Harta capitanului Perrette, redesenata in Piata Unirii / FOTO

Încă o machetă a Timișoarei a apărut în zona Cetate! De această dată, este vorba despre „fortăreața” turcească din 1717, a cărei hartă va fi amplasată în zona Vicariatului Sârbesc, în Piața Unirii. Ea va fi practic îngropată în pavaj.

macheta unirii7

Nicio zi fără o nouă hartă a Timișoarei! Marți, în Piața Libertății a fost amplasată harta cartierului Cetate. Miercuri, în Piața Unirii a apărut o machetă din fontă a Timișoarei din perioada turcească. Ea se află provizoriu în fața Muzeului de Artă, dar urmează să fie mutată în cealaltă parte a Pieței Unirii, în zona Vicariatului Sârbesc. „Macheta de fontă se referă la istoria zonei în perioada turcească Ea va fi montată în poziție înclinată, suprafețele vor fi tratate și modelate cu un efect de «imprecizie», care să sugereze vechimea. Aceasta a fost viziunea arhitecților. Textul și indicațiile aparțon arheologului Alexandru Szentmiklosi și sunt realizate din bronz. Practic, obiectul va fi «îngropat» până la pintenul din soclu, care va fi orientat către marcajul fortificațiilor turcești”, a explicat, pentru deBanat.ro, viceprimarul Dan Diaconu. Conform aceleiași surse, „soclul va fi înconjurat cu două rânduri de pietre de râu prinse în mortar, care va racorda suprafața la desenul general al pieței”.

Pe machetă este trecut, în română și engleză, următorul text: „Planul Timișoarei ridicat foarte exact de către domnul Perette, 6 februarie 1717. Descoperiri arheologice anterioare stăpânirii otomane. Cercetările arheologice au descoperit urme de locuire, cele mai vechi fiind datate la sfârșitul Epocii Cuprului (cultura Baden, circa 3300 – 2800 a. Chr), fiind urmate de descoperiri aparținând Epocii Fierului (Halstatt, circa 600 – 400 a. Chr) și Epocii Post-romane (secolele III – IV). Descoperiri arheologice contemporane cu stăpânirea otomană. Pe terasa nordică a brațului de râu care a format șanțul de apărare a liniei defensive principale a Cetății Timișoara au fost descoperite mai multe locuințe, fântâni și morminte de înhumație după cucerirea Timișoarei de către habsburgi (1716). Terenul va fi amenajat pentru a face loc spațiului deschis din fața catedralei romano-catolice”. François Perette a fost căpitan și inginer şef în serviciul Majestăţii Sale Imperiale şi Catolice, în fortăreţele Raab şi Timişoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timis se pregateste de alegeri: cine vrea functii si pe cine anunta Robu in echipa lui / LISTA CANDIDATI

Are experiență, notorietate, reprezintă aproape jumătate din populația Timișului, e tolerant și iertător. Sunt motivele pentru care Nicolae Robu crede că trebuie să fie președintele filialei PNL Timiș. El și-a anunțat în detaliu și echipa din care spune, din nou, că face parte și Marilen Pirtea. Candidează, nesusținuți de Robu, și foști lideri de filială, precum Viorel Coifan sau Ovidiu Drăgănescu, dar și unii primari.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timis se pregateste de alegeri: cine vrea functii si pe cine anunta Robu in echipa lui / LISTA CANDIDATI
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Politistii locali din Timisoara, domnisoare de pension: Nu mai suporta jignirile pe Facebook si trec la amenzi!

Mare atenție ce postați pe Facebook de acum încolo! După ce au terminat cu răufăcătorii de pe străzile din Timișoara, polițiștii locali anunță că vor trece la amendarea celor despre care consideră că îi jignesc pe rețelele de socializare! Pățania lui Corneliu Vaida e doar prima dintr-un șir care poate deveni interminabil.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politistii locali din Timisoara, domnisoare de pension: Nu mai suporta jignirile pe Facebook si trec la amenzi!
Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mare atenție ce postați pe Facebook de acum încolo! După ce au terminat cu răufăcătorii de pe străzile din Timișoara, polițiștii locali anunță că vor trece la amendarea celor despre care consideră că îi jignesc pe rețelele de socializare! Pățania lui Corneliu Vaida e doar prima dintr-un șir care poate deveni interminabil.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politistii locali din Timisoara, domnisoare de pension: Nu mai suporta jignirile pe Facebook si trec la amenzi!
Are experiență, notorietate, reprezintă aproape jumătate din populația Timișului, e tolerant și iertător. Sunt motivele pentru care Nicolae Robu crede că trebuie să fie președintele filialei PNL Timiș. El și-a anunțat în detaliu și echipa din care spune, din nou, că face parte și Marilen Pirtea. Candidează, nesusținuți de Robu, și foști lideri de filială, precum Viorel Coifan sau Ovidiu Drăgănescu, dar și unii primari.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timis se pregateste de alegeri: cine vrea functii si pe cine anunta Robu in echipa lui / LISTA CANDIDATI
Traficul pe Calea Martirilor ar putea fi deschis oficial luni, 24 aprilie. Este ultimul termen avansat de Primăria Timișoara, însă planurile ar putea fi date peste cap de meteorologii. Se anunță ploi și vreme foarte rece în zilele următoare. Circulația în zonă este restricționată de anul trecut, de când a început șantierul pentru extinderea la patru benzi a șoselei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inca un termen pentru deschiderea traficului pe Martirilor. Vremea nu tine cu primaria
Câteva ore departe de lumea dezlănțuită, într-un cadru natural pitoresc, începute cu un mic dejun tradițional bănățen. De asta veți avea parte, dacă alegeți să petreceți o zi în zona Margina. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) și autoritățile locale au pus la cale un proiect care își propune să atragă turiști care să descopere frumusețea acestei părți de Timiș.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mic dejun la Margina sau cum sa descoperiti o zona frumoasa, dar uitata a Timisului
Unul dintre contestatarii cei mai cunoscuți ai șefului Poliției Locale, dar și ai primarului Nicolae Robu, s-a trezit că trebuie să dea cu subsemnatul pentru niște postări de pe Facebook! Corneliu N. Vaida a fost invitat la sediul Poliției Locale pentru a da explicații legate de o fotografie cu mașini ale „localilor” parcate ilegal.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chemat sa dea explicatii la Politia Locala pentru ce posteaza pe Facebook! Ireal de ce ar putea fi sanctionat
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş va organiza un nou seminar dedicat mediului de afaceri local. De această dată, parteneri ai acţiunii vor fi cei de la Direcţia Regională Vamală Timişoara. Cei prezenţi la discuţiile programate joi vor afla noutăţi despre vămuirea centralizată, despre statutul de agent economic autorizat şi despre simplificarea declaraţiilor vamale.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noutati din domeniul vamuirii, intr-un seminar la CCIAT
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top