Birsasteanu: Bojin nu indeplineste criteriile de integritate ale PSD!

Președintele PSD Timișoara, Florică Bîrsășteanu, explică de ce Titu Bojin a fost dat la o parte de pe lista pentru CJ Timiș. Acesta nu îndeplinește criteriile de integritate ale partidului! PSD nu vrea să piardă timpul cu solicitarea de demitere a lui Bojin de la președinția CJ.

Florin Barsasteanu presedinte PSD Timisoara 41

Încă de la începutul anului s-a zvonit că Titu Bojin, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, nu se va regăsi pe lista de candidați ai PSD. Reprezentanții partidului nu au vrut să confirme informația, dar, când social-democrații au prezentat lista pentru CJ, Bojin nu apărea pe aceasta. În doar câteva ore de la lansarea oficială a candidaților, actualul președinte al CJ Timiș a anunțat că va candida pe listele UNPR. „La un moment dat a apărut informația că a demisionat, apoi că a fost exclus din partid. La funcția dânsului nu poate fi exclus de organizația respectivă (n.r. – Remetea Mare), ci poate fi doar o propunere de excludere. Nu s-a întâmplat asta, excluderea lui nu putea fi decisă decât în Biroul Județean. Nu a fost exclus, ci a demisionat. Dânsul nu a apărut pe lista de consilieri din cauza criteriilor de integritate. Nefiind pe această listă, dorind să facă politică în continuare, a ales un alt partid”, a declarat Florică Bîrsășteanu, candidatul PSD la Primăria Timișoarei. În ceea ce privește o încercare de a-l înlătura pe Bojin de la șefia CJ Timiș, social-democrații au decis că nu mai este timp pentru așa ceva. „Nu mai e nici timpul fizic și nici nu văd de ce am marșa pe o demise de la CJ. În mod legal, dânsul nu mai are dreptul să conducă, dar noi nu cred că o să facem vreun efort acest sens”, a mai declarat Bîrsășteanu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

ilia-srb a spus: (aprilie 28th, 2016 at 15:52 )

Ma gunoiule,da dragnea indeplineste conditiile de integritate si 80% din candidati la primari pe jud. Timis au dosare penale!!! partid de penali si hoti!!!

Unul a spus: (aprilie 28th, 2016 at 17:49 )

Si cand va vor scoate si vouă dosarele băieții de la DNA, SRI, etc , ce-o sa mai ziceți „integrilor” ? Doar nu sunteti voi Sf. Fecioara ! Doar nu v-ați îmbogățit din afaceri curate ?!

poli21 a spus: (aprilie 28th, 2016 at 17:50 )

Ce bine ca toti ceilalti tovarasi din psd indeplinesc 1000 la suta „criteriile de integritate ale psd” , desi este o blasfemie sa folosesti cuvintul criterii cind este vorba de aceasta gasca de hoti.

MARIAN a spus: (aprilie 28th, 2016 at 21:58 )

Doctore, te stiam mai profund, te-ai incolonat dupa smecheri ? Pacat.

drucker a spus: (aprilie 29th, 2016 at 16:02 )

Olteanul de Teleorman , manager de spital de stat , patron de clinici private si mare politician are principii .
Bre , nea Florica ! parca asa se vorbeste pe la voi prin Teleorman , nea Dragnea intruneste criteriile de integritate ?

Sa va dau 4M la toti !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top