UVT vrea să dea lectii de etica in scolile din Romania

Universitatea de Vest crede că a găsit soluția pentru a curăța, măcar parțial, imaginea pătată a învățământului preuniversitar din România. UVT și-a propus să dea drumul unui program prin care să fie formați consilieri de… etică. Accentul se pune pe directori și pe profesori, însă oricine are studii superioare poate deveni consilier în etică.

Ministerul Educației, Adrian Curaj, a declarat că trebuie luate măsuri drastice, având în vedere că imaginea școlilor din România este pătată de tot mai multe scandaluri. Reprezentanții UVT cred că au găsit soluția, respectiv un program pentru consiliere etică în școli. Conform informațiilor transmise de UVT, proiectul își propune să școlească dascălii și nu numai, oferindu-le „cunoștințele de specialitate pentru identificarea și interpretarea unor situații, probleme etice în context școlar, să argumenteze alegerea unor strategii de proiectare a intervențiilor la nivelul instituției școlare și să aplice în contexte specifice metode tehnice și proceduri de monitorizare, diagnoză și intervenție”. Grupul țintă al programului sunt profesorii și directorii care lucrează în învățământul preuniversitar, însă orice persoană care are studii superioare se poate înscrie, indiferent de domeniul în care activează. „Programul va funcționa cu o grupă formată din cel puțin 16 persoane, absolvenți ai nivelului licență. Admiterea se face pe bază de cerere și dosar de înscriere, iar durata standard a studiilor va fi de un semestru. Cursul postuniversitar a fost aprobat de Consiliul Facultății de Sociologie și Psihologie și trimis spre aprobare Senatului UVT”, mai transmit reprezentanții universității, care spun că metodologia aplicată de ei ar putea să fie folosită și pentru formarea de consilieri etici în alte instituții. „Necesitatea unui asemenea program este confirmată și de cele mai recente situații neplăcute din școli, când mai multe cadre didactice au dat dovadă de lipsă de etică. Soluția identificată de noi este tocmai acest curs postuniversitar, la care lucrăm de mai mult timp, iar în următoarele zile va putea primi și ultimele aprobări necesare”, a transmis rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Lili a spus: (March 1st, 2016 at 16:34 )

Excelenta initiativa, mai ales in contextual actual, cind scoala balteste in materie de verticalitate.

Andreea a spus: (March 1st, 2016 at 18:01 )

Deep throat … !

Danaiata a spus: (March 1st, 2016 at 18:05 )

As a hooby, indeed … RIP 🙂

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect

Nicolae Robu este, fără discuții, câștigătorul absolut al alegerilor din PNL Timiș. Are exact echipa pe care și-a dorit-o și e convins că filiala a ieșit mai puternică după scrutin. Într-o postare pe Facebook, șeful liberalilor ține scorul ca la meci și revine la una dintre temele sale favorite: „zmeii” care nu pot niciodată să câștige o bătălie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Cei mai buni elevi din tara la greaca si latina se intrec la Colegiul National Banatean

Cei mai buni elevi care studiază limba latină şi cea greacă se întrec în aceste zile la Timişoara. Colegiul Naţional Bănăţean găzduieşte, în perioada 22-26 aprilie, Olimpiada Naţională de Limbi Clasice. Competiţia este una de tradiţie, aflându-se la ediţia a 30-a.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cei mai buni elevi din tara la greaca si latina se intrec la Colegiul National Banatean
Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Cu Big Brother pe santiere! Compania de Drumuri pune camere video pe autostrazi

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, vrea ca toate șantierele autostrăzilor din România să fie supravegheate video. Asta, pentru ca antreprenorii să nu mai tergiverseze lucrările. În plus, oficialul anunță că va face și un top al rușinii pentru firmele care lucrează pe aceste șantiere!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu Big Brother pe santiere! Compania de Drumuri pune camere video pe autostrazi

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Eşecul cu ruşii produce o schimbare pe banca tehnică a campionilor de la Timişoara Saracens. Eliminarea dureroasă din Challange Cup s-a soldat cu „victime” la Timişoara Saracens. Echipa campioană s-a despărţit, pe cale amiabilă, de cel ce a condus echipa de pe banca tehnică în ultimii ani.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grainger Heickell paraseste Timisoara Saracens
Prima ediție a proiectului Academia Timișeană Anti-Corupție are loc în peroada 25-28 mai. Ea se adresează tinerilor care lucrează într-un domeniu de interes public și vor să promoveze un mediu instituțional sănătos și lipsit de corupție. Dacă vă interesează subiectul, vă puteți înscrie în această perioadă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hai la ATAC! Academia Anti-Coruptie cauta cursanti
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top