Traian Stoia ar putea fi pedepsit pentru tradarea de la buget! Se cere excluderea din PSD!

Bugetul Timișoarei abia a trecut, marți, în plen, după ce subiectul a fost dezbătut mai bine de trei ore. Consilierii PSD s-au abținut, fiind nemulțumiți de buget, însă viceprimarul social-democrat Traian Stoia a votat pentru. Gestul său i-a nemulțumit pe colegii de partid, iar săptămâna viitoare, Stoia va trebui să dea socoteală pentru că a „trădat”.

Traian Stoia viceprimar (4)

Ședința CL Timișoara de marți a durat peste cinci ore, timp în care s-a discutat aprins despre bugetul orașului pentru anul 2016. Social-democrații au decis să se abțină de la vot, însă au avut parte de o surpriză! Viceprimarul PSD Traian Stoia a mers însă împotriva colegilor de partid și a votat în favoarea proiectului de buget. Gestul său a creat revoltă în PSD. „Din momentul în care am primit bugetul, în departamentul economic al partidului s-a început «disecarea» lui, așa cum facem de fiecare dată. Am lucrat în tot acest weekend pe acest buget și, împreună cu consilierii locali și cu viceprimarul Stoia, am stabilit anumite amendamente. S-a stabilit că asta e linia pe care mergem și nu ne vom depărta de ea. Din moment ce toți consilierii, inclusiv viceprimarul, au fost de aceeași părere, a fost unanimitate în cadrul ședințelor interne… ceva s-a schimbat în cadrul ședinței de CL. Asta nu putem înțelege! Am fost sunat de foarte mulți oameni revoltați din cadrul partidului și sunt nevoit ca luni, în Biroul Municipal, să discutăm poziția domnului Stoia în CL. (…) Din punctul nostru de vedere, bugetul este făcut pe genunchi, are o structură greșită, sunt sume foarte mari alocate pe studii de fezabilitate, mai mult, toate sub 100.000, ca să se încadreze în atribuire directă, ceea ce nu ni se pare deloc transparent”, spune Sebastian Răducanu, președintele PSD Timișoara. Aceasta a asistat și el, marți, la o bună parte a plenului CL.

Luni va avea loc o ședință a Biroului Municipal urmând să se decidă soarta lui Stoia. Surse din partid spun că se cere inclusiv excluderea acestuia din PSD. „Biroul Municipal are această putere de a propune, dar, statutar, organizația de bază este cea care poate să excludă. Se poate retrage sprijinul politic… eu încă nu merg atât de departe. În primul rând, merg în a satisface dorința colegilor care m-au sunat și și-au exprimat nemulțumirea cu privire la Traian Stoia și la faptul că opt consilieri au votat într-un fel și domnul Stoia împotrivă. Trebuie să înțelegem de ce este împotriva noastră, care sunt argumentele care l-au făcut să-și schimbe părerea după 24 de ore. Apoi vom vedea ce decide Biroul Municipal”, a mai declarat Răducanu, pentru deBanat.ro.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

TRADAREA a spus: (February 3rd, 2016 at 11:58 )

Tradarea de la o varsta=sclerozelul!

Lae Baro$$anu a spus: (February 3rd, 2016 at 13:03 )

Buey inosasilor, de acum sa nu mai injurati Fratzii ca ie baetzi faini, au inteles ca nu iese lozul daca se pun impotriva interesului orasului, adica al meu. Repetati dupa mine: Lae cu 2 fratzi ie imacu££atzi.

Remus a spus: (February 3rd, 2016 at 13:19 )

Pesedistii se agita aiurea pentru ca era de domeniul SF-ului ca un viceprimar sa voteze impotriva bugetului. E inca o dovada ca pe politicieni, indiferent de culoarea politica, nu-i intereseaza orasul. Aici as incepe enumerarea de la Robu in jos, pana la cel mai neinsemnat consilier local. Circul e singura ocupatie a consilierilor locali.

anteconbega a spus: (February 3rd, 2016 at 14:35 )

SEBA o să-i sufle un kil de pene în dosul unsului cu toate unsorile posibile şi imposibile. Remus are dreptate: Stoia e mai tare decât Lucreţiu Pătrăşcanu care a declarat în epocă, pe vremea dictatorului Gheorghiu Dej”: Mai întâi sunt român, abia apoi, comunist!”. Aşa şi Moş Teacă: “Ubi bene, ibi patria”. Ce haios e Seba: “Trebuie să înțelegem de ce este împotriva noastră, care sunt argumentele care l-au făcut să-și schimbe părerea după 24 de ore.” Pfiui! Slab băiat. Politic, vax!

Rumburak a spus: (February 3rd, 2016 at 17:43 )

cum pot alesii locali sa face ceva pentru oras daca lucreaza o singura zi pe luna? sa primeasca mai multi bani si sa lucreze tot timpul, sa dezbata problemele si sa cada la o intelegere ce este mai bun pentru prostii care i-au votat, sa nu se balacareasca si sa refuze o ideea doar pentru faptul ca e a celorlalti si de aceea nu trebuie votata. alesii acestia oricum nu intreaba pe nimeni pe ce sa cheltuie banii publici, se bat in piept pt faptul ca au fost alesi si asta le da dreptul sa voteze ce spune conducerea partidului.

bleah, nici nu merita sa mai merg la vot

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Primaria vrea sa cumpere fostul liceu al Postei. Dorel Borza trebuie sa afle daca se poate si cat costa

Încă nu s-a înțeles cu Inspectoratul Școlar Timiș asupra campusului Liceului CFR, dar primăria anunță că vrea să cumpere o altă clădire pe care s-o dea școlilor. Este vorba despre fostul liceu al Poștei, din care elevii s-au mutat acum câțiva ani. Robu ar mai vrea pentru școli și... fosta vilă a lui Ceaușescu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria vrea sa cumpere fostul liceu al Postei. Dorel Borza trebuie sa afle daca se poate si cat costa
Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Petru Daea, la deschiderea Banat Agralim: Despre agricultura si eprubete

Expoziţiile de animale şi păsări, dar şi de utilaje agricole, sunt, şi în acest an, „vedete” pentru publicul larg care vizitează cea mai nouă ediţie a Banat Agralim. Ajunsă la cea cu numărul 15, expoziţia s-a deschis vineri la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Petru Daea, la deschiderea Banat Agralim: Despre agricultura si eprubete

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sunt doar două zile pe an în care cei din Beba Veche și Kubekhaza se pot vizita fără să facă un ocol de 80 de kilometri. Locuitorii din România, Serbia și Ungaria au profitat de deschiderea temporară a punctului de trecere a frontierei Triplex Confinium. Euroregiunea DKMT a împlinit 20 de ani, iar aniversarea a stat tot sub spectrul unui sinistru gard de sârmă ghimpată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Euroregiunea DKMT, la 20 de ani: Gardul de sarma ghimpata rezista si ar putea crește / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top