Concert in premiera: Imany canta la JazzTM!

Trei scene și o mulțime de surprize – așa va arăta ediția din acest an a JazzTM. Unul dintre artiștii care vor cânta în Piața Victoriei este interesanta Imany, a cărei voce puternică și melancolică va aduce, la Timișoara, o muzică aparte, de la balade intime, la energie funk.

imany

Lui Imany i-a plăcut întotdeauna să cânte, dar, înainte de a-și urma drumul în muzică, a fost, timp de mai mulți ani, model. În 2008 a început să cânte, iar primul ei album, „Shape of a Broken Heart”, pentru care a scris integral versurile, a câștigat discuri de platină în Franța și Grecia și triplu disc de platină în Polonia. Al doilea album, apărut în 2014, este soundtrack-ul pentru filmul „Sous les jupes des filles”, debutul regizoral al actriței Audrey Dana. Imany combină stiluri precum funk, pop, reggae, jazz, folk și blues, inspirându-se din muzica lui Billie Holiday, a Ninei Simone și a lui Tracy Chapman, cu care este adesea comparată. Ea va cânta în premieră în România, la Timișoara, pe 2 iulie, la ora 22,30, în Piața Victoriei. JazzTM, ajuns la ediția a patra, se va desfăşura în perioada 1-3 iulie, pe trei scene: în Piața Victoriei, în Parcul Justiției și în Parcul Civic.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs

Cam cât poți să fii interimar pe o funcție de conducere în România? Cât vrea cel care te numește. La Timișoara, Poliția Locală este condusă cu numire directă de trei ani și jumătate, dar acest lucru s-ar putea schimba. Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi va propune ca, prin lege, interimatele să fie limitate la șase luni, cu o singură posibilitate de prelungire de trei luni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Putem sta linistiti, sarbii se ocupa de raurile comune de la granita cu Romania

Specialiştii din domeniul apelor din zona Banatului şi au verificat, în zona de graniţă, instalaţiile hidrotehnice din Serbia. Având în vedere că numeroase ape au cursul de curgere pe teritoriul ambelor ţări, nefuncţionarea acestor instalaţii poate afecta atât teritoriul României, cât şi cel al Serbiei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Putem sta linistiti, sarbii se ocupa de raurile comune de la granita cu Romania

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Nicolae Robu a explicat, vineri, de ce a cerut, până la urmă, de la guvern doar 2,2 milioane de lei pentru reparațiile de la școlile afectate de furtună. Practic, sunt singurii bani care ajung, cel puțin pentru moment, în Timiș. Alte județe au primit sume considerabil mai mari: Maramureșul, 9,4 milioane, iar Bihorul, 8,7 milioane.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu explica de ce a cerut doar 2,2 milioane de lei de la guvern: Ne-am conformat solicitarii lui Tudose
Sunt cinci zile de la furtuna care a măturat orașul și bezna încă e la ea acasă în Timișoara. Primarul Nicolae Robu a publicat o listă cu străzi pe care nu funcționează iluminatul stradal, dar de pe ea lipsesc artere importante, precum Calea Aradului, Calea Lipovei sau Calea Șagului. PMT a plătit, în ultimii ani, milioane de euro către Enel pentru un serviciu care are o mulțime de hibe.
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timisoara e inca bezna pe strazi. Robu a trimis Enel solicitare de urgenta
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top