE TU ERAI!BRAVO LA RUGBY AR TREBUI SĂ MEARGĂ TOȚI BANI! LA FOTBAL NIMIC CU ACEȘTI MĂSCĂRICI DE KKT BANATUL ESTE DE RUȘINEA ROMÂNIEI!AFARĂ CU TOȚI DE LA ANTRENOR LA JUCĂTORI ȘI STAFF!MARE LUCRU DACĂ NU RETROGRADAȚI!YECSSSS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

anteconbega a spus: (decembrie 16th, 2015 at 06:58 )

„scandalul cu Radu Țoancă a făcut deliciul publicului.” Să fim serioşi! Chestia cu Ţoancă a stârnit doar lehamite…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top