Independent sau taranist? Flavius Boncea sustine ca nu si-a dat niciodata demisia din PNTCD

Consilierul local Flavius Boncea susține că este în continuare membru PNȚCD. Deși activează ca independent în CL Timișoara, acesta spune că Ordonanța 55, a „traseiștilor”, cea care i-a permis să facă mutarea, e neclară în ceea ce privește statutul de ales local independent.

boncea

Flavius Boncea a decis, în 2014, să rămână în Consiliul Local Timișoara ca independent, deși a fost ales din postura de reprezentant al PNȚCD. Mutarea a fost făcută în baza Ordonanței 55, cea supranumită „a traseiștilor”. Boncea susține însă acum că este, în continuare, membru de partid. „Nu mi-am dat niciodată demisia din PNȚCD. Am ales să activez ca independent în CL Timișoara doar pentru că nu recunosc actuala conducere a PNȚCD. Mă consider în continuare țărănist. Atâta timp cât nu mi-am dat demisia și nici nu știu să fi fost dat afară… spun doar că nu recunosc actuala conducere. (…) Ordonanța spune că, în momentul în care alegi să reprezinți un alt partid în CL, ai nevoie și de acceptarea acelui partid la care vrei să activezi. Ordonanța nu spune nimic vizavi de statutul de independent. Eu mă consider, în continuare, membru PNȚCD, dar activez ca independent. Niciun membru al PNȚCD nu poate să-și plătească, de exemplu, cotizația, pentru că sediul este închis”, a declarat, pentru deBanat.ro, Flavius Boncea. Consilierul local susține că șansele lui de a „migra” către alt partid sunt aproape zero. „Nu am de gând să plec la niciun alt partid din cele existente în momentul de față. Totuși, nu aș avea o reținere să mă duc într-un partid care reprezintă creștin-democrația autentică, doar că, din păcate, acest partid încă nu există”, a conchis Boncea.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

poli21 a spus: (January 24th, 2016 at 17:58 )

Indivizi de genul acestui nespalat au dus PNTCD-ul acolo unde este astazi.

@poli21 a spus: (January 24th, 2016 at 19:58 )

Esti un mare bou.

bergenbier a spus: (January 24th, 2016 at 20:23 )

El e membru pnt, dar e inchis sediul, dar e independent la primarie ca nu recunoaste conducerea. Dar daca era deschis sediul, cui platea cotizatie? :). Nu il criticati prea aspru, probabil bause inainte.

Golan a spus: (January 25th, 2016 at 08:55 )

PNTCD a cam murit de multa vreme. La nivel local trebuie sa ii multumim lui Moldovan iar la nivel national lui Pavelescu.

Keegan a spus: (January 25th, 2016 at 09:40 )

Doar un putinist nespalat, non-stop in stare de ebrietate. Astia gen nespalatul asta au reusit marea performanta de a termina PNTCD. O rusine!

blue a spus: (January 25th, 2016 at 10:50 )

Nu stiu daca e taranist, sau nu. Stiu doar ca a avut fuctia de “Alcoolicul de cuvant” al Primariei pe vremea mafiotului cu barba. O rusine pentru oras, un purtator de cuvant ce aparea beat la conferintele de presa.

@Keegan a spus: (January 25th, 2016 at 11:04 )

In calitate de ce afirmi tu ceea ce afirmi? Ai fost cumva implicat la nivel oficial in viata partidului? Daca da, poate imi spui si mie cum. Am insa convingerea ca esti doar o nevertebrata, la ce limbaj infect folosesti.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timis ia atitudine: protest in fata prefecturii

Organizațiile județene ale PNL organizează luni, 20 noiembrie, în toată țara, proteste împotriva Guvernului PSD-ALDE. Acestea fac parte din campania de informare lansată în scopul determinării parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moțiunii de cenzură împotriva demiterii Guvernului Tudose.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timis ia atitudine: protest in fata prefecturii
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Mesaj de la Timisoara: Nu vrem sa fim condusi de hoti!

Pentru a treia duminică la rând, timișorenii au ieșit în stradă, cerând justiție, nu corupție. Protestul din Piața Victoriei s-a raliat celor din București, Cluj, Oradea si alte orase. „Evenimentele din ultima vreme ne arată cât de urgent trebuie să fie pentru politicienii zilei să treacă Legile Justiției de Parlament. Sunt disperați! Jocul se poartă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesaj de la Timisoara: Nu vrem sa fim condusi de hoti!

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pentru a treia duminică la rând, timișorenii au ieșit în stradă, cerând justiție, nu corupție. Protestul din Piața Victoriei s-a raliat celor din București, Cluj, Oradea si alte orase. „Evenimentele din ultima vreme ne arată cât de urgent trebuie să fie pentru politicienii zilei să treacă Legile Justiției de Parlament. Sunt disperați! Jocul se poartă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesaj de la Timisoara: Nu vrem sa fim condusi de hoti!
Organizațiile județene ale PNL organizează luni, 20 noiembrie, în toată țara, proteste împotriva Guvernului PSD-ALDE. Acestea fac parte din campania de informare lansată în scopul determinării parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moțiunii de cenzură împotriva demiterii Guvernului Tudose.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timis ia atitudine: protest in fata prefecturii
Salarii brute între 3.800 și 6.200 de lei. Asta este oferta Primăriei Timișoara, care caută 28 de oameni interesați să se angajeze pe diverse posturi în instituția de pe CD Loga 1. Concursul este promovat de administratorul public, care vrea să risipească mitul conform căruia salariile în administrația publică sunt prea mici.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salarii de pana la 6.200 de lei la Primaria Timisoara. Sunt scoase la concurs aproape 30 de posturi
Cei care consideră că primarul Nicolae Robu are vreo legătură cu marcajul rutier de la Pasajul Jiul nu se ridică peste inteligența unei gâște. Edilul admite însă că e nemulțumit de liniile trasate pe asfalt și nici șoferii nu sunt destul de încântați, astfel că ar putea fi făcute unele modificări. Robu a făcut anunțul printr-o nouă postare pe Facebook, ilustrată muzical cu piesa „Învingător”, a trupei... Coco!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marcajul de la Pasajul Jiul ar putea disparea! Robu: Sunt omul esentelor, nu al derizoriului
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top