Jichici: Robu nu are capacitatea de a fi conducator si nu da doi bani pe colaboratorii lui

Fostul consilier local Ciprian Jichici, plecat din PNL la finele anului trecut, revine cu un text deosebit de dur la adresa primarului Nicolae Robu. Jichici spune despre acesta că nu dă doi bani pe oamenii din jurul lui și e convins că Timișoara are nevoie de un edil care să nu se mai considere miezul Universului.

cipi jichici1

În noiembrie 2015, după 13 ani, Ciprian Jichici a decis să renunțe la carnetul de membru PNL. El și-a anunțat decizia pe Facebook, intitulându-și mesajul „Capăt de drum”, spunând că s-a săturat de compromisuri. Jichici arăta cu degetul înspre conducerea partidului și a acuzat „meritocrația” din partid, spunând că nu se mai regăsește printre personajele promovate de actualul PNL. Jichici a păstrat tăcerea până acum, însă a răbufnit joi după-amiază. Motivul? Atitudinea primarului Nicolae Robu față de cel mai apropiat colaborator al său, „vicele” Dan Diaconu. În februarie, Robu a emis o notă internă adresată și lui Diaconu, acuzând lipsă de implicare și dezinteres în problema bazinelor de înot din cartiere și a terenurilor de sport.

Apetitul liderului politic român pentru cărători de servietă, lingușitori și boi obedienți este aproape fără limite (…) Marota infectă numită pompos «disciplină de partid» este scuza perfectă pentru toate porcăriile, tâmpeniile și prostiile de care ne lovim aproape zilnic. (…) Acesta este contextul în care, cu extrem de puține excepții, oameni total nepotriviți ajung în poziții politice de conducere în România”, a scris Ciprian Jichici, pe blogul personal. Fostul liberal merge și mai departe și nu face economie de cuvinte grele. „Nimic nu mi se pare mai dezgustător decât liderul care încearcă să se spele pe mâini aruncând eșecul în brațele altora. Cam asta face de ceva timp și domnul Robu, primarul Timișoarei. Și o face în cel mai urât și condamnabil mod posibil. Nu i-a pus nimeni pistolul la tâmplă obligându-l în 2012 să promită tot ce a promis. Din contră, a avut deplină libertate (…) Din nefericire, a dat o grămadă de rateuri cu alegerile făcute (…) Cu una dintre aceste alegeri însă, a nimerit-o. Mă refer la Dan Diaconu (…) Cum ai putea să nu îl ai lângă tine pe cel care este dispus să vină la 7 dimineața și să plece la 9 seara, ocupându-se cu stoicism de toate cele pe care i le arunci în brațe? Cum ai putea să nu ai lângă tine un om cu o capacitate intelectuală de top, un om care crede sincer în tine fără a fi nici cărător de servietă, nici lingușitor și nici bou obedient?”, scrie Jichici.

Voce cu personalitate în CL Timișoara, dispus să-și susțină până la capăt punctele de vedere, cu argumente de cele mai multe ori pertinente, Ciprian Jichici trage acum o concluzie dureroasă pentru un fost liberal. „Vinovat de nerealizarea promisiunilor pompoase ale candidatului Robu din 2012 se dovedește a fi în 2016 viceprimarul Diaconu. Mai mult, Diaconu se dovedește a fi un incompetent care nu trebuie menajat și care (cu câteva luni înainte de alegeri!!!) este chemat să dea explicații pentru lipsa mărețelor realizări promise în 2012. Din punct de vedere uman, gestul primarului Timișoarei este incalificabil (…) Dezvăluie faptul că, în esență, nu dă doi bani pe cei din jur, nici măcar pe cei mai fideli și loiali colaboratori (…) Dând vina pe viceprimar, primarul Timișoarei recunoaște indirect două aspecte. Primul, că marile sale promisiuni făcute către timișoreni au fost atât de importante încât a preferat să delege responsabilitatea către viceprimar. Al doilea, că i-au trebuit mai mult de trei ani și jumătate să-și dea seama că incompetentul Dan Diaconu nu poate să-i pună promisiunile în practică. Ambele spun multe despre capacitățile de lider ale domniei sale”, scrie fostul consilier local.

„O vreme, am reușit să suport derapajele omului și politicianului Nicolae Robu pentru că am considerat că primarul Nicolae Robu face mai mult bine decât rău acestui oraș. Gestul laș și ipocrit făcut de primarul, politicianul și omul Nicolae Robu la adresa lui Dan Diaconu este picătura care a umplut paharul. Pot accepta multe defecte la omul care este primar al orașului meu, dar nu incapacitatea de a fi conducător. M-am săturat să văd pe toate gardurile câte străzi și trotuare a asfaltat, câți copaci a plantat și câte panseluțe au înflorit sub directa oblăduire a domniei sale. Vreau pentru Timișoara un primar care să fie un lider, un primar care să aibă capacitatea să adune în jurul său oameni de valoare și care să accepte că nu este miezul Universului”, a mai scris Jichici. Textul este dedicat „celor (destul de mulți) care împărtășesc multe din ideile cuprinse în el, dar nu au posibilitatea sau curajul de a se face auziți” și poate fi citit integral aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (martie 11th, 2016 at 10:29 )

astea sint bocete si nu intereseaza pe nimeni. ceea ce intereseaza sint proiectele CENTURA, STADION, BAZIN care nu au fost demarate pina in prezent si care clar sint in responsabilitatea lui Robu.

un cetatean a spus: (martie 11th, 2016 at 10:49 )

nu ma intereseaza:”apetitul liderului politic Robu”, sau cum se raporteaza primarul la colegii din partid si nici nu ma intereseaza cat de egocentrist este! Pe mine ma intereseaza niste lucruri foarte concrete si de care timisoara are/avea nevoie: pasaj michelangelo, pasaj opera, mutarea acavariului, renovarea centrului istoric, poduri si pasaje peste bega, pasaj solventul, largirea unor strazi la 4 benzi, stadion nou, sala de sport, anveloparea blocurilor, renovarea cladirilor istorice, atragearea investitilor private in oras, piste de biciclete, licitatii cinstite la un pret cat mai mic, etc.
Pareri personale si la modul general nu ma intereseaza!

Alka a spus: (martie 11th, 2016 at 11:13 )

Corect, mai bine faci bani ca tactu, cintind pe libere impuse si tu … la cimpenestiile neamului, libelal !!

Noni a spus: (martie 11th, 2016 at 11:35 )

Da am vazut ce elogiu i-a adus lui Dan Diaconu de parca ar fi fost ceva perfectiunea intruchipata…hai sa fim seriosi…am impresia ca a inceput si Jichici campania. Deocamdata se pare ca da o mana de ajutor PSD-ului…poate o ia pe urmele lui Tariceanu…si sunt tare curios ce ar fi fost Diaconu daca nu ar fi fost sustinut si promovat de Robu…cred ca asta a uitat Jichici sa analizeze…

Ana a spus: (martie 11th, 2016 at 11:41 )

Pe cine vrea la Timisoara domnul Jichici primar? Dar vai se vrea chiar pe el…ce coincidenta stranie…el este mare scula de bascula…mare asistent universitar…are realizari cam cate are si Simonis…numai ca ala nu e fals

flo a spus: (martie 11th, 2016 at 13:27 )

Ba eu nu inteleg eu chestie….de ce nu a facut comentarile astea cat era in CL?

Zabolya a spus: (martie 11th, 2016 at 13:27 )

Ce mi-e Jichici ce mi-e Robu, Doua gunoaie, fanfaroni si incapabili! Jichici a fost cea ma galagioasa sluga a estompatului pana in iarna. Sa ne lase in pace amandoi.

papagalul Jichici a spus: (martie 11th, 2016 at 13:35 )

Dan Diaconu trebuia sa fie mai ferm ,in fata subalternilor, fie ei si Directorii de Directii.Avem proiectul X? Bun! In cat timp se poate executa ? 10 saptamani ! Ai 11 saptamani termen !Si vii cu la mine in data ..x..finalizat .Gasesc dosarul pe birou ! .Sanctiunile exista de cand lumea .Si ele s-au aplicat intodeauna chiulangiilor . Proiectele se executa cu termen de finalizare ,nu cu linguseli . .Toamna se numara bobocii.Asa si Viceprimarul trebuie sa raspunda pentru „toleranta nemarginita ” Si-au batut joc de el ,sabotandu-l „”prietenii .”” Cu aceasta ocazie se maturizeaza ! Orice sut in fund e un pas inainte ! Nu se termina lumea cu acest sut, care are menirea ,sa il trezeasca ! Pe viitor sa isi imbunatateasca criteriile de selectie in echipa :oameni onesti si loiali ,nu papagali!

Bogdan a spus: (martie 11th, 2016 at 15:14 )

Jichici poate iesi in fata si altfel decat pe spinarea lui Robu? E capabil sa faca ceva remarcabil care sa nu aiba legatura cu Robu?

anteconbega a spus: (martie 11th, 2016 at 16:26 )

Nu plange, Ana! Nimic nu e mai sexi decat o sculă cât o basculă! Esti o adevărată sufragetă! Pusi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret

Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc

În această după-amiază, la Buziaş, are loc evenimentul „Hemofilia Cros – Astăzi alergi pentru mine, ca mâine să alergăm împreună”, organizat de Asociația Română de Hemofilie în parteneriat cu Centrul European de Tratare a Hemofiliei Cristian Șerban din Buziaș. Printre cei care vor alerga se numără foşti mari fotrbalişti precum “cangurul” Romulus Gabor sau foştii polişti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Revenire fantastică. România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup după ce a reușit să învingă Ucraina, 3-2. În prima zi a confruntării, tricolorele au fost conduse cu 2-0, dar sâmbătă noaptea au realizat o revenire spectaculoasă. Rezultat în oglindă față de anul trecut, când tenismenele noastre au condus în Slovenia, 2-0,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incredibil! Naţionala de tenis feminin a României a întors spectaculos soarta întâlnirii cu Ucraina
Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad
Top