Deranj in vestiarul lui Poli! Jucator important pus pe lista neagra de Florin Marin

Ianis Zicu nu a mai prins echipa lui Poli în ultimele două etape. Motivul, spun surse din cadrul clubului timişorean, este legat de relaţia din ce în ce mai tensionată pe care atacantul o are cu tehnicianul Florin Marin.

zicu1

Florin Marin i-a pus pe lista neagră şi pe Marius Croitoru şi Alex Curtean, ultimul plecat de la echipă la începutul acestei săptămâni. De la Zicu, Croitoru şi Curtean, toţi trei cu experienţă mare în Liga I, se aştepta să fie decisivi pentru Poli, dar niciunul nu a rupt gura târgului. Dezamăgit de prestaţiile lui Croitoru şi Curtean, Florin Marin i-a pus pe aceştia pe lista de transferuri. Curtean a fost de acord cu despărţirea şi a plecat de la club la începutul acestei săptămâni, dar Croitoru, mijlocaş trecut de 35 de ani, nu doreşte să se despartă oricum de clubul cu care se mai află sub contract doi ani. În aceste condiţii, chiar dacă nu participă la acţiunile primei echipe, Croitoru preferă să se antreneze cu echipa a doua şi să încaseze banii stipulaţi în contractul semnat cu Poli.

În aceeaşi situaţie ar putea să ajungă şi Ianis Zicu. Talentatul fotbalist nu a mai fost introdus în ultimele două jocuri, cu Petrolul Ploieşti, partidă în care a stat doar pe banca de rezerve, şi cu Concordia Chiajna, în acest ultim joc nefiind inclus în lotul deplasat în localitatea ce se învecinează cu Bucureştiul. Ianis Zicu a marcat de trei ori în cele 17 partide disputate în campionat, dar nu a fost decisiv niciodată când a înscris în jocurile cu Viitorul Ovidiu şi FC Voluntari, ambele pierdute de Poli pe teren propriu cu acelaşi scor (1-2), şi cu Astra (2-2). În ciuda golului înscris anul acesta în meciul cu FC Voluntari, jocul lui Ianis Zicu, un fotbalist de la care s-a aşteptat foarte mult în momentul în care a fost transferat la Timişoara, a dezamăgit. La fel s-a întâmplat şi în ultima etapă a sezonului regulat, în partida de pe terenul lui CSM Iaşi, când Zicu a fost inexistent pe teren, ceea ce a dus la decizia lui Florin Marin de a nu-l mai introduce deloc în prima echipă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (March 10th, 2016 at 18:12 )

de la pupaturi la piciore in fund, asa se poate numi relatia FM-Zicu. totusi el si Goga au fost adusi ca salvatori si intariri de Stanciu. nu fiecare transfer reuseste, dar de ce sa-i faci lui Croitoru, actualmente 35 de ani un contract pe 2 ani pina va inplini 37, nu inteleg de loc. e clar ca Zicu ca si Goga au probleme muschiulare si datorita virstei si probabil a alimentatiei. plus ca Zicu e clar supraponderal. nu ar fi nici o afacere pentru nimeni ca problemele sa degenereze prea mult timp, ar costa prea mult. totusi, fara sa stiu detalii, cred mai mult in Goga. faptul ca e suspendat 2 saptamini nu e rau ca imediat dupa tratamentul la Kovacevici nu poti juca. mai ales, am inteles ca a doua oara tratamentul nu are efecte prea puternice.

INO a spus: (March 10th, 2016 at 18:26 )

NOW! FLOCEA TREBUIE SĂ PLECE. ZICU, CURTEAN, CROITORU LA MIJLOCUL TERENULUI SUNT MAI BUNI DECÂT CE ARE POLI. MOȘULE PLEACĂ ȘI LASĂ NE !CU CFR AVEM NEVOIE DE CROITORU ȘI ZICU PE TEREN. RETARD CE EȘTI MARINE! POT SĂ PARIEZ CU TINE MARINE CĂCI CROITORU ȘI ZICU P0T FACE DIFERENȚA CU CFR CLUJ.

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Chibitul violet a spus: (March 10th, 2016 at 18:40 )

Inteleapta decizie !

poli21 a spus: (March 10th, 2016 at 20:34 )

Celebrul ino nu se dezminte. A ramas acelasi mitocan cu aere de mare cunoscator in fotbal. Pacat de spatiul murdarit pe site-ul debanat.

anteconbega a spus: (March 11th, 2016 at 06:34 )

Mitocan, mitocan, dar inodoru are dreptate!

John Junkers a spus: (March 11th, 2016 at 09:04 )

Zicu nu aleargă într-un meci,cât merge un pensionar de 90 ani pe jos în 45 de minute! La Croitoru i s-a făcut contractul pe doi ani ca să fie comisionul mai mare pentru cel care l-a adus! Foarte bine face Florin Marin că vrea să scape de unii jucători care nu isi dau interesul pentru echipă și au venit aici doar să isi mai îmbunătățească conturile,fiindcă de luat nu îi lua nimeni! Problema cea mare este Stanciu,datorită lui s-au făcut transferurile,el a adus jucătorii,așa că până nu pleacă el,nici-un antrenor nu poate face ceva la echipa asta.Pentru play -out,găseau jucători și în liga a patra! Orice s-ar spune,pe unii jucători nu îi interesează dacă retrogradează Poli,cât despre Stanciu &co.,nici atât!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

robu-in-masina

Unda verde va fi una dintre mandriile Timisoarei! E concluzia la care a ajuns primarul Robu

Sistemul de management al traficului a umplut orașul de semafoare, dar primarul Nicolae Robu spune că, în cele aproximativ cinci săptămâni, de când este în funcțiune, se văd deja primele rezultate. Acestea sunt, în opinia edilului, pozitive, ceea ce face din acest sistem „un nou proiect de succes implementat de administrația Robu”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unda verde va fi una dintre mandriile Timisoarei! E concluzia la care a ajuns primarul Robu
Noul Hyundai i20 Active - Casa Auto Timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Uber

Sport vezi arhiva Sport

fullsizerender

Inceput bun, final slab! BC Timisoara pierde la Cluj

Primul meci din returul sezonului regulat s-a dovedit o misiune imposibilă pentru „leii” de la BC Timişoara. Elevii lui Nenad Mandic au contat doar în prima repriză pe terenul liderului UBT Cluj Napoca. Adelenii s-au impus cu 98-81 (50-43) în faţa unei echipe ce a pus probleme cu adevărat printr-un singur jucător, Mladen Jeremic - marcator a 36 de puncte!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inceput bun, final slab! BC Timisoara pierde la Cluj
Centrul de Echitatie Herneacova

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

1-an-de-dhl37_resize

DHL, dupa un an la Timisoara: crestere de 20% la expedieri internationale / FOTO

DHL, liderul pieţei internaţionale de curierat expres şi logistică, are un an de când a inaugurat terminalul de la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara. Investiţia a fost de un milion de euro, iar rezultatele se văd: volumul expedierilor internaţionale a crescut, față de noiembrie 2015, cu 20%!
Citeşte tot articolul Citeste articolul DHL, dupa un an la Timisoara: crestere de 20% la expedieri internationale / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primul meci din returul sezonului regulat s-a dovedit o misiune imposibilă pentru „leii” de la BC Timişoara. Elevii lui Nenad Mandic au contat doar în prima repriză pe terenul liderului UBT Cluj Napoca. Adelenii s-au impus cu 98-81 (50-43) în faţa unei echipe ce a pus probleme cu adevărat printr-un singur jucător, Mladen Jeremic - marcator a 36 de puncte!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inceput bun, final slab! BC Timisoara pierde la Cluj
Sistemul de management al traficului a umplut orașul de semafoare, dar primarul Nicolae Robu spune că, în cele aproximativ cinci săptămâni, de când este în funcțiune, se văd deja primele rezultate. Acestea sunt, în opinia edilului, pozitive, ceea ce face din acest sistem „un nou proiect de succes implementat de administrația Robu”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unda verde va fi una dintre mandriile Timisoarei! E concluzia la care a ajuns primarul Robu
Secţia de transplant celule stem de la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu din Timişoara a fost complet renovată, în urma iniţiativei Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă” şi a mai multor sponsori. Copiii internaţi aici vor beneficia de condiţii mult mai bune şi de un mediu mai vesel, care să îi ajute în trecerea peste momentul prin care trec.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sectia de transplant celule stem de la Spitalul de Copii, renovata cu donatii de 500.000 de euro
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top