Manu Delago, din nou la Timisoara

După ce ne-a vizitat în 2013, Manu Delago se pregătește să revină la Timișoara. Artistul va urca pe scenă la Ambasada, el fiind invitatul secret din cadrul primului „pop-up concert” de anul acesta.

manu

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 23 ianuarie, de la ora 21, la Ambasada. Timp de două săptămâni organizatorii concertului ne-au ținut în ceață, spunând că numele artistului nu se va face public decât cu 48 de ore înainte de concert. Astfel, joi seara a fost anunțată oficial vizita lui Manu Delago și a trupei sale live (Manu Delago Handmade) la Timișoara. Artistul din Austria a făcut cunoștință cu muzica la doi ani, devenind pasionat de tobe, acordeon și pian. Mai târziu, în adolescență, acesta a descoperit hangul (instrument de percuție), de care s-a îndrăgostit iremediabil. Manu Delago a studiat jazzul la Londra, iar după absolvire a reușit să devină un artist de talie mondială, concertând în peste 40 de țări. În 2013 acesta a făcut și prima vizită la Timișoara, unde a urcat pe scena JazzTM. Cei care nu vor să rateze spectacolul de sâmbătă, de la Ambasada, sunt sfătuiți să vină la eveniment din timp, pentru că nu este permis accesul a mai mult de 300 de persoane. Intrarea este liberă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Sindicatele din Timis strang semnaturi online, pentru ca nu vor ca doar salariatii sa achite contributiile sociale

Sindicaliştii din Timiş adună semnături împotriva măsurii prin care guvernul vrea să treacă integral plata contribuţiilor sociale aferente salariilor în sarcina angajaţilor. Blocul Naţional Sindical a lansat o petiţie online prin care doreşte să adune aceste semnături.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sindicatele din Timis strang semnaturi online, pentru ca nu vor ca doar salariatii sa achite contributiile sociale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pagubele de la patru școli din Timișoara depășesc, pe fiecare caz în parte, sumele oferite de guvern per total pentru repararea unităților de învățământ avariate de furtună. Primarul Nicolae Robu a publicat miercuri estimările făcute de subordonații săi pentru fiecare școală. El explică astfel de ce suma totală este de 10 ori mai mare decât cea care va fi cerută de la guvern.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria si guvernul s-au inteles doar la doua scoli. Pagubele de la Economic depasesc cu mult suma pentru toata Timisoara
Primarul Nicolae Robu face un apel la timișoreni, pe care îi roagă să-l anunțe direct dacă au încă probleme cu utilitățile. Edilul spune că lucrurile încep să revină la normal în Timișoara, dar îi roagă pe oameni să evite, în continuare, plimbările prin parcuri, unde încă nu s-a terminat degajarea crengilor și a arborilor căzuți.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu roaga timisorenii sa evite plimbarile prin parcuri si sa-l anunte daca inca nu au curent sau apa
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top