Ambasada pregateste inca un concert… misterios

Ambasada Plai se pregătește pentru un nou „pop-up concert”! Primul eveniment din această serie avut loc anul trecut, invitatul fiind nimeni altul decât DubFX. Timișorenii se vor putea bucura de încă un concert, chiar la finalul acestei săptămâni. Artistul care va urca pe scenă nu va fi anunțat decât cu 48 de ore înainte.

concert

Amatorii de muzică bună vor avea parte de o seară specială, pregătită de organizatorii Plai. Este vorba despre cel de-al doilea „pop-up concert”, care se va ține sâmbătă, 23 ianuarie, de la ora 18, la Ambasada. La fel ca și anul trecut, atunci când a avut loc prima ediție „pop-up concert”, numele artistului care va urca pe scenă nu va fi făcut public decât cu două zile înainte de eveniment. La concertul din vara lui 2015, timișorenii s-au putut bucura de o prestație senzațională din partea australianului DubFX. Artistul a adunat în curtea Ambasada peste 1.000 de persoane. Numărul celor care au vrut să vină la concert a fost chiar mai mare, însă organizatorii au fost nevoiți să restricționeze accesul. La petrecerea de sâmbătă, intrarea este liberă, dar nu se va permite accesul decât a 300 de persoane. Doritorii sunt sfătuiți să vină din timp.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Doze de suc sau de bere? Nu le aruncati, o sa fie bune la… Craciun!

EcoStuff România se pregătește de iarnă: possibiliTREE este o instalație de artă urbană care va fi realizată din doze de aluminiu recuperate de la timișoreni. „Bradul” de Crăciun eco va fi înalt de peste 15 metri şi ar urma să lumineze Piața Libertății, în timpul sărbătorilor de iarnă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doze de suc sau de bere? Nu le aruncati, o sa fie bune la… Craciun!

Economic vezi arhiva Economic

A fost semnat primul contract pentru cel mai nou complex office si de locuinte din Timisoara

Cel mai nou proiect de spaţii de birouri din Timişoara, Isho, are deja primii chiriaşi. O societate deja prezentă pe piaţa locală îşi va extinde activitatea şi va angaja 200 de noi oameni care vor fi locaţi în spaţiul din clădirea aflată în construcţie. Lucrările urmează să fie finalizate în primăvara anului viitor.
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat primul contract pentru cel mai nou complex office si de locuinte din Timisoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Intreruperi de curent

E-Distribuție a programat miercuri, 20 septembrie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Crizantemelor, J. Preyer (p), Vasile Lupu, Budai Deleanu (p), orele 9 – 17; Fibiș (p), Utvin (p), orele 9 – 17; înlocuiri contoare Smart Meter: Fârdea (p), Barna (p), Botinești (p), Hăuzești (p), Surducu (p), Drăgșinești (p), Jurești (p), Sarazani (p),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intreruperi de curent
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top