Trei senatori de Timis au votat pentru pensiile suplimentare ale primarilor!

Pensiile suplimentare pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ au trecut, luni, de votul Senatului. Au fost în favoarea acestora senatorii PSD, ALDE, UNPR și UDMR, în timp ce liberalii au ieșit din sală. Trei senatori de Timiș s-au numărat printre cei 86 de parlamentari care le-au dat pensii suplimentare edililor locali.

senatori pensii

Proiectul de lege prin care primarii viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ vor primi pensii suplimentare după ce îşi încheie mandatele şi au vârsta legală de pensionare a fost aprobat de Senat, care este și Cameră decizională. 86 de parlamentari de la PSD, UNPR şi ALDE au votat „pentru“, iar unul s-a abţinut, liberalii ieșind din sală. „Din partea iniţiatorilor nu a vorbit nimeni. Nimeni nu a venit să susţină ceea ce a propus. Din partea guvernului nu avem nimic. Nimeni nu-şi asumă această responsabilitate. Suntem convinşi că nu soluţia pensiilor suplimentare e soluţia recunoaşterii meritelor primarilor. Domnii primari sunt, poate, în prima linie a celor care muncesc cel mai mult. Noi, cei de la PNL, susţinem creşterea indemnizaţiilor acestora“, a spus senatorul PNL Nicolae Dobra.

Iată senatorii care au votat pentru pensiile suplimentare ale primarilor:
ALDE – Petru Ehegartner, Vasile Nistor, Mihai Niţă, Nicolae Nasta, Dumitru Pelican, Călin Popescu-Tăriceanu, Cristiana-Irina Anghel, Dumitru-Dian Popescu
PSD şi UNPR – Ion-Simeon Purec, Ionel-Daniel Butunoi, Marian Pavel, Marin Burlea, Florin Constantinescu, Trifon Belacurencu, Aurel Duruţ, Matei Suciu, Viorel Chiriac, Augustin-Constantin Mitu, Şerban-Constantin Valeca, Ioan Chelaru, Ion Toma, Alexandru Mazăre, Titus Corlăţean, Victor Mocanu, Nicolae Mohanu, Ştefan-Radu Oprea, Daniel Savu, Mihai-Viorel Fifor, Marian Vasiliev, Ovidiu-Liviu Donţu, Constantin Tămagă, Ioan Iovescu, Gheorghe Saghian, Gheorghe Pop, Gabriela Firea, Cătălin Croitor, Marius-Sorin-Ovidiu Bota, Eugen-Orlando Teodorovici, Alexandru Cordoş, Georgică Severin, Petru-Alexandru Frătean, Marius Coste, Viorel Arcaş Nicolae, Moga, Şerban Nicolae, Dumitru-Marcel Bujor, Petru Filip, Gabriela Creţu, Doina-Elena Federovici, Ion Rotaru, Nicolae Marin, Leonard Cadăr, Marius Isăilă, Florian-Dorel Bodog, Gabriel Mutu, Petru-Şerban Mihăilescu, Florea Voinea, Sebastian Grapă, Florinel Dumitrescu, Leonardo Badea, Niculae Bădălău, Mihnea-Cosmin Costoiu, Cristian-Sorin Dumitrescu, Iulian Cristache, Sorin Ilieşiu, Laurenţiu Florian Coca, Neculai Bereanu, Mihai-Ciprian Rogojan, Liviu-Marian Pop, Doina Silistru, Ecaterina Andronescu, Sorin-Constantin Lazăr, Ioan Deneş, Valentin-Gigel Calcan, Octavian-Liviu Bumbu, Timotei Stuparu, Lucian Iliescu, Florian Popa, Florinel Butnaru
UDMR – Biró Rozalia-Ibolya, Klárik László-Attila, Tánczos Barna, Vegh Alexandru, Pataki Csaba, László Attila, Verestóy Attila.

În favoarea acestui proiect a votat şi Dan-Aurel Ioniţă, senator fără apartenenţă la grupurile parlamentare. Printre votanți s-au numărat și trei din cei șase senatori aleși în 2012 în Timiș: Petru Ehegartner, Matei Suciu și Ioan Iovescu. Liberalii Vasile Blaga și Ben-Oni Ardelean nu au votat, iar Ilie Sârbu nu mai activează în senat, mutându-se din această toamnă la Curtea de Conturi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PNL cauta secretar general. Busoi, favorit de la centru, dar respins de filiale

Liberalii trebuie să numească un secretar general al partidului, funcție cu greutate maximă, mai ales în contextul în care PNL se pregătește de alegeri interne. Pentru că funcția de președinte interimar este ocupată de Raluca Turcan, care provine din vechiul PDL, secretarul general trebuie să fie un fost liberal.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL cauta secretar general. Busoi, favorit de la centru, dar respins de filiale

Sport vezi arhiva Sport

Plecam de unde am ramas! BC SCM Timisoara incepe play-off-ul la Sibiu

După un sezon regulat cu multe bune, dar şi cu destule rele, „Leii din Banat” au încheiat prima parte a campionatului pe un onorant loc 4, cu 28 de puncte. Acum începe play-off-ul, în care primele șase echipe vor juca fiecare cu fiecare, meciuri tur-retur, înainte de faza eliminatorie. Partidele se vor disputa la foc automat, după sistemul sâmbătă-miercuri-sâmbătă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Plecam de unde am ramas! BC SCM Timisoara incepe play-off-ul la Sibiu
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Timisoara #rezista si… se muta! Ultimul protest in Piata Victoriei

Protestul de duminică seară a adunat în Piața Victoriei peste 200 de timișoreni. Cu pancarte, insigne, steaguri și... prăjituri, oamenii au dat un mesaj clar: #rezistă, pentru că e singurul mod de a le arăta politicienilor că nu pot să facă ce vor. De săptămâna viitoare protestul se mută.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisoara #rezista si… se muta! Ultimul protest in Piata Victoriei

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După un sezon regulat cu multe bune, dar şi cu destule rele, „Leii din Banat” au încheiat prima parte a campionatului pe un onorant loc 4, cu 28 de puncte. Acum începe play-off-ul, în care primele șase echipe vor juca fiecare cu fiecare, meciuri tur-retur, înainte de faza eliminatorie. Partidele se vor disputa la foc automat, după sistemul sâmbătă-miercuri-sâmbătă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Plecam de unde am ramas! BC SCM Timisoara incepe play-off-ul la Sibiu
Ședințele de consiliu local și dezbaterile publice organizate de Primăria Timișoara vor putea fi văzute live pe Facebook. Primarul Nicolae Robu spune că a luat aminte la sugestiile făcute de Cristi Brâncovan. Acesta cere însă transparență totală, nu doar la primărie, ci și la CJ, și vorbește de... blaturi între putere și opoziție.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Plenurile CL Timisoara, transmise in direct pe Facebook. Este sau nu blat intre putere si opozitie?
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top