Iubirea dintre Mihai Eminescu si Veronica Micle, pe scena TNTm

Ziua de 15 ianuarie este una cu totul specială, dedicată limbii și culturii române. Ziua Culturii Naționale stă, cum este și firesc, sub semnul lui Mihai Eminescu, omul al cărui destin nu i-a aparținut doar lui, ci și culturii și limbii române. El va fi aniversat vineri și pe scena Teatrului Național Timișoara.

20

Teatrul Național îl aniversează pe Mihai Eminescu programând vineri, 15 ianuarie, la Studio „Uțu Strugari”, de la ora 19, spectacolul „Eminul meu iubit”. Creat și pus în scenă de Sabin Popescu, acesta retrasează una din poveștile de dragoste intrate deja în legendă – iubirea dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle. Scrisorile dintre Mihai Eminescu și iubita sa sunt deopotrivă triste, pasionale, comice și devin replici teatrale, în interpretarea actorilor Colin Buzoianu și Iuliana Crăescu. Scenografia este semnată de Krisztina Nagy (costume) și Zsolt Fehervári (decoruri). Muzica aparține lui Ilie Stepan, mișcarea scenică poartă amprenta lui Alin Radu, conceptul video îi aparține lui Lucian Matei, light-design-ul fiind creația lui Florian Putere.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cu ordin de încetare a lucrărilor și o amendă de 50.000 de lei pentru proprietar, imobilul de pe str. Virgil Madgearu 10 mai dispare un pic cu fiecare zi care trece. Șantierul merge înainte, Poliția Locală își declină competența, iar primăria face dezbatere publică pentru a-i da încă aproape 90 mp celui care a încălcat legea.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demolezi și câștigi! Gringo Bivolaru, foarte aproape să-și primească de la Primăria Timișoara terenul pentru palat / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com