Petre Grigoras: Sper sa indeplinim minunea si sa evitam retrogradarea

Debutul lui Petre Grigoraş pe banca tehnică a lui Poli a coincis cu un eşec care afundă şi mai mult echipa din Liga I în nămolul de la subsolul clasamentului. Noul tehnician al timişorenilor este conştient că s-a înhămat la o acţiune extrem de dificilă, dar crede că sunt şanse ca Poli să evite retrogradarea. Chiar dacă vorbim despre o minune.

grigoras

Nu aţi avut cel mai fericit debut pe banca tehnică a celor de la Poli.
Aşa este. Nimeni nu îşi doreşte să debuteze cu o înfrângere. Chiar dacă echipa nu a evoluat strălucit în jocul cu Petrolul Ploieşti, cred că am avut şi ghinion. Ei au înscris la singura ocazie importantă pe care au avut-o, în timp ce Poli a avut câteva ocazii bune de gol, dar nu a marcat.

Cât de dificilă este evitarea retrogradării, în actualul context?
Nu este o misiune deloc uşoară, mai ales că echipa a bifat cel de-al 11-lea joc în care are doar o victorie. Dar sper să îndeplinim minunea şi să evităm retrogradarea.

Vorbim despre o minune?
Da, în actualul context evitarea retrogradării poate fi privită şi ca o minune, trebuie să fim conştienţi de acest lucru. Cu toate acestea, cred că obiectivul poate fi îndeplinit cu jucătorii pe care îi avem în lot.

Apropo de actualul lot… În iarnă au fost transferaţi jucători de pe DVD-uri. Cum priviţi această metodă de achiziţii?
Ştiu ce s-a întâmplat. Problema este că mai mulţi jucători nu au apucat să efectueze cantonamentul, sosind mai târziu la echipă, iar alţii au revenit după accidentări mai vechi. Nu trebuie să ne ascundem după deget, la acest club se poate vorbi despre un management defectuos. Asta nu înseamnă că nu îmi asum insuccesul din jocul cu Petrolul, dar trebuie să privim realist lucrurile.

În plus, echipa se pregăteşte de câteva luni fără preparator fizic…
Această problemă s-a rezolvat zilele acestea, după ce a revenit lângă echipă Mihai Alexandru, fostul preparator fizic de la Poli Timişoara.

Care sunt şansele să-l revedem pe Croitoru din nou în prima echipă?
Croitoru este un jucător cu experienţă, ne poate ajuta, dar are câteva kilograme în plus, ceea ce face destul de dificil să-l reintroduc în prima echipă foarte curând.

O salvaţi pe Poli Timişoara de la retrogradare?
De asta am acceptat oferta să vin la Timişoara, chiar dacă ştiam că sunt unele probleme. Dacă nu acceptam eu, accepta altcineva. Jucătorii trebuie să conştientizeze, în ciuda problemelor cu care se confruntă clubul, că suntem nişte laşi dacă nu facem tot ce e posibil să evităm retrogradarea. Am primit asigurări inclusiv de la primarul Nicolae Robu că se fac toate demersurile necesare pentru reglementarea problemelor. Un prim pas a fost făcut prin achitarea unor datorii faţă de jucători, urmând să fie plătite și celelalte.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

18 comentarii pentru acest articol

eugenius a spus: (March 30th, 2016 at 12:34 )

Lăsați vrăjeala și scrieți despre principalul vinovat de un astfel de dezastrul din acest club care este MITICUL STANCIU – ADUS AICI DE UNICUL VINOVAT al celei mai POLI DINTRE POLI, NICOLAE ROBU! AMIN! Unde mai pui că rahățelul de Stanciu – cu recunoscutul tupeu – a mai si venit la stadion cu ocazia meciului cu Petrolul! of, Doamne că proastă este lumea asta care acceptă umilința in acest oraș…

Bovinelor a spus: (March 30th, 2016 at 12:52 )

Grigoraș Tata, cum Naiba sa Reușești cu oameni incapabili gen Miculas, Maier si bungau lingă tine. Pai bungau si directorul economic si-au dat demisiile, dar sint bine merci înapoi. A fost o mascarada a lui Bojin sa plece Stanciu.incapabilii, lingăii au rămas in club, sunt ok, își iau salarariile si conduc Poli. Din păcate asta e, pai nu a-ti văzut poza de prezentare a antrenorului ? Miculas era îmbrăcat cu o bluza mulată, zici ca era manelist. O mega Rușine, ăștia ne reprezintă, Miculas, Maier, bungau si mihut. Incredibil. Robule si bojinule, va meritați soarta.

Drojdieru a spus: (March 30th, 2016 at 13:17 )

Adevarul e ca Miculas da bine pe sticla, are prezenta de spirit. Poli are imaginea asigurata cu el. Pe Grigoras l-as lasa in pace, a fost la primul joc la Poli, nu prea stia lotul, jucatorii sunt nemultumiti etc.

brutarul a spus: (March 30th, 2016 at 15:02 )

Când într-o societate,CEI INCOMPATIBILI sunt m-ai mulți decât CEI COMPATIBILI,atunci acea societate nu poate progresa,nu se poate dezvolta,IAR dacă ajung să te și CONDUCĂ,prăbușirea este inevitabilă! Degeaba este Grigoraș antrenor,când te prezintă MICULAȘ la conferința de presă,îți rupi carnetul de antrenor,te duci la gară , iei trenul în orice direcție la o distanță de minimum 500 km! și nu te mai întorci. Doamne ferește să fie acum vreo adunare a cluburilor din liga 1 la LPF,să ne reprezinte Miculaș,că o să înceapă toți să scoată bani și să ceară melodii cu dedicații!

birlic a spus: (March 30th, 2016 at 15:58 )

“nul” cunosc pe Miclaus poate au dreptate unii,dar am mai avut si adevarati universitari in fruntea clubului sii… hai sa fim intelegatori, ca de intelepti nici vorba ,Hai Poli ,success , multa bafta si noroc Grig. pt. ca norocul tau e si al nostru.

Druckerul din Mehala a spus: (March 30th, 2016 at 17:13 )

Asa se intampla cand nu avem un sponzor serios …f,tui . Nicio echipa nu poate sa aiba rezultate sustinuta fiind doar de primarie …asteptam grupul cu italianul ala , altfel…ciuciu .

++ a spus: (March 30th, 2016 at 17:39 )

ala cu 33 de mil de Lire Sterline?

INO a spus: (March 30th, 2016 at 18:03 )

NOW! GRIG! SPER SĂ NU RĂMÂI GREIERE! PENTRU CĂ ÎN FELUL ĂSTA DOAR CÂNȚI FRUMOS ÎN REST NIMIC! REZULTATE ASTA VREAU TIMIȘORENI DE LA ACEST JAF DE ECHIPĂ! DACĂ MECIURILE URMĂTOARE NU SE SCHIMBĂ JOCUL POȚI SĂ PLECI ÎNAPOI LA ASA! MAI AI 3 MECIURI CÂȘTIGI SAU PA! GREIERE CE EȘTI! MULȚESCU ÎȘI POATE FACE ÎNCĂLZIREA ORI! !!?????DIN TOT SUFLETUL DE BĂNĂȚEAN ÎMI DORESC ȘI VREAU POLI TIMIȘOARA SĂ RĂMÂNĂ ÎN PRIMA LIGĂ! DAR ATITUDINEA TIMIȘOAREI ESTE ÎNGRIJORĂTOARE! !

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

sam a spus: (March 30th, 2016 at 18:46 )

atat timp cat la noi nu e voie ce la altii e nu vom avea echipa…. eroi vor fii privatii care baga bani intr-un fotbal submediocru nepopular si blatist

Druckerul din Mehala a spus: (March 30th, 2016 at 19:32 )

Io nu inteleg , cum de Olguta primarul retinut al Craiovei poate sponzoriza echipa , si noi nu putem ?…f,tui . Cine stie sa spuna …DE CE ?

Astral a spus: (March 30th, 2016 at 21:42 )

Nu e vinovat Grigoras pentru esecul de ieri, el venise cu 2 zile inainte de meci in Timisoara.
Dar cine a antrenat echipa timp de 10 zile de la demisia lui Flocea? Nu cumva ‘marele antrenor’ Rotariu ? Rotariu ar fi trebuit demis imediat dupa meciul cu Petrolul.

Bovinelor a spus: (March 30th, 2016 at 22:08 )

Ne apucam de manele cu Miculas, Maier , bungau si mihut in frunte.mcineva a avut dreptate mai sus, cum sa ne reprezinte acești oameni la frf sau LPF. O Rușine.

Doru a spus: (March 30th, 2016 at 22:22 )

Nu numai flocea a fost de vina si staful lui in frunte cu rotariu benga turcas cum sai mai ti pe toti santem de rasu lumi robule cand lai schimbat pe velcea ai schimbat si stafu va meritati soarta sigur veti retrograda numai prosti ai facut si leai repetat vai mama ta robule

mihai constantin a spus: (March 31st, 2016 at 00:35 )

Vai cit tam tam s-a facut cu venirea lui Grigoras,al mai tare din oras,iar echipa a jucat mai prost ca oricind!!!Ce mari performante a obtinut acest antrenor? La Tg.Mures a zburat dupa 2 etape,probabil ca asa se va intimpla si la noi,sau vrea sa ne conduca pina la capat pe drumul care duce in mizeria de divizia B….! Iata ca dintre destui posibili antrenori,s-a ales din nou prost,iar principalul vinovat,Stanciu de la FC Digisport,e pe tron in continuare,cica pina la 1 aprilie(sa fie o pacaleala?).

widoqq a spus: (March 31st, 2016 at 07:27 )

Poate ar trebui lasat Grigoras sa faca alta echipa, cu fotbalisti din Banat,sa stea un an in B si la revenire sa avem si noi o echipa care nu sta numai la retrogradare.

drucker a spus: (March 31st, 2016 at 10:07 )

Am mai spus-o in urma cu ceva timp , conducerea clubului e formata din pensionati senili gen Bungau sau Mihut .Daca il mai punem si pe Mayer (un oportunist numit politic , la fel ca primii doi) vom constata ca situatia actuala e normala .
Acesti oameni nu simt nimic pt Poli singurul lor scop e sa incaseze salariile mari fara a-si asuma nici o responsabilitate .Clubul e o cloaca de incompetenti , care se barfesc unul pe celalalt , pe la spate ,in fata primarului , vanandu-si unul celuilalt postul mai bun si mai bine platit .Aceasta atitudine e perpetuate in club chiar de la inceput .Este incredibil ce caractere duplicitare s-au adunat la club .
Trist dar adevarat .
Cea mai Poli dintre toate va muri cu siguranta pt ca a ajuns pe mana acestor marlani duplicitari si incompetenti .
Grigoras trebuie lasat sa continue (ce putea sa faca in 3 zile ? ), cu conditia ca dansul sa doreasca acest lucru .

PetreNarcis a spus: (March 31st, 2016 at 19:27 )

Echipa este căzută fizic psihic moral iar Grigoraș părerea mea nu este antrenorul care poate sa o motiveze …pt ca el ar trebui motivat ultimi ani a antrenat doua etape cinci etape pe la câte o echipa d la care a fost dat afara iar secunzi care ar fi trebuit sa il informeze sunt doar de decor sau sa joace tenis cu piciorul pacat Timișoara are 6 antrenori la ora actuala si rezultate nimic asa se arunca bani publici si nimeni nu Răspunde .Din punctul meu de vedere echipa este retrogradata dacă nu bate la Botoșani

PetreNarcis a spus: (March 31st, 2016 at 19:33 )

Sper sa îndeplinim misiunea de a scapă de retrogradare declara Grigoraș pai ..aia înseamnă sa Bati pe petrolul sa scoți puncte la Botoșani si sa crezi dar din declarațiile lui nici el nu crede atunci de ce ai mai venit …stiu pt bani ca altfel pt ce … Gane a venit la petrolu si a scos punct la CFR si a bătut la poli tu ai venit si nimic cel mai slab meci a lui poli pana acum sper sa pleci si sa ne lași cu minunile tale

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul Hyundai i20 Active - Casa Auto Timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Uber

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

autostrada 1

Autostrada Lugoj – Deva e programata sa fie finalizata in 2017

De la jumătatea acestei luni ar trebui să putem circula pe încă un tronson de autostradă în Timiş. Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a anunţat, la Braşov, că în acest an vor fi deschişi circulaţiei doar cei 15 kilometri din lotul 2 al autostrăzii care leagă Lugojul de Deva. Aceştia vor lega localităţile Traian Vuia de Margina, scoţând traficul în afara Făgetului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Lugoj – Deva e programata sa fie finalizata in 2017

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De la jumătatea acestei luni ar trebui să putem circula pe încă un tronson de autostradă în Timiş. Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a anunţat, la Braşov, că în acest an vor fi deschişi circulaţiei doar cei 15 kilometri din lotul 2 al autostrăzii care leagă Lugojul de Deva. Aceştia vor lega localităţile Traian Vuia de Margina, scoţând traficul în afara Făgetului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Lugoj – Deva e programata sa fie finalizata in 2017
Peste câteva zile, aveți din nou posibilitatea de a vă alege reprezentanții în Parlamentul României. Partidul Social Democrat vine în fața dumneavoastră cu o echipă de candidați formată din oameni tineri, dar cu experiență, bine pregătiți în domeniile lor de activitate, care trăiesc aici în județul nostru. Considerăm că în Timiș și Timișoara există oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul (P) Stimati timisoreni
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top