Primarii PNL il vor pe Alin Popoviciu! Vasile, batut si de Bojin si Blaga!

Primarii PNL și Biroul Politic Județean Paritar au votat, joi seară, candidații pentru listele de la CJ Timiș. Surprizele serii au fost Lucian Blaga, trimis în judecată alături de deputatul Cornel Sămărtinean, și Mihăiță Bojin. Alin Popoviciu a câștigat votul primarilor, iar Marian-Constantin Vasile n-a fost în primii zece în niciunul din cele două clasamente.

vot pnl

Teoretic, liberalii sunt cu un pas mai aproape de a-și desemna candidatul pentru președinția CJ Timiș. Practic, rămâne de văzut, în condițiile în care rezultatele votului de joi seară, al primarilor și al Biroului Permanent Județean, au cam dat peste cap pronosticurile. Numărătoarea voturilor s-a terminat după miezul nopții. Primarii PNL l-au văzut drept candidatul perfect pentu președinția CJ pe deputatul Alin Popoviciu, care înainte de începerea votului le-a spus tuturor că nu încalcă în niciun fel criteriile de integritate ale partidului. Topul 3 din punctul de vedere al primarilor a fost completat de Nicolae Bitea şi Dan Sarmeş. Foarte aproape de podium s-a aflat, la final, Lucian Blaga, acuzat de mărturie mincinoasă și trimis în judecată în dosarul „Aeroportul”, al cărui cap de afiș este deputatul Cornel Sămărtinean. Cei doi au termen în 29 martie la Înalta Curte de Casație și Justiție. Marian-Constantin Vasile s-a clasat pe locul 11 în preferințele primarilor.

librali vot

Votul BPJ a produs un clasament la care, probabil, un parior ar fi făcut o mulțime de bani, dacă operațiunea ar fi fost contabilizată la o casă de pariuri. Primii trei au fost, în ordinea preferințelor, Mihăiță Bojin, Lucian Blaga și Sorin Supuran. Deputatul Alin Popoviciu a fost al 11-lea, în timp ce Marian-Constantin Vasile a terminat numai pe 19. Per total, în ceea ce contează în proporție de 40% în stabilirea ordinea pe lista de la CJ, făcând o medie, Lucian Blaga, cu un loc 4 și un loc 2, a obținut cel mai bun punctaj! Votul ar trebui să fie un serios semnal de alarmă pentru copreședintele Nicolae Robu, fiindcă niciunul dintre preferații săi n-a reușit să se claseze prea sus în preferințele liberalilor vechi și noi din județ.

Celalalte 60 de procente care contează în stabilirea listei finale se împart astfel: 40% criteriile de performanță și 20% votul celor doi copreședinți. Acestea vor fi făcute publice săptămâna viitoare. Tot săptămâna viitoare vor fi anunțate și rezultatele finale pentru lista de la CL Timișoara, unde a votat până acum Biroul Local Politic paritar, care contează în proporție de 20%. Aici, Top 5 arată astfel: Dan Diaconu, Daniela Mariș, Simion Moșiu, Olimpia Oprea și Ștefan Sandu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Arie a spus: (March 11th, 2016 at 08:46 )

Robu mai mnca un mandate, si el …

 
blue a spus: (March 11th, 2016 at 09:18 )

PNL si PSD / Aceiasi mizerie …

 
Bitea a spus: (March 11th, 2016 at 09:57 )

Blaga intruneste conditiile de integritate?

 
ALEXA a spus: (March 11th, 2016 at 10:42 )

VAI SI AMAR! PARTID DE DOI BANI. DACA ASTIA SUNT OAMENII PE CARE II SCOT IN FATA CONDITIILE DE INTEGRITATE MAI BINE FARA CLASA POLITICA.

PS: OARE CE MAI FACE GINERELE LUI BLAGA? II MERGE BUSINESSUL? DNA MAI INTREABA DE EL SAU S-A LINISTIT? INTREBARI, INTREBARI, INTREBARI… 🙁

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

ovidiu sîrbu

Alt „competent” în Guvernul Dăncilă: timișoreanul Ovidiu Sîrbu (ALDE), secretar de stat la Transporturi

Numit joi secretar de stat în Ministerul Tranporturilor, timișoreanul Ovidiu Sîrbu (ALDE) încurcă borcanele, atacând Primăria Timișoara fiindcă... n-are șosea de centură, iar infrastructura rutieră este la pământ. Acum câteva luni, același Sîrbu afirma că a demisionat dintr-o funcție avută în primărie, fiindcă municipalitatea punea prea mare accent pe... infrastructura rutieră.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alt „competent” în Guvernul Dăncilă: timișoreanul Ovidiu Sîrbu (ALDE), secretar de stat la Transporturi
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

poli

Politehnica va juca la rand cu Ripensia, ACS Poli si UTA / PROGRAM LIGA a II-a

La sediul Federatiei Romane de Fotbal a avut loc, joi dimineata, tragerea la sorti pentru viitorul sezon competitional al Ligii a II-a Dupa decenii, Timisoara va avea trei echipe in acest esalon, iar suporterii sunt impartiti. Cel mai greu program il va avea Politehnica, echipa suporterilor.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica va juca la rand cu Ripensia, ACS Poli si UTA / PROGRAM LIGA a II-a
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Încă o licitație cu probleme la Timișoara, pe o chestiune de importanță majoră. De această dată, este vorba despre salubrizarea orașului. Unica ofertă primită, de la o firmă din Oradea, a fost respinsă. Urmează o negociere sau, poate, un contract de forță majoră și reluarea licitației. Actualul contract expiră pe 4 august.
Citeşte tot articolul Citeste articolul 118 milioane de lei, prea puțin pentru curățenia Timișoarei. Licitația pentru salubrizare a eșuat!
Lista cu cei 128 de tineri, printre care și colaboratori apropiați ai primarului Nicolae Robu, care trebuie să primească gratis teren de casă ar putea suferi modificări. Două persoane și-ar putea pierde locurile, după ce primăria a pierdut în instanță în cazul celor două contestații depuse. Lista a fost anuntață în primăvara lui 2017.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modificări pe lista cu terenuri de casă de la PMT. Doi tineri și-ar putea pierde locurile
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com