Maxim de la Prodigy vine la Revolution Festival

Anunț important pentru iubitorii de muzică electronică! Unul dintre membrii legendarei trupe The Prodigy va ajunge la Timișoara. Este vorba despre Maxim, care va urca pe scenă la Revolution Festival.

maxim

Cea de-a doua ediție a Revolution Festival stă să înceapă. Organizatorii evenimentului au anunțat mai mulți artiști care vor urca pe scena de la Muzeul Satului, în perioada 3 – 4 iunie. Cel mai nou muzician confirmat este Maxim, unul dintre membrii trupei Prodigy. Englezul și-a lansat primul EP solo în 1999, iar mai apoi, în 2000 a avut o colaborare extrem de reușită cu Skin de la Skunk Anansie, la piesa „Carmen Queasy”. Cel mai recent album al lui Maxim, „Fallen Angel”, a fost lansat în 2005. Până acum, din line-up-ul Revolution, mai fac parte: Skunk Anansie, Suicidal Tendencies, John Digweed, Roni Size și Dj Krust, Guardians of Time, Planet of Zeus, Negură Bunget, Avenger, Blazzaj, Bombarder, CTC, Litor, Chay Nelle, Dishumanity, DJ Shone Alcapone & Tommy T, Exotic Times, Few Reasons Why, Gigatron Selecta, Gothic, Haos, Herbal Queen, Infest, Keyz, Mak Floss, Mr. heart, Umbre Zidite, Wacko (Madred) & DJ Sanchezz, Reboot, Premiesku, Gescu și Herodot.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Parlamentarii PNL de Timis: intre ambrozie, Ziua Ardelenilor, canepa si… educatia din Taiwan

PNL Timiș are, după alegerile din decembrie 2016, patru parlamentari: un senator și trei deputați. Sunt doi „boboci” și doi cu experiență. Pe unii i-a interesat combaterea ambroziei și soarta cânepei, pe alții, echivalarea diplomelor de studii obținute în Asia, iar alții au fost ignorați, cu mare artă, de instituții ale statului către care au făcut interpelări.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parlamentarii PNL de Timis: intre ambrozie, Ziua Ardelenilor, canepa si… educatia din Taiwan
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top