Dan Popa l-a refuzat pe Vasile Blaga si nu va candida la sefia CJ Timis

Copreședintele PNL Timiș Dan Popa nu va candida pentru scaunul de președinte al CJ Timiș, așa cum s-a speculat în ultima vreme. Cel puțin așa susține Popa, care l-a refuzat chiar și pe Vasile Blaga. Copreședintele liberal spune că a fost o dată consilier județean și nu i-a plăcut prea mult.

dan popa1

Dan Popa a fost, luni, la București, pentru o întâlnire cu copreședintele PNL, Vasile Blaga. Întâlnirea a avut loc după o perioadă în care, în cercurile politice din Timiș, atât la PNL, cât și la PSD, s-a discutat intens că Popa va fi, în cele din urmă, candidatul liberalilor pentru scaunul de președinte al CJ Timiș. Ocazie cu care s-ar fi pus capăt competiției interne în care sunt angrenați nouă liberali care aspiră la această funcție. În privința întâlnirii cu Vasile Blaga, Popa recunoaște că i s-a cerut să candideze, dar a refuzat pe motiv că nu are experiența necesară pentru această funcție. „Dumnealui (Vasile Blaga – n.r.), ca și colegii mei, și-ar dori să candidez, să fiu măcar pe lista de consilieri. Eu încă nu m-am hotărât, se schimbă mult din ce-mi doresc eu să fac în viață. Dar s-a discutat, există ideea asta. El insistă să mențin unitatea în echipă, s-o mobilizez, ca să avem mai mult succes. Ba mai mult, să candidez pe locul întâi pe lista aceea, pentru că ea, la un moment dat, va fi ordonată numeric. Mă mai gândesc, dar fără să am vreun gând vreodată să fiu președinte. Eu am fost consilier județean în 2004 și de atunci am zis că nu mă mai interesează treaba asta. Nu mă pricep atât de mult la administrație, ca să fac pasiuni din astea”, ne-a declarat Popa.

blaga1

Oarecum surprizător, pe aeroportul din Capitală, Dan Popa a fost văzut alături de asociatul său, Ion Răducanu, președinte al UNPR Timiș. Surprinzător fiindcă relațiile dintre cei doi, atât politice, cât și de altă natură, nu au fost chiar amicale în ultima perioadă. Văzuți împreună, au urmat speculațiile că Răducanu l-ar fi însoțit la întâlnirea cu Blaga. „Nu. Răducanu a venit la aeroport și m-a dus cu mașina, dar nu are nicio legătură. La discuția asta nu a participat, a fost o discuție internă. Eu am ajuns cu același avion, iar domnul coleg, asociatul meu, care are mașină în București, m-a dus unde trebuia să ajung. La discuție a participat domnul Robu”, a explicat Popa întâlnirea cu Răducanu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

rusinika a spus: (March 2nd, 2016 at 11:12 )

RUSINIKA! Se rastoarna in mormant BRATIENII ca au asemenea uramasi, radu popa fost nomenclaturist bolsevic,secu pcr!! cine drakukun il voteaza??

Popa a spus: (March 2nd, 2016 at 13:04 )

Popa vizeaza sa fie cap de lista? Ca sa ce? Sa traga lista in jos? Cine vozeaza un infractor comunist? Se imbata cu apa rece. E clar ca pnl pierde alegerile. Cu asa oameni gen Popa sau Popoviciu. La brutarie.

Mara a spus: (March 2nd, 2016 at 13:12 )

Popa e un om extraordinar,dar pacat ca e las.

Stelu a spus: (March 2nd, 2016 at 17:12 )

Asta sigur este PNL? Adică un fost secretar PCR sa devina capul județului de unde a izbucnit Revoluția anticomunistă? Nu v-ar fi rușine, mai oameni de nimic? PeNaLilor, jos labele de pe Timiș! PNL Timiș a devenit singura filiala locala a vreunui partid care este condusa de un comunist și un instabil psihic. E jale mare!

DR.EVIL a spus: (March 2nd, 2016 at 19:29 )

Aş avea un mesaj pentru d-nul Popa Dan: BĂ-SES-CU, BĂ-SES-CU, BĂ-SES-CU! Hai, mai tare, Materiale sus, vă rog! ĂSTA-I MOMENTUL!
PNL…pe dracu! E PDL lui Băsescu.

Oana Gaita SIlicon a spus: (March 2nd, 2016 at 23:35 )

Nu înțeleg cum va putea promova valorile liberale domnul Dan Popa, el, care a fost un mare secretar PCR la Întreprinderea de Autoturisme Timișoara, membru în Comitetul Municipal PCR Timișoara. Aici s-ar potrivi un vers, recitat, adesea, de un liberal autentic timișorean: ”Măi tovarăși, nu fiți triști, pcr–iștii–s peneliști”. Manipularea prin lăudarea adversarului este metodă KGB-istă, descrisă de analiști și sociologi, nu este nimic nou!

Obiectiva! a spus: (March 3rd, 2016 at 18:10 )

Lui Dan Popa i se pot reprosa multe alte “metehne'” decat perimata sintagma de “nomenclaturist PCR”. Si daca ar fi fost aplicata Legea Lustratiei si tot ar fi fost absolvit de acest pacat, trecand cu mult peste 10 ani de la “eveniment”( de cand era “comunist”!). Ganditi-va ca in prezent e un prosper om de afaceri si poate nu minte cand se gandeste ca e mai potrivit in business decat in administrarea judetului. Cat e de cameleon nu se stie cu exactitate. Ne-o va demonstra cand va candida. Cert este ca pericolul vine din trecutul sau PDL-ist, din prietenia cu liderii PDL-isti, multi din ei plini de “bube”….
Altfel, ca organizator, negociator…pare ai devansa pe unii PNL-isi. Corect ar fi ca si la Judet sa fie un P.N.L. curat si capabi!…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Si pod, si pasarela pentru biciclisti si pietoni, in zona ILSA

Un pod futurist în zona Jiul, pe un proiect al primăriei, și unul mai simplu, dar alăturat unei pasarele pentru pietoni și bicicliști, la zona ILSA, pe un proiect donat de un investitor privat. Primarul Nicolae Robu spune că, în cazul ambelor, construcția ar putea începe în acest an, dar depinde de cât de repede vor merge licitațiile.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Si pod, si pasarela pentru biciclisti si pietoni, in zona ILSA
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Grindeanu: Daca as fi primarul Timisoarei, n-as fi multumit de banii de la guvern

Nu se va schimba nici prefectul de Timiș și nu vom avea, la Timișoara, nici miting de susținere a guvernului. Asta afirmă premierul Sorin Grindeanu, care spune că, dacă ar fi în administrația locală, n-ar fi mulțumit de banii alocați de la bugetul central. Premierul anunță și când vor începe lucrările la centură și la sala de sport de 16.000 de locuri.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grindeanu: Daca as fi primarul Timisoarei, n-as fi multumit de banii de la guvern

Sport vezi arhiva Sport

Meci greu, dar nu imposibil! Timisoara, la baraj cu Krasnii Iar, din Rusia

Cum era de aşteptat! Un adversar puternic, dar nu de neînvins, pentru bănăţeni, pentru a ajunge din nou în lumea bună a rugby-ului european. Campioana României la rugby, Timişoara Saracens, întâlneşte Krasnîi Iar, o puternică formaţie din Rusia, în drumul spre grupele Challenge Cup, ediţia 2017/2018.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci greu, dar nu imposibil! Timisoara, la baraj cu Krasnii Iar, din Rusia
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Impreuna pentru viata! CCIAT invita firmele din Timis alaturi de sectia ATI a Judeteanului

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș lansează, din acest an, o serie de evenimente caritabile care vizează responsabilitatea socială corporatistă. Acestea vor fi grupate sub genericul „Împreună pentru viață”. Pe 10 martie va avea loc o gală de strângere de fonduri pentru Clinica ATI a Spitalului Județean.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impreuna pentru viata! CCIAT invita firmele din Timis alaturi de sectia ATI a Judeteanului

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Citire, analfabetism, despre rezultatele României la nivel internațional în ceea ce privește cititul. Sugestii și informații despre cum puteți încuraja lectura în familie și la școală. Toate acestea, dar și altele vă sunt propuse de Centrul Cultural German Timișoara, alături de Inițiativa în Educație.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Serile inEDU, la Timisoara: Lectura te face mare
Ca-n Germania sau în alte țări europene, dar numai în ceea ce privește taxele! Unii șoferi ar putea să plătească scump accesul în centrul marilor orașe din România. Așa vrea Ministerul Mediului să reducă poluarea, pe modelul care funcționează deja în Occident, unde infrastructura rutieră și transportul în comun sunt la ani-lumină distanță de România.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa de mediu a murit, traiasca taxa de intrat in oras! Cum vrea Ministerul Mediului sa reduca poluarea
Primăria Timișoara nu renunță la proiectul de asfaltare a străzilor cu piatră cubică. Acesta va intra în dezbatere publică chiar în prima zi de Mărțișor. Instanța a suspendat o hotărâre de consiliu local pe această temă și urmează ca, pe 6 martie, să se pronunțe în ceea ce privește recursul înaintat de PMT.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Strazile cu piatra cubica, in dezbatere publica
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top