45 de casute, in Piata Victoriei, la Targul de Paste / FOTO

Pregătirile pentru ediția a noua a Târgului de Paște organizat de Primăria Timișoara au început deja. Vor fi, în Piața Operei, 45 de căsuțe, majoritatea cu mâncare. Vor fi decorate, de asemenea, alte două zone din oraș: Parcul Copiilor şi piaţa din faţa Şcolii Generale nr. 30.

casute targ de paste2

A noua ediție a Târgului de Paște va avea loc, în acest an, în perioada 16 aprilie – 4 mai. Montarea căsuțelor a început deja, acestea urmând să fie concentrate în partea dinspre Catedrala Mitropolitană. Conform reprezentanților PMT, vor fi 45 de căsuţe, unde vor fi vândute ouă încondeiate, dulciuri, cozonaci, pască, flori, icoane, produse handmade şi ornamente de sezon. Va fi amenajat, de asemenea şi un cuib cu ouă colorate şi decoraţiuni. La 18 din aceste căsuțe vor fi vândute exclusiv produse hand made și cadouri. Primăria va decora cu elemente pascale și Parcul Copiilor, respectiv piaţa din faţa Şcolii Generale nr. 30, în zona Soarelui. Târgul de Paşti va fi deschis oficial sâmbătă, 16 aprilie, la ora 17, în Piaţa Victoriei, cu un concert de muzică de promenadă susţinut de Fanfara Timişoara Big Band. Conform agendei culturale votate în plenul CL Timișoara, primăria va aloca pentru Târgul de Paște suma de 200.000 de lei. În perioada 22 – 24 aprilie, în Piața Victoriei va avea loc și cea de-a doua ediție a Festivalului florilor – Timfloralis.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Revenit dupa o accidentare grava, Daniel Corbeanu va participa la o „piramida” cu 64 de luptatori

O viaţă desprinsă parcă din filmele de la Hollywood. Timişoreanul Daniel Corbeanu a început de jos, ca să ajungă sus prin multă muncă, să fie apoi la pământ în una unei accidentări grave şi să urce apoi din nou, pas cu pas, până în top. Şi povestea lui abia cum se scrie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Revenit dupa o accidentare grava, Daniel Corbeanu va participa la o „piramida” cu 64 de luptatori
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Vandalii au dat atacul si la Parcul Rozelor. Politia Locala nu pare sa fi aflat inca

Vigilența polițiștilor locali a fost înșelată din nou, și tot în zona Parcul Rozelor – Michelangelo. De această dată însă, „victimele” vandalilor nu au fost jardinierele cu panseluțe, ci coșurile de gunoi și scaunele din Parcul Rozelor. Acestea au ajuns în... Bega.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vandalii au dat atacul si la Parcul Rozelor. Politia Locala nu pare sa fi aflat inca

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top