Pierdut „interes national”; gasitorului, un loc pe listele albe ale UNPR

Puțin mai mult de patru luni ne despart de alegerile locale. Alegeri extrem de importante, atât pentru comunitățile locale, dar și pentru partide, scrutinul de la începutul lunii iunie fiind un examen general înaintea „parlamentarelor” din toamnă, care vor da un nou guvern. Evident, marea bătălie se va da între cele două mari partide, PSD și PNL, în timp ce formațiunile mai mici se vor lupta pentru resturi. Cu toate că timpul rămas este așa de scurt, cele două mari formațiuni nu par a fi pregătite încă de luptă. De exemplu, probabil că niciodată nu s-a întâmplat să nu se știe cu patru luni înainte de alegeri cine vor fi candidații PSD și PNL la Primăria Capitalei. Asistăm parcă la un meci de fotbal decisiv între două echipe egale ca valoare, ambele combatante preferând însă să se apere și să riște puțin pe calea atacului, așteptând în schimb greșelile adversarilor. Un catenaccio italian!

Dincolo însă de întrebările privind candidații la București sau alte municipii importante, o altă chestiune frământă scena politică. Respectiv, dacă PSD scoate UNPR din moartea clinică în care se află sau îl decuplează de la aparate. Mai exact, va face alianță cu UNPR sau va merge singur în alegeri. Un răspuns la această întrebare a tot fost amânat de PSD, ultimul termen fiind finalul lunii ianuarie. Potrivit informațiilor de presă, marea majoritate a filialelor PSD nici nu vor să mai audă de o alianță cu gașca de strânsură a lui Gabriel Oprea. Fiindcă e greu să pui etichetă de partid unei coterii de oportuniști care s-au tot plimbat dintr-o parte în alta, invocând în mod mizerabil „interesul național”. O găselniță inventată de semianalfabetul lider Gabriel Oprea, impostor politic născut de Adrian Năstase, crescut de Traian Băsescu și dezvoltat de Victor Ponta. Altfel, mare doctor și chiar conducător de doctorate.

Și nu e de mirare că mulți lideri locali ai PSD nu mai vor să-și asocieze imaginea cu cea a fostului cărător de geantă al lui Miron Cozma, căzut în dizgrație după moartea polițistului din a sa coloană oficială, precum și a tragediei de la „Colectiv”. Și totuși, liderul PSD Liviu Dragnea ezită încă să contribuie la igienizarea clasei politice prin a le da papucii lui Oprea și ciracilor săi. Ar fi un singur motiv pentru care PSD-iștii și-ar mai putea dori o alianță cu UNPR. Și asta doar la alegerile locale. Desfășurate într-un singur tur de scrutin, e important ca electoratul stângii să nu se dividă la fel, ca în partea dreaptă a eșichierului, unde există mai multe formațiuni. Dar și aici e discutabil, fiindcă sunt puține localități unde candidații UNPR ar conta.

Cei mai mulți deja și-au făcut bagajele spre alte orizonturi, ca de exemplu Mișcarea Populară a lui Traian Băsescu. Multe filiale sunt pur și simplu spulberate. Alții ar pleca, dar nu prea mai au unde, după ce au trecut prin mai toate partidele. Iar dacă vorbim de latura financiară, trebuie spus că principalii sponsori ai UNPR, Urdăreanu și „Niro”, sunt mai mult pe la DNA. Și ca să ajung și la Timiș, trebuie spus că UNPR n-are, se pare, niciun candidat la vreo primărie. Eventual la Săcălaz. Recent președintele organizației, Ion Răducanu, a anunțat că va fi cap de listă la CJT și candidat pentru șefia acestei instituții. Dacă se va candida separat, probabil că nici măcar oameni să acopere lista de la CJT nu vor mai avea UNPR-iștii. Nu mai vorbesc de consiliile locale din județ. Așa că aceste locuri – care oricum nu contează – pot fi date celor care vor găsi „interesul național” pierdut după tragedia Colectiv.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (ianuarie 23rd, 2016 at 21:13 )

Batranul Raducanu crede ca alegerile din iunie sunt ca si cele de la Cooperatie. Raducanu, Rică Răducanu. Hai Progresu’!…

DOMINIC a spus: (ianuarie 24th, 2016 at 20:44 )

De banat:)))))…..dupa ce lingi fundulet de robu si te dai la prelungirea lui dragnea :))))) te iei de UNPR….:))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

Monica Hărmănescu, Timișoara a spus: (ianuarie 25th, 2016 at 14:31 )

Felicitări pentru editorial! Un punct de vedere interesant. Chiar aşa!!!! Pierdut „interes national”; gasitorului, un loc pe listele albe ale UNPR 🙂

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top