Timisoara, in topul oraselor care adopta lunar cele mai multe HCL-uri! Primaria sta bine la capitolul… dezbateri publice

„Puterea noastră se manifestă prin activism și intervenție” este deviza sub care Academia de Advocacy și membrii Coaliției 52 au demarat proiectul „M-am decis să mă implic”, în cadrul căruia a fost studiată transparența decizională din administrația locală. În studiu a fost cuprinsă și Timișoara, aflată în topul orașelor care adoptă lunar cele mai multe acte normative. Culmea, orașul de pe Bega stă foarte bine și la capitolul consultări publice!

clt

În perioada februarie – octombrie 2015 s-a derulat campania „M-am decis să mă implic”, care a monitorizat, lunar, modul în care își desfășoară activitatea administrațiile locale. Proiectul a fost pus la cale de Academia de Advocacy și de membrii Coaliției 52. „Trebuie să înţelegem că, în afară de familie şi serviciu, mai avem şi viaţa civică prin care ne valorificăm drepturile conferite de calitatea de cetăţeni şi contribuabili. Aici relaţionăm cu autoritatea publică. De câte ori nu ne surprind spargerea unei străzi, tăierea unor copaci, eliminarea unor spaţii verzi sau construirea unui bloc într-un cartier de case? N-ar fi trebuit să fim întrebaţi sau consultaţi înainte? Poate am fi avut alte sugestii. Puterea noastră se manifestă prin activism şi intervenţie. Legea L52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică ne oferă şansa de a propune argumentat, ce este convenabil pentru noi în orice proiect de act normativ al unei autorităţi publice, înainte de a se lua decizia”, spune Radu Nicosevici, președintele Academiei de Advocacy. În cadrul campaniei au fost trimite 846 de solicitări de informații către 17 ministere și 109 primării. În 55% din cazuri s-au dat răspunsuri în termenul de 10 zile lucrătoare, iar în 5% după această perioadă. Totuși, în 40% din cazuri nu s-a primit niciun răspuns! În această ultimă categorie intră Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Economiei și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Studiul s-a concentrat și asupra proiectelor de hotărâre adoptate lunar în consiliile locale din țară. Timișoara se află pe locul doi în clasament, cu o medie de 47 de acte normative adoptate în fiecare lună. Pe locul întâi este Brașovul. În ceea ce privește proiectele supuse consultării publice, s-a constatat că, din 5.748 proiecte de acte normative adoptate, doar o treime au fost supuse dezbaterii publice. Numai 77 proiecte (1,3% din totalul celor adoptate) au fost modificate ca urmare a consultărilor publice. Cele mai multe modificări s-au înregistrat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (27) și Ministerul Finanțelor Publice (7). Chiar dacă dezbaterile publice par a fi ignorate de administrația locală, se remarcă, totuși, Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale care a făcut 22 de dezbateri doar în luna aprilie. Culmea este că, deși fost criticată în repetate rânduri pentru că nu face dezbateri publice, Primăria Timișoara stă foarte bine la acest capitol! Conform datelor adunate în timpul acestei campanii, din cele opt consultări publice organizate la nivel național de primării, cinci au avut loc la Timișoara!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Primaria vrea sa cumpere fostul liceu al Postei. Dorel Borza trebuie sa afle daca se poate si cat costa

Încă nu s-a înțeles cu Inspectoratul Școlar Timiș asupra campusului Liceului CFR, dar primăria anunță că vrea să cumpere o altă clădire pe care s-o dea școlilor. Este vorba despre fostul liceu al Poștei, din care elevii s-au mutat acum câțiva ani. Robu ar mai vrea pentru școli și... fosta vilă a lui Ceaușescu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria vrea sa cumpere fostul liceu al Postei. Dorel Borza trebuie sa afle daca se poate si cat costa
Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Petru Daea, la deschiderea Banat Agralim: Despre agricultura si eprubete

Expoziţiile de animale şi păsări, dar şi de utilaje agricole, sunt, şi în acest an, „vedete” pentru publicul larg care vizitează cea mai nouă ediţie a Banat Agralim. Ajunsă la cea cu numărul 15, expoziţia s-a deschis vineri la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Petru Daea, la deschiderea Banat Agralim: Despre agricultura si eprubete

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top