Patinoarul din Parcul Copiilor ar putea fi gata in februarie

Până la sfârșitul lui ianuarie ar putea fi cunoscută, în sfârșit, firma care va realiza patinoarul artificial al Primăriei Timișoara. Întins pe 650 metri pătrați, acesta va fi amenajat în Parcul Copiilor și va fi deschis tot timpul anului.

patina

La finele lunii octombrie, consilierii locali au aprobat, printr-o rectificare de buget, banii pentru realizarea unui patinoar. Ideea unui patinoar al municipalității nu este nouă, dar este prima dată când aleșii locali fac un pas concret în această direcție. Patinoarul va funcționa cu cheltuieli minime și în timpul verii, pentru că nu va fi făcut din gheață, ci dintr-un material plastic special. În cele din urmă, s-a stabilit că el va funcționa în Parcul Copiilor. Pentru asta va trebui totuși mutat caruselul, dar nu va fi problemă. „Va rezulta o suprafață compactă apreciabilă, facem un patinoar ca lumea. Are avantajul că este accesibilă zona de oriunde, inclusiv am ținut seamă de accesibilitatea din partea studenților. Va fi deschis inclusiv lunea, când Parcul Copiilor este închis”, explica, în decembrie, primarul Nicolae Robu. Suma alocată nu va depăși 100.000 de euro, așa că procedura de atribuire ar trebui să fie una scurtă. „Patinoarul va fi inclus în lista de investiții pe anul 2016. Procedura va fi gata până la sfârșitul lui ianuarie”, spun acum reprezentanții PMT. Va fi vorba despre atribuire directă, firmele intersesate vor trimite oferte și va fi ales prețul cel mai mic. Patinoarul va avea o suprafață de aproximativ 650 mp și va funcționa tot timpul anului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Neacsu: Situatia din PSD Timis are un oarecare nivel de neasezare. Sustin interimatul lui Dobra

Mult așteptata ședință de la PSD Timiș, la care a participat secretarul general Marian Neacșu, s-a terminat fără decizii radicale. Președintele interimar Călin Dobra se va ocupa de filială, iar Neacșu va susține această soluție la București. Secretarul general al PSD admite că în Timiș lucrurile nu sunt 100% așezate.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neacsu: Situatia din PSD Timis are un oarecare nivel de neasezare. Sustin interimatul lui Dobra
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Timisoara are o piata imobiliara dezvoltata, dar mult prea putini brokeri

Una dintre marile probleme cu care se confruntă piaţa imobiliară timişoreană este legată de lipsa unor profesionişti în domeniul intermedierii din domeniu. Datele Clubul Profesioniștilor în Imobiliare (CPI) arată că în Timişoara sunt doar 122 de brokeri în domeniul imobiliar.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisoara are o piata imobiliara dezvoltata, dar mult prea putini brokeri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top