Nationala de fotbal, asteptata sa joace la Timisoara!

Timișoara ar putea găzdui din nou un meci al echipei naționale de fotbal. Primăria poartă deja discuții cu Federația Română de Fotbal, urmând ca adversarul și data partidei amicale să fie anunțate ulterior.

stadion

În iunie 2007, România întâlnea, într-un meci oficial, la Timișoara, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, Slovenia. S-a jucat în cadrul calificărilor pentru Euro 2008, România câștigând cu 2-0, prin golurile marcate de Mutu și timișoreanul Contra. A fost o arenă plină, iar spectatorii au venit din toată partea de vest a României, pentru a-i vedea la muncă pe „tricolori”. În acest an, Timișoara ar putea găzdui din nou un meci al naționalei de fotbal. Anunțul a fost făcut marți de primarul Nicolae Robu. „Ne străduim să găzduim un meci amical al naționalei de fotbal a României Am discutat deja cu președintele Federației Române de Fotbal. Noi avem relații foarte bune cu FRF, avem și acel centru de copii și juniori. La meci vor veni mulți oameni și din afara Timișoarei”, a spus Robu. Nu se știe adversarul și nu este cunoscută nici data la care ar putea avea loc această partidă. Totuși, edilului i-ar plăcea să vadă pe „Dan Păltinișanu” echipa Spaniei. Naționala României a jucat ultima dată la Timișoara în 2010, în compania Israelului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Oli a spus: (February 9th, 2016 at 11:48 )

Wonderfull 🙂

PL a spus: (February 9th, 2016 at 13:24 )

Cind am jucat ultima data un football placut ochiului ? si NU decat la rezultat … IAR cind rezultatul o contat ne-am facut de ras penibili si zelosi, pre zelosi 🙁 … Acum ca nu avem banii sa-l platim pe Dan sa ne dea football pe paine e pro blema noastra. Vexati sau nu sorry ! mosul pupa SI el madulare :).
M-am inrosit cind porto cala ne indemna INDRAZNITI dobitocilor ca nu aveti nimic de pierdut … au pierdut aia in rezbelulile adevarate aici just about having some FUN STILL not (hope:) the only one ….

INO a spus: (February 9th, 2016 at 14:22 )

NOW!AR FI UN LUCRU BUN ȘI ȘTIU SIGUR CĂCI SPANIOLI SE VOR SIMȚI MINUNAT LA CIMIȘOARA!STADIONUL VA FI PLIN SĂ-I VADĂ PE SPANIOLI!CĂCI LA ROMÂNI CE SĂ VEZI??O ECHIPĂ DE ECLIPSAȚI!SE ÎNVÎRT CA ȘI PLANETELE ÎN ÎNTUNERIC ÎN JURUL SOARELUI!!VIVA LA VIDA LOCCA!YESSSSSSSS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top