Primaria Timisoara: PSD nu si-a gasit nici acum candidat pentru 2020

Zău că m-am plictisit de câți ani tot scriem că în PSD Timișoara e o competiție acerbă între liderii care vor să scape de povara candidaturii împotriva unui candidat cu mai multe șanse. Fie că acel candidat a fost Viorel Oancea (AC), Gheorghe Ciuhandu (PNȚCD) ori, mai apoi, Nicolae Robu (PNL). Cred că i-am și uitat câți au fost. Mihail Pungă, răposatul Simion Surdan, să-l ierte Dumnezeu, Horia Ciocârlie, Ion Răducanu, zis și „Planul”, precis am mai uitat câte unul, dar constanta în cazul celor prezentați mai sus a fost aceea că nu erau baroni ai partidului, ci cu toții niște oameni sacrificabili. Asta era și ideea, să nu-și rupă gâtul ditamai grangurii din partid, ci copiii de mingi din linia a doua. Da, cum să nu?, asta e gândirea noastră „bolnavă”, căci presa prietenă ori naivă va prezenta această desemnare/jurizare/sondare tot ca pe o aprigă competiție pentru candidatură, nicidecum ca pe o fugă cronică de răspundere, cum este în realitate.

Cu excepția lui Titu Bojin în 2012, când președintele PSD Timiș a candidat direct la postul de lider CJT, niciodată un lider maxim de filială nu și-a pus epoleții la bătaie. E adevărat, pe vremuri, legea electorală făcea ca alegerea președintelui CJT să aibă loc indirect, prin votul consilierilor județeni (sistem la care s-a revenit din 2016), iar PSD era mare și tare în zona rurală mai deluroasă a Timișului. Altfel, zero cutezanță, zero aventură politică, nimeni nu și-a pus capul pe linia de tren pentru a candida împotriva primarului dreptei, fie că pe baron îl chema Dan Poenaru ori Ilie Sârbu. Până când a apărut Titu Bojin pe aripile USL, ceea ce nu e o mare performanță, să fim serioși.

Aproape că te apucă o bruscă și nefirească simpatie față de oamenii ăștia. Așa e firea omului ca, la un moment dat, să-ți fie mai drag pierzătorul și să te gândești ce-o fi în sufletul doctorilor Marius Craina sau Florică Bîrsășteanu. Încă un om politic dintre cei doi se va adăuga pe lista darurilor făcute zeilor de președintele de filială pe altarul PSD. Sondajele spun că nu e momentul? Dar când maica mă-sii e momentul ca PSD să câștige Timișoara? Să știm și noi dacă e adevărat ce se spune despre oamenii ăștia. Sunt hoți, ca la nivel central, sau nu? Vor fura pe rupte ce-a mai rămas pe Bega – dacă a mai rămas ceva – ori vor ridica Timișoara peste Clujul lui Funar și Boc? Poate nimerim unul total atipic partidului. Poate c-ar veni la primărie un pesedist competent, harnic, corect, sincer și frumos și noi nici nu știm ce am pierdut 25 de ani. Hmmm.

Stați așa. Sunt numai meditații. Anul ăsta probabil nu vom afla nimic din toate acestea. Dar în 2020 ar putea fi un moment de cotitură. Nicolae Robu va avea 65 de ani. Nu că ar fi bătrân la 65 de ani. Uitați ce plete-n vânt are, cât de fin îi este driblingul și ce lovitură de Bungău are de la 20 de metri, sub transversală. Dar poate că o erodare fizică l-ar face să se gândească la pensie. Cine știe? Dacă acasă doamna Florica îi va scoate din cap chestia cu „fanaticul muncii”? Poate îl va apuca și-o plictiseală politică, poate „sistemul” îl va centrifuga cu mai multă forță decât până acum. Și la primărie, și la partid. E, atunci s-ar putea rupe pisica electorală și în Timișoara. PSD pentru 2020 trebuie să pregătească un candidat, nu miștocăreala asta pentru 2016.

Atunci e bătaia peștelui. PNL are toate șansele să ajungă la guvernare în toamna lui 2016, iar o guvernare cu bâlbe (precum altele până acum) i-ar putea duce pe liberali „în cap” pentru alegerile din 2020. Mașina de propagandă nu doarme și ne va aminti ce creștere economică au făcut PSD și Ponta, ce salarii au majorat ei la bugetari, câte proiecte europene a realizat Titu Bojin și câte alte minunății pe pământul ăsta au făcut pesediștii. Fără liberali pe dreapta, cu PDL dispărut în „marele” PNL, fără Băsescu ca locomotivă pentru alternativa MP, cu Nicolae Robu retras ori făcut nebun din toate părțile, anul 2020 ar putea fi anul venirii la putere a PSD chiar și în Timișoara. Și, cine știe?, judecând după precedentul bucureștean, greu o să-i mai urnești din fruntea „bucatelor” locale.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (ianuarie 20th, 2016 at 14:34 )

Este Poenaru o solutie la Primărie? Că, oricum, e Cetăţean de Onoare al Mun’cipiului… Ar mai fi o soluţie şi anume o candidatură complexă, doi în unu’: Marius Bârseşteanu si Florică Crainea, un tandemn foarte demn. Uite de ce în 5 iunie 2016, jumătate din alegătorii timişoreni vor fi la pescuit, la strandul UMT al lui Miţă Termalu’, în vizită la neamuri ori la mănăstirea de la Şag Timişeni, că în duminica de 5 iunie se sărăbătoresc Sfântul Mucenic Dorotei, Episcopul Tirului şi Sfinţii Mucenici Marchian, Nicandru şi Leonid. Şi uite aşa, Lae Robu va fi candidat de primar propus de prietenii de pe facebook. Şi, oroare, va câştiga, cu pletele-n vânt şi gol în gând…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top