Inca un concurs de angajare la Primaria Timisoara

Primăria Timișoara începe anul cu un nou concurs de angajare. De această dată, este vorba despre trei posturi vacante la Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap. Unul dintre ele este liber doar până în luna noiembrie.

pmt

Se caută astfel un consilier juridic la Compartimentul Resurse Umane. Cei interesați trebuie să aibă studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă, în specialitatea Drept, cunoştinţe medii de utilizare a pachetului Microsoft Office, cunoștințe avansate de engleză și germană, dar nu este nevoie de experiență profesională în specialitatea studiilor absolvite. Sunt libere, de asemenea, două posturi de asistent social specialist la Biroul Asistenţă Socială, unul dintre ele doar temporar, până pe 12 noiembrie 2016. Candidații trebuie să aibă studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă, specialitatea Asistenţă Socială, aviz de exercitare a profesiei de asistent social eliberat de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România, cu treapta de competenţă specialist, cunoștințe medii de utilizare a pachetului Microsoft Office, precum și experiență profesională în specialitatea studiilor absolvite de minimum trei ani.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conțină o cerere de înscriere, copii ale actului de identitate și ale documentelor care să ateste nivelul studiilor, copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, cazier judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care sa-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează, adeverinţă medicală și curriculum vitae. Dosarele pot fi depuse până în 14 ianuarie pentru cele două posturi vacante, respectiv până în 7 ianuarie pentru postul temporar vacant, la sediul Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara din strada Dorobanţilor nr.11A – Compartimentul Resurse Umane. Informaţii suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0256-205.465. persoană de contact Maria Balaci, compartiment Resurse Umane. Proba scrisă se va desfășura în 26 ianuarie, iar interviul este programat în 29 ianuarie. Mai multe detalii, precum și bibliografia concursului găsiți aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Pixu' a spus: (January 5th, 2016 at 10:52 )

In traditia “seculara” a primariei, criteriile de indeplinit sunt facute pe profilul candidatului! La consilierul juridic lipseste doar numele, pentru ca in rest e greu sa indeplinesti cerintele!
Au trecut trei ani de “Robu”, iar in primarie nu s-a schimbat nimic! Ba chiar au fost preluate metehnele lui Ciuhandu, in scopul angajarii clientelei de partid…
Ati putea urmari cine castiga concursul? Pentru ca aproape sigur va concura singur! Si doar n-o iesi pe locul 2!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Regulament pentru vaporase avem, dar e degeaba. Transportul in comun pe Bega, la mana guvernului

Consilierii locali au votat regulamentul referitor la circulația ambarcațiunilor pe raza Portului Timișoara, de la Uzina de Apă la Podul Modoș. Grupul PSD s-a abținut, spunând că inițiativa trebuie să aparțină Administrației Căii Navigabile, nu RATT. Cu tot cu regulament, un lucru e sigur: transport în comun pe Bega nu vom avea prea curând. De vină e... guvernul.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regulament pentru vaporase avem, dar e degeaba. Transportul in comun pe Bega, la mana guvernului
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect

Nicolae Robu este, fără discuții, câștigătorul absolut al alegerilor din PNL Timiș. Are exact echipa pe care și-a dorit-o și e convins că filiala a ieșit mai puternică după scrutin. Într-o postare pe Facebook, șeful liberalilor ține scorul ca la meci și revine la una dintre temele sale favorite: „zmeii” care nu pot niciodată să câștige o bătălie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Cu Big Brother pe santiere! Compania de Drumuri pune camere video pe autostrazi

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, vrea ca toate șantierele autostrăzilor din România să fie supravegheate video. Asta, pentru ca antreprenorii să nu mai tergiverseze lucrările. În plus, oficialul anunță că va face și un top al rușinii pentru firmele care lucrează pe aceste șantiere!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu Big Brother pe santiere! Compania de Drumuri pune camere video pe autostrazi

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consilierii locali au votat regulamentul referitor la circulația ambarcațiunilor pe raza Portului Timișoara, de la Uzina de Apă la Podul Modoș. Grupul PSD s-a abținut, spunând că inițiativa trebuie să aparțină Administrației Căii Navigabile, nu RATT. Cu tot cu regulament, un lucru e sigur: transport în comun pe Bega nu vom avea prea curând. De vină e... guvernul.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regulament pentru vaporase avem, dar e degeaba. Transportul in comun pe Bega, la mana guvernului
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top