Primaria face inventarul la cabluri! Din septembrie trece la taieri de fire

Din luna iunie ar trebui să înceapă să dispară mare parte din cablurile care atârnă pe stâlpii din oraș. Primăria cere furnizorilor de servicii să vină să-și declare rețelele supraterane. Cei care nu se conformează vor fi amendați, iar din septembrie, teoretic, vor rămâne și fără fire. Cablurile ar trebuit îngropate încă din 2012…

cabluri pe stilpi3

În octombrie 2015, consilierii locali au votat un nou regulament referitor la cablurile diverșilor furnizori de servicii. Asta, deși exista deja o hotărâre de consiliu local din 2009, care prevedea că „toate reţelele supraterane existente pe domeniul public şi privat al Municipiului Timişoara vor fi îngropate, până cel târziu la data de 31 decembrie 2012, iar acolo unde există canale tehnice vor fi utilizate acestea”. Cât de respectată a fost această hotărâre se poate vedea cu ochiul liber. Conform noului regulament, în Timișoara nu vor mai putea fi amplasate rețele noi de cabluri pe suporturi aeriene, iar extinderile rețelelor deja existente vor putea fi făcute doar prin relocare în subteran.

Acum, primăria face un apel către furnizorii de servicii, să vină să declare exact ce rețele dețin și unde sunt situate acestea. Firmele trebuie să declare lungimea și dimensiunile tuburilor/canalelor/galeriilor, lungimea rețelelor supraterane, funcționale sau nu, dar și date concrete cu privire la echipamentele tehnice care se afla pe domeniul public sau privat al Municipiului Timișoara. De asemenea, trebuie să solicite încheierea unui contract de acces pentru rețelele deținute pe proprietatea publică/privată a Municipiului Timișoara și să desființeze toate surplusurile. Termenul: șase luni de la intrarea în vigoare a HCL 419/2015, adică din 15 noiembrie 2015. În caz contrar, de la jumătatea lunii iunie, primăria va putea trece la amenzi, însă acestea sunt foarte mici, fiind cuprinse între 1.000 și 2.500 lei. Totuși, în termen de 90 zile de la expirarea termenului de declarare, primăria va desființa toate rețelele nedeclarate, pe cheltuiala furnizorilor! Conform aceluiași regulament, în doi ani de la data aprobării acestuia, furnizorii de rețele de comunicații electronice vor reinstala rețelele aeriene în canalizații subterane.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

fff a spus: (March 26th, 2016 at 15:17 )

pe strada Musicescu ,o strada nou facuta,de ce nu s-au ingropat cablurile?Dor bla,bla-uri…

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Venituri sanatoase la Politia Locala Timisoara. Dorel Cojan ia peste 12.000 lei pe luna / TOP

Venituri anuale între 60.000 și 147.000 de lei. Cu asta se pot lăuda șefii din Poliția Locală Timișoara, printre care sunt și foști polițiști care cumulează pensia cu salariul. Cei mai mulți bani îi ia, așa cum era de așteptat, Dorel Cojan, care ocupă interimar, de mai bine de trei ani, funcția de director executiv al instituției. În top este și Vasile Paraschiv, șoferul primarului Nicolae Robu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Venituri sanatoase la Politia Locala Timisoara. Dorel Cojan ia peste 12.000 lei pe luna / TOP
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pasagerul 1.000.0000 pe Aeroportul Timisoara e din Deva si sta la Bruxelles / FOTO

Stă de cinci ani la Bruxelles și, când a venit în România în vacanță, a avut parte de surpriza vieții ei. Elena Gabriela Avram este din Deva și este pasagerul cu numărul 1 milion care a tranzitat, în acest an, aeroportul de la Timișoara. A fost sărbătorită cu șampanie, brioșe cu frișcă și baloane și a primit și premii.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pasagerul 1.000.0000 pe Aeroportul Timisoara e din Deva si sta la Bruxelles / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Venituri anuale între 60.000 și 147.000 de lei. Cu asta se pot lăuda șefii din Poliția Locală Timișoara, printre care sunt și foști polițiști care cumulează pensia cu salariul. Cei mai mulți bani îi ia, așa cum era de așteptat, Dorel Cojan, care ocupă interimar, de mai bine de trei ani, funcția de director executiv al instituției. În top este și Vasile Paraschiv, șoferul primarului Nicolae Robu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Venituri sanatoase la Politia Locala Timisoara. Dorel Cojan ia peste 12.000 lei pe luna / TOP
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top